Răspunsuri duhovniceşti: Ajută-mi să nu mai fiu aşa de puţin credincios!

Părinte, tălmăciţi-ne: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“

E un cuvânt pe care l-a spus tatăl fiului lunatic, când a aflat de la Domnul Hristos că toate sunt cu putinţă celui credincios; atunci acela a spus: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“ (Marcu 9, 24). Adică: Cred, Doamne, dar nu cred destul; ajută-mi să nu mai fiu aşa de puţin credincios, înmulţeste-mi credinţa. Ajută necredinţei mele, ajută-mă să am credinţă deplină. Cuvântul acesta este încurajator pentru noi, aşa cum încurajat este şi tatăl fiului lunatic; el s-a prezentat în faţa Domnului Hristos cu credinţa câtă o avea, după ce a avut un eşec în faţa ucenicilor.

Ucenicii n-au putut să-l vindece pe copilul lui, şi, după aceea, el s-a dus la Domnul Hristos şi şi-a exprimat şi credinţa şi necredinţa; credinţa, în înţelesul că s-a prezentat la Domnul Hristos şi L-a rugat ceva, necredinţa, în sensul că a formulat rugăciunea altfel decât ca un credincios. A zis: „De poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi“, adică: fie-ţi milă, ajută-ne, dacă poţi; nu sunt sigur că poţi. Prin aceasta, el şi-a exprimat credinţa şi necredinţa, atunci când a zis („cu lacrimi“, zice Sf. Evanghelist Marcu): „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele“ - şi cred, şi nu cred; ajută-mă să cred. Şi e foarte interesant de reţinut că Domnul Hristos i-a împlinit dorinţa. N-a zis: „Apoi, dacă nu crezi destul, n-am ce-ţi face“, ci i-a împlinit cererea. A primit credinţa câtă a avut-o şi i-a vindecat fiul. E mare nădejde; să ştiţi că eu am mai vorbit cândva despre „Evanghelia - izvor de nădejde şi de bucurie“, şi am adus, întotdeauna, în faţă şi cazul acesta al tatălui fiului lunatic, ca om care a fost miluit de Dumnezeu fără să fi avut credinţă câtă a vrut el să aibă sau câtă s-ar fi gândit el că vrea Domnul Hristos să aibă. (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)