Prietenia cu Noica a dus-o pe Simina Mezincescu la închisoare

Potrivit estimării istoricilor, în România anilor 1944-1964 valul de arestări și condamnări la închisoare a afectat în jur de două milionae de oameni. Au fost închiși atunci oameni de valoare din toate domeniile. În celebrul lot Noica-Pillat s-a aflat și Simina Caracaș Mezincescu, o intelectuală provenind din rândurile moșierimii, care frecventa cercurile de lectură și prietenie din jurul lui Noica.

Născută în 1928, provenind din familia aristocrată Caracaș-Costaforu, Simina Mezincescu este cunoscută astăzi mai ales pentru calitatea sa de fostă șefă de protocol a Casei Regale a României.

Din 1958, de la arestarea lui Constantin Noica și până la arestarea lui Nicu Steinhardt în 1960, autoritățile au arestat mai multe persoane care se aflau în legătură cu Noica și cu Dinu Pillat, grupându-i pe toți într-un singur lot, chiar dacă nu se cunoașteau cu toții între ei, și judecându-i în același proces. Vina lor era una comună, înscenată după regulile bine știute: adevăr amestecat cu minciună și perfidie. Intelectualii din lotul amintit erau incriminați de răspândirea unor materiale contrarevoluționare, de citirea unor cărți nefavorabile regimului și de scrierea unora, de asemenea, potrivnice. Între acești intelectuali, se afla și Simina Mezincescu (Mironescu - după numele de atunci).

Într-un interviu acordat pentru Jurnalul Național în 4 martie 2011, aceasta declara: „Eu îi cu­noşteam doar pe Alecu Paleologu, pe Dinu Noica şi vărul său, cu care eram prieteni de familie, pe Anca Berceanu. Eu, într-adevăr, încercasem printr-o relaţie să fac să ajungă în Franţa manuscrisul «Povestiri despre Hegel» al lui Dinu Noica. M-am trezit într-un lot imens, din care nu cunoşteam multă lume. Pe Nicu Steinhardt l-am văzut abia la proces, unde a fost foarte demn, a zis că e o onoare pentru el să facă parte din acel lot. Îl mai ştiam pe Păstorel Teodoreanu, care era o încântare. (...) Era tot vesel şi la ieşirea din puşcărie” - spunea Simina Me­zincescu.

După arestarea sa în 1959, a fost dusă la Jilava, unde a fost ți­nută un an, împreună cu alte 36 de deținute într-o cameră de 20 de paturi. „Ziua aveam voie doar să stăm cocoşate pe marginea paturilor de jos. Era frig şi cele mai râvnite locuri erau lângă sobă, dar le lăsam pe cele mai în vârstă acolo”, mai spunea fosta condam­nată.

A mai ispășit pedeapsa și în pușcăriile politice pentru femei de la Miercurea-Ciuc și Arad. Într-o vreme a făcut ulcer din cauza mâncării proaste și a fost dusă la spitalul-penitenciar Vă­cărești, unde a stat în celulă cu soția omului politic Ion Mihalache.

În 1963 a fost eliberată. La puțin timp după eliberare, filosoful Constantin Noica, simțindu-se vinovat, a mers acasă la Simina Mezincescu și, căzându-i în genunchi, i-a cerut iertare pentru că a trebuit să facă și ea închi­soare.

Marele inginer Henri Coandă a intervenit pe lângă Ceaușescu, în 1968, să i se dea pașaport pentru a participa la un raliu inter­n­ațional (ea fusese campioană la motociclism). După câteva luni, s-a întors în țară. După 1989, a dus o viață activă social, primind îna­poi proprietățile confiscate de comu­niști.

Chiar dacă a suferit pe nedrept, Simina Mezincescu declara: „Pe mine Dumnezeu m-a favori­zat. Dacă nu mi-a dat mari cali­tăți, nu mi-a dat nici mari defecte. Nu pot admite ideea de răzbunare sau de ură. Cu asta am un pașa­port pentru fericire”.