Preotul şi misiunea sa spirituală

Omul care vine la preot, de obicei, nu îl priveşte ca pe un părinte, ci ca pe cineva cu putere de sus, care îl poate ajuta cu adevărat

Am intrat zilele trecute într-o biserică din centrul Bucureştiului, unde am fost martor la o convorbire între preotul paroh şi un bărbat ca la cincizeci de ani, cu alură de intelectual. Nu era slujbă în biserică, aşa că acea convorbire se desfăşura destul de liber. Bărbatul i-a relatat, public, preotului, ce probleme grave are cu fiul său. El îşi mai punea problema cum să-l trateze pe fiu, care îl supără foarte tare. Sigur că preotul i-a răspuns, prin cuvinte evanghelice, că trebuie să-l ierte şi să-l iubească, dar discuţia nu părea că s-ar sfârşi, deoarece bărbatul simţea că nu e satisfăcut de un astfel de sfat. Văzând că nu este ascultat ca un părinte, presupun eu, preotul a încetat discuţia, şi-a luat rămas bun şi a intrat în altar.

Intrasem în acea biserică fiindcă este vestită, dar eu nu o văzusem niciodată. Într-adevăr, pictura ei veche este superbă, la fel şi arhitectura. Dar... nu am mai putut să mă gândesc la frumuseţile artistice după cele trei minute de convorbire la care, fără să vreau, am fost martor. Mi-am dat seama, încă o dată, că preotul are o misiune extrem de dificilă, mai ales cu oamenii care nu sunt îmbisericiţi, dar care caută ajutor şi în lăcaşul sfânt.

Dacă intelectualul, care iniţial este încrezut în forţa minţii sale, nu poate accepta sfatul preotului fără să-l treacă prin filtrul ştiinţei, omul de rând este pur şi simplu înrobit de basmele şi superstiţiile populare. Preotul este astfel pus în faţa a cel puţin două categorii de persoane care aşteaptă de la el o rezolvare, fiecare în felul său. A mulţumi şi pe intelectual, şi pe muncitor, şi pe pensionar, dar şi pe adolescent sau altă categorie de oameni este extrem de dificil pentru un singur om. Problema principală este că omul care vine la preot, de obicei, nu îl priveşte ca pe un părinte, ci ca pe cineva cu putere de sus, care îl poate ajuta cu adevărat, făcând doar o încercare sau, dimpotrivă, îl priveşte ca pe un fel de vraci care este obligat să facă miracole. Şi aceasta depinde, desigur, de educaţia pe care o are potenţialul fiu duhovnicesc.

Bărbatul despre care am vorbit mai sus a plecat cu problema nerezolvată de la biserică, în caz că ar fi vrut să o rezolve acolo. Nu mi-am dat seama dacă a fost sau nu dezamăgit de acest lucru, căci pe chipul său nu se putea citi decât neliniştea unui părinte care se îngrijeşte de soarta fiului. Cert este că lucrurile nu au evoluat în acel caz într-o manieră fericită. Nu ştiu exact ce ar fi trebuit să-i spună preotul, de fapt nu ştiu dacă îl cunoştea, în general, însă un îndemn la o convorbire ulterioară, când ar fi fost timp pentru amândoi, ar fi relaxat un pic relaţia dintre cei doi.

Situaţiile de acest gen sunt foarte complexe, iar dacă sunt privite din afară, riscă să fie judecate eronat, necunoscându-se toate detaliile. Anume de aceea, cunoştinţele de psihoterapie ar trebui să fie la îndemâna oricărui preot sau dacă nu, acesta măcar să aibă un terapeut cunoscut la care să trimită persoanele cu probleme speciale, oricât de ciudat ar suna aceasta pentru noi. Este util să ne cunoaştem limitele şi să apelăm la specialişti. Dar pentru aceasta preotului mai trebuie (sau trebuie, în primul rând!) să îi pese cu adevărat de omul care vine după ajutor. Şi chiar dacă el nu spune, din diferite motive, care este cauza reală a vizitei lui, simplul fapt al întrebării trebuie să dea serios de gândit cu privire la nevoile sale spirituale. Dar, din nou, cât de greu este să faci aşa ceva! Mai ales când viaţa ta, ca preot, are în program şi multe alte lucruri, care nu ţin de duhovnicie, ci de nevoile practice-organizatorice ale sfântului lăcaş.

Rămânem în continuare cu speranţa că situaţiile foarte grele din viaţa preotului vor primi ajutorul lui Dumnezeu, căci preotul singur nu le-ar putea face faţă, dată fiind complexitatea vieţii, în general. Dacă acest ajutor este cerut în mod conştient, sunt sigur că, astfel, problemele vor putea fi rezolvate mult mai uşor.