Învierea Domnului Iisus Hristos este răspunsul ultim la toate dezamăgirile vieţii. Cum poate vreo suferinţă să aibă sens fără credinţa în Înviere? Morton Kelsey, un predicator occidental, spunea: „Dacă am fi cu adevărat părţi integrante dintr-un univers lipsit de sens, un univers în care Hristos poate fi omorât pe cruce fără ca El să învieze, atunci singurul lucru de bun-simţ pentru noi ar fi deznădejdea. În aceste condiţii, omul simţitor şi delicat va deznădăjdui. Am descoperit, continuă predicatorul, că pentru mine un singur eveniment răscumpără tot acest rău, dându-mi nădejde: Învierea lui Hristos. Lăsându-L pe Cel înviat să fie mereu prezent în viaţa mea, pot da piept cu tot răul suferit de Hristos, de prieteni şi de mine. Pot înfrunta tâlhăriile, războiul şi ura despre care aud zilnic, rămânând cu nădejde. Învierea dezvăluie natura finală a universului, iar Hristos Cel înviat continuă să obţină biruinţa asupra puterii răului. Răspunsul la toate dezamăgirile de aici, de pe pământ, se află în cuvântul lui Hristos: „În lume, necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea!”
Transfigurarea necazurilor prin dragostea către Dumnezeu duce la învierea fericită, care începe însă de aici, din viața aceasta. Aşa cum la finalul vieţii sale stareţul Zosima i-a prorocit ucenicului său Alioşa Karamazov. Cuvintele egumenului nu sunt adresate doar ucenicului, ci şi nouă, deopotrivă: „Fiule, vei avea parte de mulţi duşmani în lume, dar şi duşmanii vor ajunge să te îndrăgească. Viaţa îţi va semăna în cale destule necazuri, dar tocmai în ele vei afla fericirea şi, binecuvântând viaţa, îi vei face şi pe alţii s-o binecuvânteze. Şi asta înseamnă mai mult decât toate”.
.jpg)
