Primim de la cititori: Profesorul academician Constantin Erbiceanu - 170 de ani de la naştere

Erbiceni, o localitate despre care nu s-a scris foarte mult, aproape de fel. O localitate nu departe de drumul european ce leagă Iaşul de nordul ţării, care, în trecut, prezenta interes datorită cercetărilor arheologice făcute pe raza comunei cu acelaşi nume. Pârâul Doroşca, Dealul Sărăturilor, Curtea Veche sunt doar câteva locaţii ce apar în materialele publicate de cunoscuţi arheologi care au descoperit pe raza comunei Erbiceni semne de viaţă încă din epipaleolitic, aparţinând unor triburi swideriene.

Ceea ce puţini ştiu, ce-i mai trist - chiar şi mulţi din locuitorii acestui sat de câmpie, unde şi eu am văzut lumina zilei, este că în Erbiceni s-a născut, acum 170 de ani, ilustrul profesor de teologie, elenist, bizantinolog, traducător, decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, membru al Academiei Române, Constantin Erbiceanu.

A făcut parte din prima promoţie a Facultăţii de Teologie ieşene

Constantin Ionescu, căci aceasta era numele său de familie, s-a născut la data de 5 august 1838, având fericirea să vadă lumina zilei într-o casă unde candela nu se stingea niciodată. Tatăl său, Ioan Ionescu, era preot în Erbiceni, iar mama lui, Zoiţa, era şi ea descendentă tot dintr-o familie de preot. Dovada cea mai grăitoare că viitorul profesor şi-a iubit mult satul unde s-a născut o reprezintă numele său, nume înfiat, care închide, în taina lui, denumirea locului natal ce înseamnă pentru noi toţi pete de umbră şi lumină, fascinaţie şi nostalgie, dar, mai ales, leagănul aducerilor aminte. Înzestrat cu alese însuşiri sufleteşti cultivate mai întâi în casa părinţilor şi continuate apoi în şcoală, elevul Constantin Erbiceanu a fost remarcat, la început, de dascălul care l-a învăţat să aştearnă pe hârtie graiul dulce românesc. Rezultatele remarcabile la carte, precum şi viaţa sa curată l-a recomandat pe fiul preotului Ionescu ca fiind un tânăr dedicat studiului, dar, mai ales, un demn urmaş în ale preoţiei tatălui său. Iubind pe Hristos şi Biserica sa, a cărei viaţă liturgică o cunoştea şi o trăia din fragedă pruncie, tânărul Constantin porni, într-o dimineaţă a tinereţii sale, spre singura şcoală de învăţătură bisericească din Moldova, Seminarul de la Socola - Iaşi, ctitoria „fericitului părinte Veniamin, Mitropolitul învierii noastre culturale“, aşa după cum emblematic îl numea Nicolae Iorga pe întemeietorul acestei şcoli teologice, mitropolitul Veniamin Costachi. În timpul studiilor seminariale, fiul preotului Ionescu din Erbiceni s-a dovedit a fi un şcolar silitor, având zăbavă peste vechi cronici şi spre tălmăcirea unor texte din greaca veche. Biblioteca seminarului lăsată moştenire de întemeietorul iubitor de cultură, vlădica Veniamin, a însemnat pentru seminaristul Erbiceanu o lume fascinantă pe care o descoperea treptat studiind cu multă sete de cunoaştere cărţi din diverse domenii ale teologiei literaturii, istoriei etc. Vlădica Melchisedec Ştefănescu de la Roman l-a avut ucenic doi ani pe acest seminarist care promitea foarte mult. Viitorul profesor a avut şansa să stea lângă un om luminat şi înţelept. Acesta, întrezărind capacitatea intelectuală a ucenicului, l-a încurajat spiritual şi l-a susţinut financiar pentru a urma cursurile Facultăţii de Teologie şi celei de Litere din cadrul Universităţii ieşene, de curând înfiinţată. Având un scris deosebit de caligrafic în timpul studenţiei, Constantin Erbiceanu a funcţionat ca scriitor cl. I la dicasteriul mitropolitan din Iaşi. Acest lucru nu l-a împiedicat pe eminentul student să zăbovească cu multă migală asupra cursurilor şi a cărţilor, terminând facultatea de Teologie, dar şi pe cea de Litere cu rezultate deosebite, fapt pentru care profesorii săi l-au îndemnat să-şi desăvârşească studiile la Atena, unde pleacă în toamna lui 1865. Să precizăm că viitorul profesor Constantin Erbiceanu a făcut parte, aşadar, din prima promoţie a Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii ieşene.

A ales să slujească „altarului“ şcolii

Ajuns în Atena, concomitent cu aprofundarea studiilor teologice, Erbiceanu şi-a perfecţionat şi cunoştinţele de neogreacă şi paleogreacă, prin frecventarea cursurilor Facultăţii de Litere din capitala însoritei Elade. Ştiind din activitatea sa literară cât de multă importanţă a acordat el traducerilor şi documentelor greceşti, suntem convinşi că şederea sa la Atena i-a sădit în sufletul tânărului teolog dragostea pentru cultura greacă, dar i-a suscitat şi interesul de a tălmăci şi scoate la lumină cât mai multe documente care să desluşească în chip lămurit relaţiile spirituale, culturale şi politice dintre cele două ţări ortodoxe.

Întors acasă, Constantin Erbiceanu se pare că ajunsese la o răscruce de drumuri. Era anul 1868; avea 30 de ani. Mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu, l-a îndemnat stăruitor să se călugărească. Avea să devină astfel unul dintre marii ierarhi cărturari pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. Nu a voit. S-a căsătorit, dar nu s-a hirotonit; motivul rămâne o taină a sufletului său. Smerit şi cuminte, teologul moldovean a ales să slujească „altarului“ şcolii - catedra, privind de departe cu sfială şi cu dragoste neţărmurită la Altarul Bisericii. Ocupă pe rând catedra de filozofie la Liceul „Sf. Sava“ din Bucureşti, apoi i s-a încredinţat catedra de istorie bisericească la „Seminarul Veniamin“ din Iaşi, până la sfârşitul lunii ianuarie 1871, când i s-a rânduit catedra de teologie dogmatică, morală, pastorală şi drept canonic din cadrul aceleaşi şcoli. Realizările de la Iaşi ale profesorului Erbiceanu l-au recomandat ca fiind un vrednic slujitor în ogorul Bisericii din perspectiva laicatului ortodox. De aceea, la 1 ianuarie 1887, profesorul Erbiceanu este chemat la Seminarul Central din Bucureşti. Aici reia cercetările asupra manuscriselor greceşti aflate în arhiva seminarului, dar şi a facultăţii. Activitatea didactică a fost la fel de prolifică. Profesor la Seminarul Central, dar şi suplinitor al catedrei de Teologie Dogmatică, Istoria Dogmelor şi Apologetică, din cadrul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, profesorul Erbiceanu s-a evidenţiat, în scurt timp, şi aici ca fiind un erudit, un neobositor cercetător, iubitor de cultură şi istorie. Multele studii, articole, recenzii le va publica în revista oficială a Sfântului Sinod „Biserica Ortodoxă Română“, din al cărui comitet redacţional a făcut şi el parte timp de peste 20 de ani. Nu peste mult timp, profesorul Erbiceanu devine titularul catedrei de Istorie şi Drept din cadrul Facultăţii de Teologie, iar între anii 1895-1898, a fost decanul ei. De precizat că internatul Facultăţii de Teologie din Bucureşti a fost construit prin strădania profesorului Erbiceanu. Datorită muncii sale de cercetare, Constantin Erbiceanu a fost ales mai întâi membru corespondent al Academiei Române, secţia Istorică, iar în anul 1890, membru activ. Din anul 1888, recunoscându-i-se pe plan internaţional meritele ştiinţifice, a fost ales membru de onoare al societăţii literare „Silogul“ din Constantinopol, un an mai târziu fiind membru al societăţii culturale Medievale tot din vechea capitală a Bizanţului. Între anii 1897-1904, a ocupat şi catedra de Limbă şi Literatură Elină la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii bucureştene. Între anii 1904-1913, a fost vice-preşedinte al Academiei Române.

Un dar luminos pe care Moldova l-a făcut culturii şi şcolii teologice româneşti

După o viaţă de profesorat de peste patru decenii, Constantin Erbiceanu trece la cele veşnice la data de 7/21 martie 1913, lăsându-ne o vastă moştenire cărturărească clădită cu multă dragoste, trudă şi pasiune. Această dragoste şi jertfă pusă în slujba culturii româneşti a fost răsplătită de mai marii vremii. Astfel, în mai 1889, regele României Carol I i-a înmânat profesorului Erbiceanu distincţia „Coroana României“ în grad de cavaler; un an mai târziu, de ziua sa onomastică, primea de la rege o altă distincţie: „Steaua României“ în grad de cavaler, apoi aceeaşi distincţie în grad de ofiţer. În anul 1893, neobositul scriitor primeşte medalia „Bene Merenti“, clasa I, pentru vasta sa creaţie literară. Cu câteva luni înainte de moarte, a fost decorat cu medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică“.

Prin viaţa şi activitatea sa, profesorul Constantin Erbiceanu reprezintă un dar luminos pe care Moldova l-a făcut culturii şi şcolii teologice româneşti.