Răspunsuri duhovniceşti: Când va fi „o turmă şi un păstor“?

Cum a ajuns patriarhul Avraam „părinte al multor neamuri“? Cine a fost Noe în istoria biblică?

Avraam a fost al unsprezecelea patriarh de la Sem, fiul lui Noe. El a avut trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, ca prin ele să unească toate cele trei grupe de popoare care se trag din seminţia lui Noe. Astfel, prin Sarra, care era din neamul lui Sem, se trage seminţia evreilor, adică semiţii. Prin Heturia, care era din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei şi Europei, adică iafetiţii. Iar prin a treia femeie, Agar slujnica, care era din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage seminţia agarenilor sau arabilor, numiţi şi hamiţi. Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit părinte al tuturor seminţiilor pământului, adică al semiţilor (evreilor), al iafetiţilor, adică al creştinilor (indo-europenilor) şi al hamiţilor, adică al arabilor. Când toate aceste trei seminţii vor crede în Hristos, atunci se vor uni toate popoarele şi „va fi o turmă şi un păstor“. Noi, creştinii, suntem fiii lui Avraam prin credinţa lui Isaac, care simboliza jertfa lui Hristos, şi prin femeia lui, Heturia. Semiţii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hamiţii (arabii) sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. Dar noi, creştinii, suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos, care este mult mai de preţ decât a fi fiul lui Avraam prin sânge, cum sunt evreii şi arabii.

Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru că el singur cu încă şapte suflete au fost scăpaţi de Dumnezeu cu viaţă în vremea potopului. El a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Pe Sem l-a binecuvântat tatăl său, Noe, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem, iar Canaan (fiul lui Ham) să-i fie rob“. Pe Iafet, de asemenea, l-a binecuvântat, zicând: „Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet...“, iar pe Ham l-a blestemat, pentru că a văzut goliciunea tatălui său, zicând: „Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi.“ (Facere 9, 25-27). Datorită păcatelor lui Sem, pământul Palestinei a fost mai târziu ocupat de popoarele canaaneice, care se trag din Ham. De aceea, a fost chemat Avraam din ţara Ur în Canaan, că să moştenească pământul strămoşului său, Sem. Pentru aceea şi Moise a întors poporul ales din Egipt în pământul făgăduinţei, adică în ţara Canaanului, care era dat lor de Dumnezeu după potop. Dar, după cum ştim, din Vechiul Testament, evreii au biruit aproape toate popoarele canaaneice din Palestina, „afară de cinci cetăţi“ pe care Dumnezeu nu le-a dat în mâinile evreilor; pentru ca prin aceste popoare păgâne să-i smerească pe evrei când vor ieşi înaintea lui Dumnezeu. Deci, ori de câte ori evreii supărau pe Dumnezeu, El îi lăsa să cadă în mâinile celor cinci popoare păgâne, printre care au fost şi filistenii. Sfinţii Părinţi spun că Dumnezeu face tot aşa şi cu creştinii şi chiar cu bărbaţii sfinţi. Le lasă unele slăbiciuni şi patimi fireşti nebiruite de ei, precum mânia, somnul, foamea, lenevirea, gândurile, imaginaţia, ispitele trupeşti, cu scopul să-i smerească, ca să nu cadă în păcatul mândriei. La sfârşitul vieţii însă, Dumnezeu le ridică aceste patimi şi prin mila Lui se mântuiesc. Căci fără mila Lui, nici sfinţii nu se pot mântui, după cuvântul care zice: „În dar sunteţi mântuiţi“. (arhim. Cleopa ILIE, Lumina şi faptele credinţei)