Prin oceanul de păreri

Nu de puţine ori, răsfoind presa sau oferta de carte dar mai ales verificând opiniile pe anumite teme din mediul virtual, mi s-a întâmplat să constat existenţa unei uriaşe cantităţi de informaţie care, indiferent de domeniu, nu-i poate fi omului utilă – ca să nu spun că-i este de-a dreptul toxică! – într-o proporţie mai mare de zece la sută. Aşa că e firesc să te întrebi, de unde provine acest val nestăvilit de informaţie? Care e motorul lui? Cea mai mare parte a discursului din multe zone de interes public este constituită din păreri, interpretări ale evenimentelor, lucrurilor, ideilor sau atitudinilor. Întrucât tot omul este înclinat – cu precădere în mediul virtual – mai ales să interpreteze realitatea, să spună ce crede el despre un anumit lucru, iar asta până când părerea lui sufocă evenimentul însuşi, devenind mai importantă decât acesta. Se produce astfel o nocivă denaturare a realităţii.

Nu e cazul să intrăm în analiza domeniilor unde din start este facilitată atitudinea speculativă. Aici există cea mai mare inflaţie de păreri şi interpretări şi de adevăruri amestecate cu falsuri grosolane. Este însă util să amintim că hipertrofierea părerii proprii până la dimensiuni cosmice a apărut mai întâi în spaţiul academic. Această monstruoasă alterare a gândirii umane, de a cărei omniprezenţă ne ciocnim astăzi, îşi are rădăcinile în metoda academică modernă de studiu şi cercetare, prin care s-a dat frâu liber părerilor particulare, oricât de stranii ar fi, numai să fie „o contribuţie proprie”, să fie „ceva original”, prin care s-a ajuns ca nu atât faptul luat în discuţie să fie important, ci analizele şi interpretările. Astfel s-a pierdut, treptat, relaţia directă cu evidenţa, cu canoanele perene ale tradiţiei şi implicit cu realitatea. Şi se poate observa acest lucru nu doar în domeniile profane ale vieţii, ci, cu tristeţe o spun, chiar şi în cel religios.

Nefericitul principiu că nu faptul, ci erminia acestuia este ceea ce trebuie căutat a condus nu doar la o multitudine dezarmantă şi dezamăgitoare de opinii fără legătură cu viaţa, ci şi la o plasare greşită faţă de adevăr, care-i va bloca cercetătorului accesul, pentru totdeauna, la cunoaşterea reală a lucrurilor şi a Izvorului lor.

În esenţă, aceasta e baza pe care s-au construit ulterior toate fanteziile posibile, toate locurile virtuale de dat cu părerea, toate falsurile din domeniul ştirilor de care ne lovim astăzi aproape în orice secundă. E adevărat şi că anumite produse de acest fel sunt rodul naivităţii sau al bravadei, însă foarte multe denaturări sunt făcute intenţionat, nu doar de anumite grupuri „specializate”, ci şi de anumiţi „lupi singuratici”, care-şi află o patologică satisfacţie în faptul de a-i conduce pe fraţii lor spre înşelare. Vedem acest fenomen amplificat astăzi pe anumite site-uri de ştiri, care la fiecare eveniment eclesial caută exclusiv promovarea părerii proprii, a interpretării lucrurilor dintr-o anumită perspectivă. Dar, oare nu despre aceştia s-a zis: „Rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi”? (2 Tim. 3, 13)

De aceea, succesul pe care îl observăm astăzi la anumite curente de opinie sau persoane reprezentative din spaţiul cetăţii constă tocmai în „ştiinţa” lor de a înota prin oceanul de idei al vremii, de a sintetiza părerile dominante ale mediului şi de a le expune într-un mod veridic, prin care să dea impresia că se oferă cea mai bună interpretate a vieţii. Un lucru vechi, de altfel, cunoscut şi de Aristotel, care a zis: „Nu adevărul, ci veridicul este mai lesne crezut” („Poetica”).

Să dăm două exemple sensibile. Privim stupefiaţi cum în plină „civilizaţie” modernă, în multe locuri din lume, sunt ucişi creştinii pentru credinţa lor. Vedem cum islamiştii, comuniştii şi ateii atacă pe faţă Creştinismul. Toate acestea fie sunt trecute sub tăcere, fie toţi se grăbesc să le interpreteze, să le „explice” în fel şi chip, până când se pierde cu totul importanţa sau gravitatea evenimentului şi se acoperă esenţialul: adevărul despre menirea creştinului în lume. Apoi, referendumul pentru familie. Un lucru pe cât de demn pe atât de vital societăţii actuale româneşti. Însă, părerea unora e să ocolim cu bună-ştiinţă tema, întrucât e mai important să ne îndreptăm atenţia, de pildă, spre studiile cercetătorilor despre o nouă specie de furnici recent descoperită în jungla amazoniană...

Aşadar, cu ce ochi privim lumea?