„Rămâneţi în Lumină!“

Fiecare clipă, că e la tinereţe, bătrâneţe, are momentul mântuirii. Fiecare moment!

După ce a luminat mii de suflete cu vorba sa caldă, plină de cuvinte înţelepte, duhovnicul cu ochi blânzi de la mănăstirea din Techirghiol a plecat la întâlnirea cu Hristos, Cel despre care vorbea tuturor cu atâta râvnă. Nu îl vom mai vedea slujind de acum nici o Sfântă Liturghie, căci a ales să slujească pe altarul ceresc.

Părintele Arsenie Papacioc părea că nu îmbătrâneşte niciodată. Deşi greu încercat de-a lungul anilor, faţa sa nu dezvăluia decât bucuria de a sluji necontenit Mântuitorului Hristos, căci, aşa cum ne spunea chiar dânsul, "fiecare clipă, că e la tinereţe, bătrâneţe, are momentul mântuirii. Fiecare moment!" Acum, încredinţându-ne că rugăciunile sale către poporul românesc nu contenesc, am adunat, spre aducere-aminte, câteva dintre cuvintele sale cele mai grăitoare.

"Mila lui Dumnezeu ne mântuie, nu faptele noastre, oricât am fi de grozavi"

Când este vorba de veşnicie, nu se riscă. Aceasta este tema viteazului, tema eroului. Dacă există o fărâmă de descurajare, ai pierdut totul. Duşmani sunt destui, ca să speculeze orice greşeală. Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Eu am fost conştient şi ştiam pentru ce mor când am fost închis. Dacă nu îţi pui problema morţii, nu poţi să rezişti. Deşi vedeam cum este pusă problema, eu totuşi suflam şi suflam. Căindu-mă în celulă pentru că nu mă simţeam pregătit, mi-a venit în minte că mila lui Dumnezeu ne mântuie. Bineînţeles, dacă suntem pe drum. Şi atunci am căzut într-un plâns… Mila lui Dumnezeu ne mântuie, nu faptele noastre, oricât am fi de grozavi. Şi de atunci mai mult mă tem de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa Lui. Pentru că nu sunt lucruri pe care să le cuprindă vocabularul omenesc. Trăirea duhovnicească nu se poate măsura cu metrul.

Eu ţin foarte mult la amănunt. Să nu pierzi amănuntul din mână. Amănuntul joacă un mare rol. Să respectăm amănuntele. "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa." Ce să schimbăm de aici?

Vorbiţi-ne despre iubirea lui Dumnezeu faţă de om.

Această iubire nu are margini. Ea e dincolo de închipuire, dincolo de cuvânt. Oricât ai greşi, nu poţi să o atingi, pentru că unde este iubirea divină, acolo dispare orice licărire a răului. Dacă mama iubeşte pe copiii ei până la moarte, cu cât mai mult Dumnezeu. Nu se poate vorbi în cuvinte omeneşti despre grozava iubire divină. Chiar dacă ajungem în fericirea raiului, iubirea dumnezeirii este neatinsă, nepătrunsă. Trăirea în iubire nu are hotare.

Părinte Arsenie, ce înseamnă pocăinţa?

Ce înseamnă foamea? Mănânci că ţi-e foame. Poate să te întrebe copilul tău ce-i aia nevoinţă? Ce i-ai răspunde? Închină-te, tată, roagă-te că ne-a creat Dumnezeu; şi ne cere să recunoaştem lucrul ăsta; nu cere nimic. Crezi mata că numai filosofii sau deştepţii se mântuiesc? Nu, dragul meu, ci oaia care dă din picior. Când eram mic, la ţară, am văzut o oaie care a dat din picior şi s-a culcat. Nu m-am sesizat, dar am văzut o altă oaie care a făcut la fel. Şi i-am spus mamei: Mămică, de ce a dat? Se închină, mamă, se închină, mi-a zis mama mea. Atâta mi-a trebuit. Vasăzică oaia se închină şi eu să nu mă închin?

Simplu de tot. O sancta simplicitas! O sfântă simplitate!

Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte în cartea sa despre treizeci de trepte spre desăvârşire. Este obligatorie parcurgerea acestor trepte sau unele dintre ele pot fi sărite?

Momentul desăvârşirii este trăirea fără rezerve a primului moment în care te afli. Eşti pe poziţie de maximă dăruire să nu se piardă nici un timp. Moartea este o realitate. Nu vine să-i faci o cafea. Atunci îţi dai seama cât a fost de scump timpul pe care l-ai trăit până atunci. Nimic nu cruţă. Când suntem într-o lipsă, Dumnezeu este gata să ne ajute să fim înaripaţi. Deci trăirea momentului la maximă stare, aceea e desăvârşirea. Cât ţi-a fost cu putinţă, ai făcut. Nu sunt pentru nevoinţă, cât pentru o prezenţă continuă. Că nevoinţa dacă o faci, "Doamne am făcut, dă-mi şi mie ceva"… Pentru că vibraţia asta a inimii, a stării tale în comparaţie cu realităţile, cu veşnicia, e prezenţă. Cuvintele acestea - veşnicie, fericire - sunt foarte pretenţioase, luate la nivelul nostru, cu mintea omenească sau cu nevrednicie pe ici, pe colo. Dar cât îţi e cu putinţă, să faci act de prezenţă. Orice copil dacă doarme, mama nu-i dă nimic... că doarme. Dacă doarme mereu, mereu nu-i dă nimic. Sigur că doreşte să miorlăie şi el ceva să poată să-i dea ţâţă mamă-sa. De asta spun: o stare de prezenţă continuă.

Cum putem oferi o educaţie creştină copiilor?

Mai întâi trebuie să fim cu dibăcie. Să încercăm să-L propunem cu povestiri pe Dumnezeu, conştiinţei lor. Să înceapă să se închine. Copiii nu înţeleg puterea grozavă a credinţei, dar practica în sine va aduce roade mai târziu. Un alt element din educaţia lor ar fi să-i iubească la rândul lor pe ceilalţi copii. Învăţătura creştină îi mai domoleşte. Ştiţi cum se spune: "Părinţii care nasc copii mulţi umplu raiul de sfinţi". Pentru că se înţelege că dacă i-ai făcut, trebuie să-i şi mântuieşti. Şi nu poţi să-i mântuieşti fără blândeţe. Părinţii trebuie să se bucure la vederea copiilor când intră în casă. E aici problema libertăţii fiului care are tendinţa să facă ce vrea, nu ce trebuie. Copilul este ca un "animal" neformat, dar poţi întrezări şi câte ceva neprevăzut, care te surprinde: "Măi, ia uite ce a spus copilul ăsta!" Pentru că "animalul" acesta mic e totuşi om. Trebuie să-l înţelegi. Eu cred că blândeţea este fundamentală în educaţie. Blândeţea dă rezultatele cele mai bune. Ea prinde în adânc, teama prinde în coajă. Dacă copilul face de frică, nu e de ajuns. Dacă prinde în adânc, se întâlneşte cu viaţa, cu pragurile vieţii şi, în anumite momente de răscruce, copilul va zice: "Uite ce zicea mama, uite ce spunea tata…" Pentru că a prins în adânc.

În condiţiile în care lumea face pentru om, pentru familie foarte puţin, pe ce să ne mai sprijinim, pe ce să ne mai bazăm? De unde să vină ajutorul?

Sunt foarte convins că de întrebarea asta ne lovim toţi. Şi o să fie o întrebare cu afront. De ce nu M-aţi chemat pe Mine?, zice Mântuitorul. Cu Mine puteţi rezolva orice! De ce nu M-aţi chemat? Ce-aţi crezut? Ăsta-i răspunsul. Îl chemi pe Mântuitorul în încurcăturile vieţii. Dacă suntem într-o situaţie, într-un oraş sau te miri unde şi nu cunoşti strada, întrebi: Domnule, care-i strada cutare? Nu e cazul, pentru că suntem botezaţi. Ştim ce avem de făcut; să zicem. Şi atunci faci apel la înţelepciunea din tine. Dar Mântuitorul intervine: De ce nu M-aţi întrebat pe Mine? De ce Mă consideraţi numai un moment istoric şi atâta tot? Eu sunt cu voi în toate zilele, în toate clipele; suflarea şi răsuflarea sunt darul lui Dumnezeu. Că zice, ca să fiu acoperit în ceea ce vă spun: nu se mişcă fir de păr fără voia Mea. Şi asta-i poziţia ortodoxă. Fără de Mine nu puteţi face nimic! Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Mare greşeală să părăsim poziţia mântuitoare.

N-am încredere în alţii decât în ortodox; care înţelege lucrurile şi, dacă vreţi, înţelege şi slăbiciunile noastre, ortodoxe.

V-aţi grăbit cu o întrebare fără să înghiţiţi ceea ce v-am spus. Nu se poate să te saturi dacă mănâncă altul în numele tău. Te saturi dacă mănânci tu; mesteci cu dinţii tăi, cu gura ta. Şi n-aş vrea să fie întâlnirea noastră o întâlnire raţională. Asta-i buba: un copil care-ţi rupe inima de drag are şi el o bubiţă şi zice: buba, buba, buba, buba; eu am buba! Te face praf! Şi pe copilul ăsta îl laşi să-l mănânce urşii, să-l mănânce vulpile, dihorii; că n-ai fost în stare să-ţi păzeşti copilul care eşti chiar tu.

"De asta ne-a creat Dumnezeu: să ne împărăţească!"

Dacă aţi şti cât de uşor te poţi mântui! Vă repet: de ce zici drace, drace, când poţi să zici Doamne, Doamne? De ce lipsa asta de prezenţă, sălbăticia asta? Nu trebuie să te grăbeşti: uite, ăla-i şchiop; poţi să fii şi tu şchiop. Sau chiar eşti şchiop: n-ai o ureche, n-ai mirosul cum trebuie, nu sufli, nu mergi normal. Şi dacă nu se mişcă fir de păr, sau orice facem, numai şi numai, şi numai, şi numai cu puterea lui Dumnezeu. De asta ne-a creat Dumnezeu: să ne împărăţească! Şi repet. Ne-a creat numai pentru El, nu pentru satana sau pentru altceva. Ce-a fost rău din răspunsurile mele? Gândiţi-vă: ce-a fost rău? Iar dacă a fost bine, ce mai staţi? Rămâneţi în Lumină!