Răbojul (3)

Continuăm incursiunea sumară în lumea instrumentelor de măsură de altădată. Vom încerca astăzi să întregim sfera informaţiilor pe care deja le-am inserat în precedentele două materiale dedicate unuia dintre cele mai arhaice şi mai insolite unităţi de măsură din toate timpurile, e vorba de răboj.

… Celălalt răboj, dintr-o singură bucată, numit adesea răvaş, a avut o viaţă mai scurtă. Era, prin natura lui, mai sofisticat decât răbojul din două bucăţi, deoarece pe un astfel de băţ se puteau ţine socotelile unei stâni sau chiar ale unui sat întreg. În vreme ce răbojul din două bucăţi era distrus o dată cu încheierea afacerii, răbojul dintr-o bucată, deşi şters la sfârşitul anului, era „rescris“, dacă putem spune aşa, la fiecare început de an, devenind un adevărat document istoric. La stâni se trecea pe răboj numărul oilor şi laptele muls la măsurătoarea din primăvară. Atârnat de comarnic, în văzul tuturor, răbojul era dovada evidentă „că totul se împarte pe bună învoială şi cu dreptate, cu aceeaşi bunăvoinţă pentru cei mai săraci, ca şi pentru cei care au oi mai multe“. Pe de altă parte, în satele aşa-zis bătrâneşti, răvaşul ţinea socoteala averilor capilor de familie, precum şi a dărilor ce aveau să le plătească stăpânirii prin intermediul primarului ales de obşte. Acest răvaş avea cel puţin patru feţe netezite, pe aceste feţe trecându-se, în primul rând, vitele, oile, suprafaţa de pământ, dările aferente şi numărul casei. În fapt, răvaşul era compus din atâtea răvaşe mai mici câte familii erau în satul respectiv, familiile fiind despărţite printr-o crestătură adâncă, făcută de jur împrejurul răvaşului. În acest fel, răvaşul devenea … arhiva pe un an de zile a acelui sat, aici fiecare om putând oricând verifica cât are de plătit el sau alt membru al obştii. Exista astfel posibilitatea unui control de la care nu se putea sustrage nici un om din sat, cu atât mai puţin primarul, în a cărui grijă era răbojul; de altfel, primarul trecea toate semnele numai în prezenţa tuturor sătenilor şi trebuia să pună răbojul în primărie, într-un loc de unde să poată fi consultat, după cum am mai spus, oricând, de oricine (o tempora!). Îndeobşte, acest răboj, cel mai important din sat, era alb, semn al cinstei supreme, răbojul pârcălabului şi al banului fiind vopsite în verde, iar cel al paznicului în roşu, aceştia trei fiind principalele ajutoare ale primarului de altădată, primar care, în paranteză fie spus, conducea treburile obştii fără a fi plătit, el fiind acolo tocmai pentru că oamenii respectivului sat aveau o deplină încredere în persoana sa şi rareori se pomeneau primari care să înşele această încredere.

Putem spune că lumea satelor de altădată, atât de îndepărtată (nu numai ca timp!), de lumea satelor noastre de azi, era o lume ce gravita în jurul răbojului, prima grijă a oamenilor la intrarea într-un nou an fiind să „scrie“ răvaşul satului. Din nefericire, o dată cu intervenţia din ce în ce mai brutală a statului în treburile comunităţilor rurale, intervenţie făcută, cel mai adesea, în interesul strict al statului, răbojul dintr-o bucată a dispărut, această insolită bucată de lemn fiind expresia unui sat cu o autonomie deplină. Acest lucru s-a întâmplat de sute de ani în Europa occidentală, în vreme ce la noi, mai ales în Transilvania, supranumită şi „Ţara răbojului“, aceste sate bătrâneşti au rezistat până în pragul secolului XX, păstrând cu sine şi răbojul, simbol al unei lumi în care dreptatea şi adevărul erau la mare cinste.

Spre finalul acestei ultime incursiuni în lumea răbojului, ne putem întreba, pe bună dreptate, cum era posibilă păstrarea cinstei şi corectitudinii având ca instrument fundamental de calcul o banală bucată de lemn, pe când astăzi, având la îndemână supercalculatoare, hoţia şi şmecheria sunt mai prezente în vieţile noastre parcă mai mult ca oricând în istorie?! De meditat! Pe de altă parte, dincolo de curiozitatea pe care ne-o trezeşte un lucru vechi, dispărut de decenii, răbojul, cercetat cu acribie, poate lumina multe aspecte conexe vieţii sociale şi economice a românilor de altădată. Sper că aflând mai multe despre aceste instrumente de socotit vom înţelege mai bine câtă inteligenţă şi înţelepciune puteau fi înmagazinate într-o banală creangă de alun sau, altfel spus, cred că supertehnologia de astăzi nu va putea înlocui niciodată principii şi valori eterne lăsate oamenilor de Dumnezeu! Mai sper că bunii cititori ai acestui ziar deosebit nu vor trece pe … răboj pe nimeni! Cine are de înţeles, a înţeles!