Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Predicile arhimandritului Serafim Huzdup sau despre neuitarea prietenilor

Predicile arhimandritului Serafim Huzdup sau despre neuitarea prietenilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Suntem cuprinși, adesea, de bucurie și trezvie când citim profunde teme evanghelice, într‑o pagină de revistă ori într‑o carte de predici, cu scopul de a pregăti cuvântul de învățătură pentru apropiata Liturghie duminicală sau pentru sărbătoarea vreunui sfânt. Frământări, întrebări, derute, încântare! Toate aceste stări însoțesc perioada de alcătuire a cuvântului potrivit pentru a transforma inimile și mințile celor care vin la biserică, spre ascultarea Cuvântului. Fiecare predică are o valoare deosebită și o istorie unică, fie că aparține unui celebru orator, fie că a fost rostită de un slujitor obișnuit, lipsită de obsedantele note critice care, în anumite cazuri, îi obosesc pe credincioși. Valoarea unei predici trimite către o altă dimensiune și este hrănită de o autentică motivație: aceea de a rosti din inimă cuvântul Evangheliei pentru ca oamenii să se întâlnească cu Hristos.

De altfel, este cunoscută îndatorirea tuturor slujitorilor Bisericii ca, la fiecare Sfântă Liturghie și Sfântă Taină, să însoțească slujirea de un cuvânt omiletic, de o învățătură dăruită celorlalți. Astfel, cuvintele predicii reprezintă împlinirea cuvintelor Mântuitorului: Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându‑le să păzească toate câte v‑am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 19‑20). Aceasta a fost porunca pe care apostolii au împlinit‑o, înainte de a fi sintetizate învățăturile de credință și alcătuite rugăciunile și rânduielile liturgice, pe care noi, privilegiații, le avem.

La început a fost cuvântul lui Dumnezeu prin care s‑au zidit toate. A fost apoi cuvântul lui Dumnezeu către cei drepți, către profeții care au făcut cunoscută voia Lui. În cele din urmă, Cuvântul Însuși S‑a întrupat, a locuit printre oameni și, într‑un final, S‑a oferit apostolilor și tuturor celor care L‑au urmat, L‑au ascultat și L‑au iubit din dorința de a deveni fii și moștenitori ai Împărăției cerurilor.

Cei care au primit cuvintele Mântuitorului Hristos s‑au făcut fii ai lui Dumnezeu urmând chemarea Domnului ascunsă în acestea, înțelegând în chip tainic că cel ce va face şi va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor (Matei 5, 19).

Astfel de cuvinte, mustind de înțelesuri adânci și invitând la meditație, ne pune înainte Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin cartea de predici a iubitului părinte, fost nevoitor la Arhiepiscopia Romanului, arhimandritul Serafim Huzdup, care s‑a strămutat mult prea devreme în Împărăția cerurilor.

Înainte de plecarea sa timpurie, au rămas în rama neuitării clipe pe care monahii și credincioșii care l‑au cunoscut nu le‑au uitat, amintiri legate de sfaturile și trecerea sa discretă, pline de învățăminte, predici pe care le rostea atât la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, cât și în locurile unde a fost delegat de către chiriarhul său.

Cartea cu pricina apare în urma atenției și bunăvoinței unor ucenici și apropiați ai părintelui Serafim, care i‑au înregistrat predicile, de multe ori el neștiind acest lucru, printre aceștia numărându‑se, în mod cu totul special, monahia Cornelia Poienaru, care dorea să aibă cât mai multe cuvinte de învățătură ale duhovnicului ei.

Aceste predici ascultate de ucenicii apropiați au constituit după trecerea sa la cele veșnice un adevărat tezaur, transmis cu atenție și altora. Predicile au fost așezate într‑o carte pentru a cinsti astfel un monah râvnitor și ostenitor al Cancelariei eparhiale de la Roman, un duhovnic care dăruia, din timpul său, credincioșilor, monahilor, celor pe care îi întâlnea adeseori, precum și celor pe care abia îi cunoștea.

Cred că, în mare parte, ucenicii părintelui Serafim au folosit aceeași metodă ca și apropiații marelui Avvă de la Sihăstria, arhimandritul Cleopa Ilie. Deși a trăit într‑o perioadă în care tehnologia nu era prea dezvoltată, s‑a bucurat și el să aibă destule înregistrări audio și video, care au fost transcrise și apoi așezate în paginile cărților. Aidoma s‑a întâmplat și cu o parte din predicile părintelui arhimandrit Serafim Huzdup, care a cunoscut în viața sa câțiva duhovnici și predicatori iscusiți, cu o bogată experiență pastorală. Este destul să‑i amintesc pe cei de la Catedrala din Roman, pe părinții din obștea Mănăstirii Sâmbăta de Sus, județul Brașov, dar și pe părinții de la Mănăstirea Runc, unde a fost o vreme novice întru ale ascultării și slujirii.

Așa cum afirmă Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim Giosanu, în Cuvântul înainte al cărții, autorul a fost un iscusit mânuitor al cuvântului care zidește, Înaltpreasfinția Sa afirmând că, de multe ori, descoperim valoarea oamenilor când nu mai sunt fizic printre noi. Cel care a fost colaborator la Centrul eparhial din Roman a găsit o deosebită apreciere la chiriarhul acestei eparhii, dar și la mulți dintre părinții împreună slujitori cu el, între aceștia aflându‑se și arhimandritul Andrei Ioniță, care a îngrijit editarea acestui volum. Un specialist în domeniu, părintele profesor Vasile Gordon afirmă că această carte este minunată și va îmbogăți bibliografia omiletică românească, fiind sprijin slujitorilor amvonului și aducând un imens folos credincioșilor care o vor procura pentru lectură duhovnicească, la ceasuri de tihnă. Părintele profesor afirmă că aceste predici sunt născute, nu făcute, făcând referire la faptul că sunt diferite de cele realizate la birou, cu acrivie și, de multe ori, pe baza unei bibliografii bogate.

În acest caz, avem de‑a face cu predici transcrise după înregistrări, în cadrul unor slujbe din Eparhia Romanului, și din alte locuri, sau în zilele de duminică, care ritmează întreaga existență săptămânală a creștinilor. Părintele profesor Gordon mai amintește despre modelul unui om duhovnicesc, oglindit în conduita părintelui Serafim, întrucât, așa cum afirmau cei vechi, nu poate să fie cineva orator decât dacă este bărbat virtuos. Sunt menționate și virtuțile părintelui Serafim, așa cum au fost ele recunoscute de către cei care i‑au fost aproape, numindu‑l călugăr harismatic, om zâmbitor, om al ordinii și bunei cuviințe, bun orator și duhovnic, pururea grăitor de bine, și iubitor de osteneală. Acestea creionează chipul unui astfel de predicator, care trebuie mereu să fie pildă atât pentru sine, cât și pentru ceilalți.

În cuvântul pe care coordonatorul editorial al lucrării, arhimandritul Andrei Ioniță, ni‑l propune, se spune că oamenii îl ascultau cu evlavie atunci când vorbea, considerându‑l pe arhimandritul Serafim un pedagog priceput, care știa să vorbească atât celor simpli, cât și celor învățați, transmițând mai ales evlavia lui, dorința de a se ruga și de a fi împlinitor al scrierilor filocalice, după cum învățase în tinerețe în preajma monahilor la care a ucenicit.

Cartea însumează mai mult de 300 de pagini. Într‑un format accesibil și plăcut, cititorul va descoperi frumusețea cuvintelor rostite de un slujitor al Bisericii care a urcat treptele ierarhice, la vremea cuvenită, ajungând arhimandrit și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Lecturând paginile acestui volum, am constatat cât de important este ca cineva să asculte cuvântul de învățătură, să‑și noteze câteva idei ori să‑l înregistreze. Dacă predicile părintelui Serafim nu s‑ar fi înregistrat la vremea potrivită, s‑ar fi pierdut, cu excepția dăltuirii unora dintre cuvintele sale în inimile celor foarte apropiați, care îl ascultau și îl căutau în calitate de părinte duhovnic rugător și râvnitor.

Această lucrare nu doar îmbogățește literatura de specialitate, ci este un îndemn pentru toți slujitorii Sfintelor Altare de a‑și pregăti temeinic cuvântul omiletic, de a‑și nota câteva idei înainte de a le prezenta în fața credincioșilor, precum și de a avea dorința să le scrie, dacă ar putea, întrucât orice cuvânt scris este salvat din calea uitării și nu îngăduie înțelesurilor să se macine.

Cred că părintele arhimandrit Serafim se bucură în Împărăția lui Dumnezeu de această apariție editorială. De altfel, orice predicator și slujitor, chiar dacă nu este celebru ori foarte cunoscut prin mijloacele media, este în primul rând răsplătit de Dumnezeu pentru osteneala lui, pentru strădania de a propovădui cuvântul și de a împlini voia Lui, neuitând că cel care va face și va învăța, acela mare se va chema întru Împărăția lui Dumnezeu! Dacă este să reinterpretez dictonul poetului german Friedrich Gundolf la cartea de predici a părintelui arhimandrit Serafim Huzdup, aș spune că în predică, ca și în poezie, nu contează decât Cuvântul întrupat și trupul înfăptuit în cuvânt. Iar predicile și viața părintelui Serafim dau mărturie despre aceasta.

 

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte