Protosinghelul Mitrofan Ifrim, înţeleptul de la Neamţ

La sfârșitul anilor ’80, părintele Mitrofan revenise la Mănăstirea Neamț după 40 de ani de absență. Era unul dintre numeroșii fii ai Lavrei „plecat din porunca ascultării” încă din tinerețea sa și se bucura de tihna pe care locul acesta nepereche i-o oferea și de care avea trebuință. Sunt aproape 20 de ani de când l-am întâlnit și pot spune că ceasurile și zilele petrecute în preajma sa au fost pline de „mierea învățăturilor” și a înțelepciunii sale. Era la prima vedere un om obișnuit, care nu se remarca prin ceva anume. Umbla cu haine modeste, se îmbrăca gros și în timpul verii, avea probleme serioase datorate schimbării climei (se plângea de multă umiditate) și își ducea în liniște Crucea vieții. Era un singuratic, comunica doar atunci când era nevoie, iar în restul timpului stătea la locul lui, parcă nedorind să deranjeze pe cineva. Într-o bună zi am călătorit împreună, în Împărăția munților, câteva ceasuri. Eu am tot ascultat, părintele a vorbit întruna. Era monahul care lucrase cu trei patriarhi, dar care-l cunoscuse și pe al patrulea. Era un seif de confidențe. Și din acest seif scotea, când socotea de cuviință, câte un fir aurit sau chiar un diamant uneori.

O familie cu vocație monahală

Monahul acesta născut la 4 noiembrie 1920 în ținutul Pașcanilor, în comuna Valea Seacă, a intrat în ascultarea calugărească la Mănăstirea Neamț unde se afla și unchiul său, protosinghelul Ghimnazie Ifrim, cunoscut în obștea numeroasă a anilor ’40. Tânărul Dumitru, cum se numea de la Sfântul Botez, a intrat pe poarta mănăstirii când avea 18 ani, stareț fiind arhimandritul Melchisedec Dumitriu. Călugărit în 1945 de episcopul Galaction, a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah în 1947 de către episcopul-vicar Valerie Moglan Botoșăneanul, fiind chemat în același an la Palatul mitropolitan din Iași, cu ascultarea de intendent. În acea perioadă păstorea la Iași tânărul mitropolit Justinian Marina.

În același timp cele două surori ale părintelui Mitrofan devin călugărițe la Mănăstirea Văratec cu numele de Mitrofana și Ana, la călugăria celei din urmă a participat chiar miropolitul Justinian Marina în timpul scurtei sale păstoriri ca mitropolit al Moldovei și Sucevei. Părintele Mitrofan și cele două surori ale sale s-au aflat ani îndelungați în preajma unor mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Confidentul patriarhilor

În anul 1952, patriarhul Justinian l-a chemat la București pe părintele protosinghel Mitrofan, ca intendent la Reședința Sfintei Patriarhii. Statornic și credincios, cumpătat și modest, ascultător pănă la capăt ca un ucenic adevărat, părintele Mitrofan a adunat, într-o mare smerenie, din faptele bune ale celor pe care i-a întâlnit în ascultarea sa de la reședințele chiriarhale din Iași și București. Îmi povestea, cu ani în urmă, de încercările acelor vremuri tulburi, de fidelitatea pe care a avut-o față de ierarhii respectivi, de bucuriile și tristețile pe care le-a trăit în locul cel mai important al Bisericii Ortodoxe Române. El, smeritul ascultător, a fost, în multe situații, confidentul patriarhilor. S-a trezit cu noianuri de mărturisiri pe care un om oarecare nu le-ar fi putut purta. Pe lângă patriarhii pentru care lucra, a cunoscut mulți alți ierarhi care veneau adeseori cu treburi prin București. Așa a fost mitropolitul Firmilian al Olteniei care într-o zi l-a luat deoparte și i-a spus: „Mitrofane, am nevoie de o călugăriță pricepută pentru bucătăria Palatului mitropolitan...”. Rugămintea a fost rezolvată imediat. Sora părintelui, monahia Ana, l-a slujit pe marele mitropolit Firmilian până la sfârșitul vieții lui. Îmi povestea părintele câteva din întâmplările interesante pe care le-a trăit. Învățase de la toți acești ierarhi așa de multe lucruri încât parcă nu mai era întrebare la care să nu poată răspunde. În câteva cuvinte îi zugrăvea pe toți cei care îi întâlnise odinioară: patriarhul Nicodim era „cufundat” în traduceri rusești, poate cel mai prolific în domeniu; patriarhul Iustinian era un foarte bun general, știa să diriguiască „armatele” administrației Patriarhale, patriarhul Iustin, un bun teolog, mitropolitul Firmilian Marin un ierarh cu inima de părinte, episcopul Valerie Moglan, episcopul care n-a închis niciodată ușa cuiva și exemplele ar putea continua. Era și un opozant al regimului, dar o făcea discret, cu ironie fină și nu spunea decât rareori câte ceva la adresa „mai marilor vremii”. După 40 de ani de statornică lucrare pe Dealul Patriarhiei a revenit la Neamț. Locuia într-o chilie în spatele casei monahului Filaret Dutcovici, pe drumul ce duce la Pocrov. Slujea rar, numai la sărbători mari. Nu stătea prea bine cu auzul, era ajutat de un aparat auditiv. Se ruga în tăcere și uneori dorea să facă o calătorie către schiturile mănăstirii. În astfel de ocazii l-am însoțit și eu. În luna iunie a anului 1989 Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a poposit mai multe zile în Lavra nemțeană. Într-o seara, l-a chemat la cină pe părintele Mitrofan și i-a spus: „De un an de când ai plecat de la Palat, căutăm pe cineva să te înlocuiască, dar n-am găsit. Să faci ascultare și să te întorci pentru o vreme ...”.

Monah al ascultării desăvârșite

Părintele Mitrofan, deși suferind, a ascultat cuvântul Patriarhului. În câteva zile și-a făcut bagajul și s-a reîntors la București, la aproape 70 de ani, ca ascultător de rând. Revoluția din decembrie 1989 l-a găsit în același loc. Părintele Mitrofan a avut și atunci, ca-n toată viața lui, răbdare și înțelepciune. Tot ce-a văzut și a auzit a păstrat în inima lui. Ar fi fost în stare, dacă ar fi avut un ucenic bun, să scrie câteva cărți. După o asemenea experiență devenise un fin cunoscător al oamenilor și al vremurilor.

În 1990 a revenit la Neamț, iar ultimii patru ani din viață i-a petrecut la Mănăstirea Văratec, la sora lui, monahia Ana. A suferit mult, necesitând îngrijiri speciale și slavă Domnului, s-au găsit călugărițe jerfitoare care i-au alinat ultimii ani de grea încercare. Ucenica care l-a îngrijit și care-l pomenește mereu a luat numele lui, numindu-se Mitrofana, făcându-se „tuturor toate” și urmând în statornicie viața părintelui.

Vorbele de duh ale protosinghelului Mitrofan Ifrim sunt pomenite și acum de mari ierarhi ai Bisericii noastre care nu l-au uitat. „Ai dreptate și tu și tu, nu te lăsa nici tu, nici tu”, spunea printre altele părintele Mitrofan celor antrenați în confruntări. Pe iubitorii de viață duhovnicească îi sfătuia: „Să cereți credință nefățarnică; să aveți smerenia pe care a avut-o Hristos și să căutați înțelepciunea duhovnicească ...”.

La sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena din 1997 s-a mutat din această viață trecătoare în cea veșnică și a fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Văratec. A rămas un necunoscut, chiar și pentru călugărițele din mănăstire care nu știau nimic de înțelepciunea lui și de statornica și îndelungata slujire într-o smerită ascultare la Palatul Patriarhal din București.

Protosinghelul Mitrofan Ifrim a fost un monah al ascultării desăvârșite. A învățat în toată viața sa din lucrarea altora și a agonisit lumină, înveșmântându-se în haina smereniei filocalice aidoma părinților de demult. Cuvioșia sa, intendentul Palatului Patriarhal, a fost, cu adevărat, un înțelept.

*  Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor