Povestea vieții marelui povestitor Petre Ispirescu

A fost odată ca niciodată un mare scriitor de povești care se numea Petre Ispirescu. A fost odată... Dar nu chiar așa de mult, întrucât era contemporan cu Eminescu și cu Creangă.

Născut în 1830, cel care avea să ajungă unul dintre cei mai buni povestitori români și-a petrecut copilăria în mahalaua Pescăria Veche din București. Cu un tată frizer și o mamă casnică, nu a avut șansa să studieze prea mult la școală. „Eu nu am trecut nici de patru clase primare”, povestea adesea.

Dar a fost un autodidact, reușind să învețe ceva neștiut de la fiecare om cu știință de carte. A deprins să scrie și să citească de la dascălii bisericilor bucureștene Udricani și Olteni. De la un prieten a învățat franceza. Nu a avut o copilărie fericită, întrucât tânjea mereu să meargă la școală, iar în schimb a fost nevoit încă de la 14 ani să lucreze și câte 14 ore pe zi.

Crezând că va putea să citească toate cărțile care se vor tipări acolo, s-a angajat ucenic la tipografia unui anume Zaharia Carcalechi. A citit într-adevăr multe cărți la care altfel nu ar fi avut acces. Între lecturile lui, după cum aflăm din propriul său jurnal, s-au aflat mai ales clasici ai literaturii universale.

A devenit tipograf calificat, apoi editor de ziare și reviste, și chiar acționar la o imprimerie. Dar de îmbogățit nu s-a pus problema niciodată, pentru că a avut o familie grea și după ce s-a căsătorit, având patru copii, cărora abia reușea să le asigure traiul.

A intrat în lumea culturală, împrietenindu-se cu alți scriitori ai vremii: Alecsandri, Ionescu-Gion, Delavrancea, Vlahuță, Hasdeu.

Pasionat de folclor, de basme, povești, proverbe și zicători, Ispirescu a cules un număr impresionant de creații populare. Meritul cel mare al lui este că basmele culese le-a repovestit cu un foarte mare har, acesta venind și dintr-un profund simț al limbii române, în special al celei orale, o moștenire de la mama sa. A reușit să redea cu același farmec vorbirea muntenească, din sudul țării, așa cum a reușit Ion Creangă cu graiul moldovenesc.

Între cele mai cunoscute basme ale sale se află: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Prâslea cel Voinic și merele de aur”, „Greuceanu”, „Zâna Zorilor”, „Aleodor Împărat”.

Culegerile de basme publicate în timpul vieții i-au fost prefațate elogios de Vasile Alecsandri și de B.P. Hasdeu, fiind unanim apreciate pentru valoarea lor.

Petre Ispirescu a murit la 57 de ani, nu înainte de a lăsa un testament literar copiilor săi, niște sfaturi de viață comparate de unii istorici literari cu învă­țăturile domnitorului Neagoe Basarab lăsate fiului său Teodosie.