Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Povestea unui zbor

Povestea unui zbor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 09 Sep, 2022

Săptămâna trecută, de Sfântul Alexandru, am primit la Alexandria, locul unde mi-am petrecut, ca licean, anii adolescenței, titlul de cetățean de onoare al orașului.

Ce ți-au dat? m-au întrebat câțiva dintre cei ce m-au sunat, după aceea, nu atât ca să mă felicite, cât să mă întrebe.

Ce să-mi dea? m-am făcut eu că nu înțeleg, deși înțelesesem destul de bine.

Cum ce? au încercat ei să-mi sară în ajutor. Un loc de casă! Sau măcar unul de veci! Poate chiar niște bani!

Credeți, am răspuns, că m-aș fi mulțumit cu atât de puțin? Mi-au dat, dacă vreți să știți, mult mai mult. Dar nu le-am spus ce, ca să nu le dau ocazia să mă invidieze.

Le spun acum, deși motivele de invidie au rămas.

Încep prin a preciza că festivitatea de decernare a respectivului titlu s-a desfășurat în fața unui public numeros, în fostul cinematograf al orașului, unde am văzut când eram elev de liceu numeroase filme, unele dintre ele făcându-mă să-mi închipui că zbor.

Cinematograful adolescenței mele s-a înnoit între timp, transformându-se într-un centru multifuncțio­nal pentru tineret de nivel european.

Ei bine, aici am primit, sub ochii uimiți ai celor din sală, un dar neașteptat din partea primarului orașului, Victor Drăgușin.

O pereche de aripi! Și asta n-a fost tot. Am simțit, în timp ce primeam aripile, dorința de a zbura. Chiar acolo, în sala fostului cinematograf. Aș fi putut să-mi reprim această dorință, gândindu-mă că-i voi auzi pe unii dintre cei din sală strigând: Nu ți-e rușine? Nu vezi că nu mai ai vârsta la care se poate zbura?

Dar n-a scos nimeni o vorbă, așa că m-am desprins de podea și am trecut de câteva ori pe deasupra publicului, razant cu tavanul, după care mi-am continuat zborul peste oraș, apoi peste lume. Poate un minut, poate două! O veșnicie întreagă, în orice caz!

Cei de jos băteau din palme, în loc să țipe la mine. Pesemne că le plăcea ce vedeau. Sau poate că zburau și ei împreună cu mine.

Ce loc de veci? Un crâmpei de veșnicie, ce s-a întâlnit cu visul anilor mei de liceu, dându-mi împreună puterea de a zbura.

Cu asta m-am ales odată cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Alexandria.

Îi înțeleg pe cei care mă invidiază. Am primit foarte mult. Mult mai mult decât meritam!