Ce să fac că seara, când ajung acasă, nu mai am nici dispoziţie pentru rugăciune?
Dar cum este cu putinţă să nu ai nici o dispoziţie să comunici cu Domnul, chiar şi când eşti istovit trupeşte? Nu cumva crezi că doar petrecerile îl revigorează pe om? Nu, acestea îl istovesc mai mult, în vreme ce rugăciunea atrage harul dumnezeiesc, care odihneşte sufletul şi trupul.
În fiecare seară, oricât de obosiţi aţi fi, nu pregetaţi să alergaţi la Tatăl vostru. Să vă rugaţi în genunchi sau şezând. Şi, când puteţi, să vă ridicaţi în picioare. Nu are atâta importanţa poziţia, este sufiecient să faceţi rugăciune. Să vă rugaţi Domnului pentru ziua care a trecut, oricât de grea a fost, să-L rugaţi pentru o noapte bună şi să cereţi iertare, cu pocăinţă adâncă, pentru greşelile voastre. Apoi, chiar şi în decursul nopţii, ori de câte ori vă treziţi, fie chiar şi pentru puţin timp, înainte să vă ia din nou somnul, rugaţi-vă aşa cum sunteţi, întinşi. Acesta nu este un lucru rău, dimpotrivă: dacă v-aţi obişnuit să spuneţi rugăciunea sau vreun psalm în mijlocul somnului, veţi alunga toate gândurile rele care vă războiesc în acel ceas.
Când vă rugaţi, inima voastră se umple de sentimentul pocăinţei şi din ochii voştri curg lacrimi. Acestea arată că rugăciunea voastră este o rugăciune adevărată. Fără pocăinţă în inimă rugăciunea este zadarnică, nefolositoare, mincinoasă. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)
.jpg)
