Povestitorul de secrete!

Vinul știe multe despre oameni. Îndeosebi despre cei care storc strugurii cu picioarele goale.
Tata zice despre vecinii de peste drum că sunt zgârciți, dar ei nu dau nimănui să bea din vinul lor pentru că vor să-și țină sufletul secret.
Noi avem tot timpul musafiri. Mama merge să scoată din butoi, cu toate că ea nu bea niciodată.
Lui tata îi place vinul, dar nu-i place să-l bea singur. Nici vinului nu-i place să fie băut doar de tata. Fără altcineva împreună cu ei, se simt amândoi foarte singuri.
Luna e sus pe cer când se apucă tata de stors strugurii. Zici că a plecat undeva departe și că e foarte grăbit, fiindcă își saltă picioarele într-un fel ce face ca mersul lui să pară caraghios.
Se va termina abia la ziuă drumul acesta al tatei.
Toată noaptea mama cară gălețile cu must în beci.
Butoiul se umple cu povestea tuturor călătoriilor făcute de tata în lunile din urmă. Tot ce i-a spus lui pământul peste vară se adună în mustul din butoi. Dar și ceea ce i-a spus el pământului.
Sunt aici toate îngândurările sufletului său. E bucuria întâlnirii cu ploile de care chiar aveau nevoie!
E supărarea că nu se mai termină odată cu sărăcia!
E spaima că viața mea ar putea s-o apuce într-o direcție greșită!
E revolta că el nu poate îndrepta aproape nimic din lumea în care i-a fost dat să trăiască!
E mirarea că oamenii mor și că el este om ca toți cei din jurul său!
E gustul duminicilor în care mama îl cheamă la masă!
E asprimea vorbelor cu care îi arată mamei că îi pasă de ea!
E liniștea nopților în care ei aștern patul direct pe pământ, în curte, și dorm, cu mine la mijloc, sub cerul doldora de stele!
E amărăciunea vieții lor înghesuite în jgheabul acesta de lemn, unde el s-a urcat desculț de aseară, și acum, când se revarsă zorii, deși n-a stat o clipă pe loc, n-a ajuns încă la capătul drumului!
Va ajunge vreodată? Care e, de fapt, drumul lui? Dar al celorlalți oameni?
Vinul îi ajută pe cei cu care bea tata să afle de existența unor asemenea întrebări. Pe cei mai mulți nu-i interesează răspunsul. Nici nu contează asta. Important este faptul că tata își dă sufletul de gol. Și nu se învață minte niciodată!
Tocmai de asta îi place lui vinul. Că nu tace. Că povestește lucruri dintre cele mai ascunse despre el.
Privesc de jos, de pe pragul casei, cum stoarce tata, la lumina lunii, strugurii cu picioarele.
Îi rămân după aceea, zile în șir, tălpile roșii.
Dimineața, când se ridică din pat, zici c-a mers pe cioburi în somn și-i curge sânge din picioare! (Fragment din romanul „Dulce ca pelinul”, apărut la Editura RAO în anul 2016)