Prieteni necuvântători

Nu puțină lume ironizează - deschis sau măcar în gând - oamenii care postează pe rețelele de socializare imagini și mici istorii cu animalele lor de companie. „Poze cu pisici” a devenit un sarcasm la modă.

Despre conținutul postărilor sunt multe de spus, s-au scris cărți întregi și nu ne propunem să concurăm cu ele. Ceva totuși merită și trebuie spus: sunt de toate, pentru toți. Sigur că sunt și postări și comentarii frivole sau chiar aberante, dar și altele cât se poate de serioase și de interesante, privitoare la toate domeniile, inclusiv religia. De altfel, multe biserici, mănăstiri și clerici au pagini de Facebook.

În acest tablou general care poate satisface preocupări și gusturi diverse, un loc al lor îl au și amintitele prezentări de animăluțe - pisici și căței de cele mai multe ori, dar ocazional și altele.

Să fie oare surprinzător, caraghios, supărător, coborând ștacheta discuțiilor?

Mulți dintre noi avem acasă unul sau mai mulți prieteni așa-zis necuvântători și oricine are îi consideră membri ai familiei. Statisticile spun că în România există 4,15 milioane de câini înregistrați, țara noastră și Polonia având cel mai mare procent al gospodăriilor cu câini din Uniunea Europeană. Pisicuțele nu se lasă mai prejos: 4,3 milioane. La aproape 9 milioane de animăluțe casnice - fără a mai vorbi despre păsări sau pești - orice ironie privitoare la faptul că unii dintre stăpânii lor vorbesc public despre ele devine, ea, ridicolă.

Și nu cred că e cazul să mai amintim ce rol crucial au jucat dintotdeauna câinii în gospodăriile românești din mediul rural și din cel urban totodată. Ca, de altfel, toate animalele domestice cu care românul s-a înconjurat și se înconjoară, având față de ele o grijă comparabilă cu cea față de copii.

Și-atunci nu e normal ca, măcar din când în când, unii dintre noi să vorbim despre unele dintre ele, să le arătăm celor cu care suntem în legătură, să spunem povestioare amuzante și unele care probează devoțiunea și inteligența lor? Chiar dacă versiunea românească a Fb traduce „Share” prin „Distribuie”, mai aproape de adevăr este traducerea primară: „Împărtășește”. Ne împărtășim unii altora informații, păreri, bucurii și necazuri - despre toate lucrurile care contează pentru noi, inclusiv prietenii cu patru lăbuțe.

Necuvântători? Să fim serioși! Nu au, ca noi, un limbaj articulat, dar vorbesc - nu numai între ei, ci și cu noi, nu doar prin sunete, ci și din priviri, gesturi și atitudini. Și zi de zi ne dovedesc că înțeleg tot ce spunem noi. O prietenă povestea că, vorbind la telefon cu cineva să meargă la expoziția Picasso, câinelui ei (care urma să rămână singur acasă) i s-a făcut rău, a bolit jumătate de zi, nu mânca, nu se mișca - până când ea a sunat și a anunțat că nu mai poate să meargă, moment în care cățelul și-a revenit miraculos, plin de energie și de poftă de mâncare... Prietena întreba pe Fb: „Credeți că a înțeles tot?” I-am răspuns că, după părerea mea, știe și cine a fost Picasso...

Dar pe rețelele de socializare se mai găsește ceva formidabil: filmulețe cu oameni care salvează animale ajunse în situații teribile: blocate într-o trecere îngustă, cu capul într-un vas, înecate în noroi, căzute prin gheața unui lac, încurcate în sârme etc. Sunt salvate nu numai pisici și căței, ci orice biet animal: un cerb, un pelican, o broască țestoasă, chiar și o cobră!

Dovadă că există oameni de omenie.

Și că toate făpturile lui Dumnezeu merită grija noastră.