Povestea cărții dintre dealuri

Septembrie însorit... Culorile aurii ale toamnei, cu nuanțe firave de verde, strecurate printre crengile copacilor, înveșmântau casele, grădinile, dealurile și Sfânta Mănăstire Bogdana, în satul cu același nume, din județul Bacău.

Să fie oare aceleași emoții pe care, cu vreo sută de ani în urmă, regina Maria le resimțea și le descria după vizita ei aici, în 1918, aceleași pe care le trăiam noi acum, în toamna lui 2023?

„Am urcat coasta până pe pajiștile și livezile cu pomi bătrâni de pe deal - locul m-a fermecat cu totul. M-am așezat pe o buturugă veche și am lăsat toată frumusețea din jur să mi se scurgă în tihnă până în suflet. […] Era o oră încântătoare - începea să se facă târziu, soarele deabia dacă se mai vedea, dar nu mă înduram să mă smulg de acolo, prea dragi îmi erau toate. O, ce pace, ce păduri primăvăratice, cu tot soiul de copaci, și pajiștile verzi, care se întindeau până în depărtare, cum le iubeam!”

Mărturiile pline de încântare ale reginei Maria le-am găsit pe o pagină, în amplul și excepționalul volum Comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău - leagăn voievodal, apărut în 2023 la Editura Magic Print din Onești.

Autoarea acestei lucrări ample este o altă Marie, doamna Maria Dohotaru, născută aici.

În apropierea Sfintei Mănăstiri, la poalele dealului ce străjuiește satul Bogdana, la pensiunea Ferma Veche, invitați sosiți din multe colțuri ale țării au asistat la prezentarea monografiei monumentale, dedicată comunei natale de Maria Dohotaru.

Aș dori să vă spun povestea acestei cărți, așa cum o știu eu.

Cu mulți ani în urmă, soțul meu, regretatul scriitor Mihail Diaconescu, mergea la Onești pentru a pregăti editarea cărților sale. În timpul liber, obișnuia să cutreiere împrejurimile, pe jos, cu autobuzul sau cu mașina. Uneori, îl însoțea și Maria Dohotaru, directoarea Editurii Magic Print.

Ascultându-i poveștile, pentru că Mihail știa multe și-i plăcea să explice, văile, dealurile, apele, localitățile căpătau o altă semnificație și o altă dimensiune, iar Maria începea să conștientizeze importanța și valoarea acelor locuri pentru istoria neamului românesc.

Când ajungeau la ruinele pe care ea le știa din copilărie, Mihail îi vorbea despre ctitori, despre evenimentele care s-au derulat de-a lungul secolelor, astfel încât aceste vestigii căpătau un alt contur, cu totul aparte.

E posibil ca în timpul acelor călătorii, Maria Dohotaru a simțit îndemnul să pună pe hârtie, și pentru generațiile următoare, mărturia scrisă despre oameni, locuri și fapte petrecute în comuna sa natală, Ștefan cel Mare.

Astfel a luat naștere această monografie lansată de curând.

Cred că orice monografie bine scrisă este, de fapt, un monument, precum statuile dedicate unor personalități, evenimente sau locuri. Consider, așadar, că volumul Comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău - leagăn voievodal este un monument ridicat de Maria Dohotaru, care s-a născut și a copilărit aici, și-a întemeiat o familie, muncește și se bucură în continuare să aparțină acestor locuri.

De altfel, această carte-monument nu este singura sa înfăptuire dedicată neamului românesc.

Volumul se deschide cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhi­episcopul Romanului și Bacăului, cu titlul Reper bibliografic întru păstrarea și promovarea patrimoniului spiritual românesc.

Cartea conține aspecte geografice, istorice, etnografice, sociale, culturale, de arhitectură, iar în centru se află oamenii. Aceia care s-au născut aici, au muncit, au luptat și s-au jertfit pentru păstrarea neamului și a pământului. Am plâns citind paginile ce conțin listele cu oamenii plecați la oaste și am mai plâns o dată la paginile care conțineau listele cu numărul mic al celor care s-au întors teferi din bătălii.

Sunt, de asemenea, oameni care au venit din alte locuri, s-au stabilit pe raza comunei Ștefan cel Mare, iar alții care, doar trecând, au însemnat totuși ceva pentru această zonă.

În ultima parte a monografiei sunt publicate portretele contemporanilor care au avut și au o contribuție importantă în restaurarea edificiilor, în menținerea lor, în valorificarea bogățiilor materiale și spirituale din acest colț de țară. Sunt preoți, profesori, cercetători, folcloriști, atașați pământului pe care Ștefan cel Mare ni l-a lăsat drept moștenire.

Nu pot însă încheia povestea mea fără a reda un fragment din elogiul publicat în monografie, dedicat Mariei Dohotaru, de profesor univ. dr. Narcis Zărnescu, distins Cavaler al Ordinului francez Palmes Académiques:

„[...] deși cartea nu este o monografie despre Marele Voievod al românilor, ci despre comuna natală, totuși Duhul lui Ștefan plutește peste această comună: Măria-Sa i-a dăruit numele, Măria-Sa a botezat-o și a încreș­ti­nat-o, simbolic, prin numele său prea slăvit.

Pentru mine, această carte, repet, de ex­cepție, poate fi considerată o continuare a voinței de ctitorie a lui Ștefan cel Mare și a tuturor voievozilor noștri. Cartea aceasta este și va rămâne, pentru cei ce iubesc și respectă cultura română, o cetate de cuvinte și imagini care stă alături de cetățile Domnitorului: Cetatea Albă, Cetatea Chilia, Cetatea Neam­țului, Cetatea Orhei, Cetatea Sucevei, Cetatea Hotin”.