Alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin.
Răspunsuri duhovniceşti: „Cea mai bună şi mai la îndemână cale de sporire duhovnicească este calea de mijloc“
Cum să procedăm cu cei care ne sunt dragi, dar nu primesc cuvântul de mântuire şi nici nu vor să se spovedească?
Dragii mei, mai întâi de toate trebuie să iubiţi, fără să manifestaţi iubirea! Să iubiţi cu adevărat! Dacă nu te ascultă, el răspunde. Nu atât cu cuvântul putem să-i convingem, pe cât cu fapta. Că mai mult se folosesc dacă văd, decât dacă aud. Şi atunci, o să întrebe ei. Şi atunci, spusele tale o să-I placă şi lui Dumnezeu şi o să-i ia în primire prin încercări. Iar tu, făcându-ţi datoria şi iubindu-i, ai împlinit porunca lui Dumnezeu. Vei primi plată, chiar dacă ei nu s-au salvat.
Cea mai bună şi mai la îndemână cale de sporire duhovnicească este calea de mijloc, de supraveghere continuă. Un oarecare părinte spunea că Dumnezeu este permanent cu noi. Aş vrea să simţiţi lucrul acesta.
Ferească Dumnezeu de o descurajare sau de o aglomerare sufletească! Ştii că Dumnezeu este lângă tine, ştii şi calea, care este spusă tot de El: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!“, şi tu stai pe drumuri!
O avem în ajutor pe Maica Domnului, care nu este o femeie oarecare, cum zic nenorociţii aceştia de eretici. Căci nimic nu te supără mai mult ca atunci când o vorbesc de rău pe Maica Domnului sau nu-i recunosc marile ei daruri de la Dumnezeu!
Cuvântul „femeie“ înseamnă împărăteasă care dăruieşte, care miluieşte“. Când Mântuitorul i-a zis „Femeie, iată fiul tău“, a zis ca unei împărătese. Destinul întregii lumi, cu Dumnezeu în lume, atârnă de cuvintele libere ale Fecioarei Maria: „Fie mie după cuvântul Tău!“. A acceptat liberă, cu toată voia şi toată dragostea, zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Iată cine este Maica Domnului! Este o întreagă istorie pe scurt. Şi ce aproape de fiecare dintre noi este!
Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar…“ Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindecă şi învie morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.
Nu este neapărată nevoie să faci teologie. Nu este vorba decât de bătaia inimii tale spre Dumnezeu, încontinuu. O stare de a te considera mereu lângă Dumnezeu şi Dumnezeu mereu lângă tine. (Ne vorbeşte părintele Arsenie, vol. 2)