Pro sau contra...

Unele lucruri, sensibile, este mai bine să rămână cunoscute, dar nerostite. Din respect pentru adevăr şi semeni. Căci, adesea, rostindu-le, avem tendinţa de a le aduce "îmbunătăţiri", modificându-le sensul, deturnându-l. Sau, dacă ne dorim din răsputeri să le rostim, am face bine să ne asigurăm că putem rămâne obiectivi, departe de scopuri meschin-egoiste. În caz contrar, se poate spune că alterăm cu bună ştiinţă realitatea. Iar vina noastră este cu atât mai mare cu cât ne împărtăşim ideile, deloc dezinteresat, mai multor persoane.

Întotdeauna am preferat să citesc o carte, nu şi aprecierile criticilor literari la adresa ei. Să văd un film, nu să îi urmăresc recenziile ori să mă înregimentez în vreun club al fanilor. Să ascult un cântec, indiferent că este sau nu la modă, chiar fără a mă interesa versurile, interpretul şi viaţa lui, ci doar melodia propriu-zisă. Sunt multe lucruri din viaţa de zi cu zi pe care le prefer astfel, filtrate de propria-mi raţiune, lipsite de explicaţii şi complicaţii inutile. Nimic nu se compară cu sentimentul contemplării frumosului dincolo de clasificări şi clasamente.

De asemenea, uitându-mă în jur, aleg să dau crezare propriei priviri, nu vreunui mesaj care mi-ar explica, pe înţelesul meu, ceea ce văd. Şi cred că aceasta este eroarea vremurilor în care trăim: mult prea uşor acceptăm ca alţii să se insinueze în viaţa noastră, otrăvindu-ne, cu bună ştiinţă sau nu, simţurile, învăţându-ne ce să facem şi cum să gândim, transformându-ne în ceea ce nu ar trebui nicicând să fim. Şi nu ar trebui să fim, în primul rând, purtătorii de drapel ai altora, luptând pentru cauzele lor, rătăciţi de propria noastră percepţie a binelui şi răului.

Am urmărit, ca mai toată lumea, evoluţia protestelor din Bucureşti şi din ţară. Mi-am format o părere sinceră, pe care o prefer nerostită, dincolo de admiraţie sau dezavuare publică. Aşa cum este corect să se manifeste un preot şi un jurnalist: imparţial. M-au deranjat însă enorm intenţiile de manipulare apărute pe mai toate canalele de comunicare, ca un soi de viruşi informatici născociţi cu scopul de a înclina balanţa pro sau contra... Atât de multe exagerări am observat în aceste zile, încât aş putea spune, fără teama de a greşi, că analiza evenimentului, ca o cronică pătimaş alcătuită, dar de la distanţă, depăşeşte în intensitate însuşi evenimentul, cu scopul de a-i atribui conotaţii pozitive sau negative, în funcţie de orientarea politică sau de interesele "cronicarului". De parcă am asista la un concurs cinic, care va fi câştigat de cel ce a convins mai multe persoane să îşi abandoneze percepţia în favoarea uneia vizibil de împrumut, ca o proteză disfuncţională.

Este urât şi nedemn ce se întâmplă. Mă întreb: oare chiar am ajuns în acest stadiu ingrat în care să acceptăm idei străine de noi, încununând cu propria noastră obedienţă strădaniile altora de a ne "ajusta"? Oare nu a sosit momentul să ne debarasăm de ceea ce nu ne caracterizează, fără a mai pleca urechea la îndemnuri răuvoitor-interesate? Căci numai liberi nu se poate spune că suntem atunci când acţiunile noastre îşi găsesc justificare exclusiv în interesele altora. Fie ele pro sau contra...