Punerea cinstitului veșmânt al Maicii Domnului în Biserica Vlaherne

În fiecare an, la 2 iulie, pe lângă proslăvirea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Biserica noastră pomenește și „punerea cinstitului veșmânt al Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea în Biserica Vlaherne”. După cum ne spune și numele, celebrarea amintește de momentul așezării în raclă a unei sfinte relicve ce a aparținut Maicii Domnului, adusă la Constantinopol. Sinaxarul zilei amintește de doi patricieni, Galvie și Candid; sosiți în Țara Sfântă, ei au descoperit, în părțile Galileei, o femeie ce deținea un articol vestimentar făcător de minuni care a aparținut Fecioarei Maria. De aceea s-au hotărât să-l ia. „Și mergând la Ierusalim, au făcut o raclă asemenea celei în care se afla cinstitul veșmânt al Maicii Domnului; iar când s-au întors, au pus racla cea deșartă în locul celeilalte; și pe cea cu sfântul veșmânt al Maicii Domnului au luat-o și s-au dus”. Ajunși la Constantinopol, au așezat sfânta relicvă într-o mică biserică din cartierul Vlaherne, încercând să tăinuiască evenimentul. În cele din urmă, au devoalat împăratului Leon taina lor, iar acesta a construit o biserică măreață în locul vechiului paraclis, mutând în noul locaș racla cu veșmântul Maicii Domnului.

De reținut că sinaxarul aceleiași zile face pomenirea Sfântului Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, care a trimis și el la Constantinopol un articol vestimentar presupus a fi al Fecioarei Maria. Participant la cele două sinoade ecumenice unde s-a clarificat doctrina marială, Efes și Calcedon, la sfârșitul celui din urmă, Iuvenalie s-a arătat apărătorul doctrinei ortodoxe cu privire la Mariologie. După terminarea lucrărilor sinodului de la Calcedon, binecre­din­cioșii împărați Marcian și Pulheria au cerut explicații de la patriarh în legătură cu trupul Maicii Domnului, rugându-l chiar să trimită „moaștele Preacuratei Maria la Constantinopol”. Patriarhul Ierusalimului i-a informat pe basilei cum a adormit Maica Domnului, cum a decurs înmormântarea şi unde au depus trupul Fecioarei, accentuând faptul că Apostolii au deschis mormântul după trei zile, pentru a se închina cinstitului trup, dar Apostolul Toma, se pare, din rânduială divină, nu a fost de față. Astfel au descoperit că trupul Mariei nu se mai afla în mormânt, rămânând acolo doar „cele de îngropare”. Atunci Marcian și Pulheria i-au cerut Sfântului Iuvenalie să trimită la Ierusalim „măcar sicriul împreună cu cele de îngropare”. Odată sosite în capitala Bizan­țului, împăratul Marcian le-a așezat într-o biserică zidită de el însuși, închinată Maicii Domnului.

Evenimentele celor două istorisiri se petrec la intervale foarte scurte de timp, căci împăratul Leon cel Mare, în vremea căruia cei doi generali au adus alt veșmânt de-al Maicii Domnului de la Ierusalim la Constantinopol, a urcat pe tron, după decesul lui Marcian, în anul 457. Deducem că în capitala Bizanțului ar fi ajuns două sfinte relicve ce au apar­ținut Maicii Domnului: acoperământul, numit în sinaxarul zilei de 2 iulie „veșmânt”, și al doilea articol vestimentar, brâul, pomenit la 31 august. Acoperământul Maicii Domnului, conform afirmațiilor istoricilor bizantini, a rămas în Biserica Vlaherne până-n anul 1087, când, potrivit relatărilor Annei Comnena din scrierea Alexiada, tatăl său, Alexie I Comnenul, a luat cu sine sfântul acoperământ într-o bătălie împotriva pecenegilor desfășu­rată în apropiere de cetatea Dristra (Bulgaria de astăzi). Aflat pe câmpul de luptă, basileul a scos sfânta relicvă, dar un vânt puternic i l-a smuls din mâini, iar de atunci i s-a pierdut urma.

Slujba zilei - fără ținere - are stihirile Vecerniei „pe șase”, fără vohod, paremii sau polieleu. Cele două canoane ale Utreniei sunt „alcătuire a lui Iosif”. Cântările conțin laude aduse Maicii Domnului, care, prin sfântul ei acoperământ, ocrotește cetatea și pe cei ce-și pun nădejdea în sfânta sa ocrotire: „Cetatea care te cinstește pe tine și după datorie te slăvește, o acoperi, prealăudată, cu cinstitul tău veșmânt și o izbă­vești pe ea de năvălirea celor fără de Dumnezeu, de foamete, de cutremur și de războiul cel dintre noi totdeauna, Fecioară, ceea ce ești neispitită de nuntă. Pentru aceasta te slăvește pe tine, Preasfântă Mireasă dumnezeiască, ajutătoarea oamenilor”. 

Se observă din cuprinsul textelor liturgice că cinstirea sfintei relicve este amplasată în plan secund, evidențiindu-se în prim-plan preacinstirea Maicii Domnului, dar și ideea-simbol a acoperământului ei: de protecție a celor ce-și pun nădejdea în Născătoarea de Dumnezeu.