Profetul Ilie, slujitorul râvnitor al Dumnezeului Celui adevărat

Numele Profetului Ilie se tâlcuiește al cărui Dumnezeu este Iahve, fiind amintit de multe ori în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Legământ.

Din Evanghelia după Sfântul Matei aflăm că Profetul Ilie va veni la sfârșitul veacurilor din ceruri, unde fusese strămutat cu tot cu trup: Ilie într-adevăr va veni şi va așeza la loc toate (Matei 17, 11).

Cartea Apocalipsei 11, 3-7 oferă mai multe detalii referitoare la venirea sa pe pământ, ­înainte de ziua cea înfricoșătoare a Judecății care va fi făcută de Mântuitorul lumii: Și voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie ucis. Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei şi-i va birui, şi-i va omorî.

În Țara Sfântă, numeroase sunt locurile care ne vorbesc despre prezența lui Ilie, despre râvna lui sfântă, despre curajul pe care l-a avut față de regele Ahab și soția acestuia, Izabela, închinători la idoli și potrivnici Legii lui Dumnezeu.

Amintirea locurilor prin care a trecut Sfântul Ilie este prilej de reflecție față de marea sa lucrare în Israel. Începând cu semnele minunate de la naștere, în Tesba Galaadului, dincolo de Iordan, și încheind cu râvna pentru cele sfinte, la care s-a adăugat curajul de a se înfățișa îna­intea regelui Ahab și a-i spune ce-i descoperise Dumnezeu: că nu va fi nici ploaie, nici rouă pe pământ, până când regele și familia lui nu se vor întoarce către Dumnezeu.

Călătoria până în apropierea muntelui Sinai, șederea pe Valea râului Cherit, minunile care s-au întâmplat în casa văduvei din Sarepta Sidonului, jertfa de pe muntele Carmel și, apoi, înălțarea sa minunată la cer într-un car tras de cai care păreau a fi de foc, cojocul oferit lui Elisei, profetul, ca semn al continuității și păstrării puterii venite de la Dumnezeu, sunt doar câteva din evenimentele ce zugrăvesc viața unui profet de foc.

Despre Sfântul Ilie, Sfântul Iacov pomenește în Epistola sa: Ilie era om cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa (5, 17-18).

La rugăciunea lui, Dumnezeu a coborât foc din cer mistuindu-i pe preoții lui Baal: Iar Ilie a răspuns: „De sunt omul lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!“ Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci ai lui. Apoi a trimis regele la el altă căpetenie cu alți cincizeci. Acesta i-a zis: „Omul lui Dumnezeu, aşa a zis regele: Coboară-te degrabă!“ Şi răspunzând, Ilie i-a zis: „De sunt omul lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!“ şi s-a coborât focul lui Dumnezeu din cer şi l-a ars pe el şi pe cei cincizeci ai lui (4 Regi 1, 10-12).

Asemenea lui Moise, Ilie a vrut să-L vadă pe Dumnezeu, dar n-a putut, om fiind, însă, când Dumnezeu S-a făcut Om, s-a bucurat să-L vadă pe muntele Taborului, când i s-a descoperit slava în care era înveșmântat.

Cu smerenie, vom călători pe urmele Profetului Ilie, oprindu-ne la muntele Carmel. Aflat pe malul Mediteranei, deasupra portului și vechii cetăți Haifa, Carmelul amintește, prin însuși numele său, de grădina sau via Domnului. Poate, de aceea, în comparație cu alte locuri din Țara Sfântă, Carmelul se prezintă pelerinilor ca o preafrumoasă grădină, cu roade bogate ale viței-de-vie și ale multor pomi roditori. Deasupra Mării Mediterane, adeseori, norii aducători de ploaie înrourează acest loc unde, altădată, Dumnezeu a trimis foc din cer.

După cum citim în cuvintele Vechiului Legământ, Carmelul a fost cucerit de Iosua, dar a rămas ca un fel de sanctuar: Un rege al Chedeşului, un rege al Iocneamului de lângă Carmel (Iosua Navi 12, 22).

Din cartea 3 Regi aflăm că, în vremea Profetului Ilie, Ahab și Izabela au adus în rândul fiilor lui Israel cultul zeului Baal. Ilie s-a împotrivit, iar Dumnezeu l-a trimis să vestească regelui și soției sale, de origine feniciană, voia cea sfântă. Pe muntele Carmel, profetul a înălțat un Altar, aducându-i acolo și pe slujitorii lui Baal, 450 la număr, care, în zadar, au chemat numele dumnezeului pe care îl slujeau.

La chemarea și rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu a trimis foc din cer, care a mistuit jertfa așezată deasupra Altarului. Oamenii au văzut atunci care era adevărul, iar seceta care pârjolise pământul țării a încetat (cf. 3 Regi 18, 36-39).

Cartea 3 Regi 18, 2-46 vorbește, de asemenea, despre prezența lui Ilie pe muntele Carmelului. Acest munte mai este pomenit și în alte locuri ale Sfintei Scripturi. Astfel, profetul Amos avertizează: Dacă se vor ascunde pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi prinde şi îi voi apuca. De se vor ascunde dinaintea ochilor Mei în fundul mării, voi da poruncă șarpelui şi îi va mușca (Amos 9, 3), iar Isaia spune: Şi va înflori şi se va bucura pustiul Iordanului şi mărirea Libanului se va da lui şi cinstea Carmelului; şi poporul meu va vedea slava Domnului, strălucirea Dumnezeului nostru (Isaia 35, 2).

Se păstrează, până astăzi, locul unde Ilie s-a rugat lui Dumnezeu, precum și o grotă în care acesta a viețuit mai multe zile. Aici, în jurul peșterii și al izvorului profetului, s-au așezat, în diverse momente istorice, mulți creștini, iar, mai târziu, în veacul al XIII-lea, un episcop ajuns patriarh latin al Ierusalimului a instituit ordinul carmeliților, răspândit nu doar în Țara Sfântă, ci și în multe alte locuri din lume. Mulți călugări și creștini au fost martirizați în această regiune. De-a lungul vremii, locul a fost martor al multor mucenici, monahi și mireni, martirizați pentru credința în Hristos.

În zona respectivă se află mai multe locuri care ne aduc aminte de prezența Sfântului Ilie. Unul dintre ele, intitulat El Muhraka, se află la extremitatea sud-estică a lanțului Carmelului, punctând deznodământul întâlnirii dintre Ilie și profeții mincinoși. Iar Ilie le-a zis: „Prindeți pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul din ei!“ Şi i-au prins, şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo (3 Regi 18, 40).

Un alt loc care ne amintește despre lucrarea Profetului Ilie este râul Iordan, aproape de schitul românesc închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Profetul, împreună cu ucenicul său, Elisei, a trecut și prin Ierihon, unde darul profetic al lui Ilie a fost lăsat asupra ucenicului: Iar locuitorii cetății aceleia au zis către Elisei: „Iată așezarea cetății acesteia este bună, după cum poate vedea şi stăpânul nostru, dar apa nu este bună şi pământul este neroditor“. Şi el a zis: „Aduceți-mi o oală nouă şi puneți sare în ea!“. Şi i-au adus şi a ieșit el la fântâna de apă şi, aruncând sarea în ea, a zis: „Aşa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire“ (4 Regi 2, 19-21).

Mai multe minuni săvârșite de Ilie și de ucenicul său Elisei sunt pomenite, până astăzi, la Ierihon, mai ales îndulcirea izvorului de aici, care constituie o mare binecuvântare pentru locuitorii deșertului, izvor în preajma căruia s-a dezvoltat această cetate milenară, reprezentând o sursă prețioasă de apă până în zilele noastre.

Un alt loc strâns legat de numele Profetului Ilie este muntele Taborului, unde ucenicii L-au văzut pe Mântuitorul și au înțeles, pe cât au putut, taina dumnezeirii Sale, pregătindu-i astfel pentru cele ce aveau să se întâmple în Ierusalim peste puține zile. Ucenicii, încântați de ceea ce se întâmplase pe Tabor, au mărturisit Mântuitorului, prin gura lui Petru, că bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una şi lui Moise una, şi lui Ilie una (Matei 17, 4).

În chip simbolic, pe muntele unde Domnul S-a schimbat la față, se păstrează trei colibe, asemenea celor dorite de către ucenicii Domnului, iar la marile sărbători nenumărați pelerini se îndreaptă către acest loc, așa cum o fac și către muntele Carmelului, de ziua sărbătoririi profetului, în data de 20 iulie, căutând, dorind și așteptând să-L întâlnească pe Dumnezeu, asemenea Sfântului Ilie, în „adiere de vânt lin”: „Ieși şi stai pe munte înaintea feței Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munții şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; după cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul”.