Răspunsuri duhovniceşti: „Dacă Dumnezeu nu e pe primul plan în viaţa ta, nu e pe locul care I Se cuvine“

Cum putem afla care este voia lui Dumnezeu în viaţa noastră?

Depinde, sunt situaţii şi situaţii. De exemplu, poţi să afli că voia lui Dumnzeu în viaţa ta este să ierţi atunci când ai o pornire să nu ierţi, să iubeşti pe vrăjmaşul tău chiar dacă tu nu eşti dispus să faci lucrul acesta. Deci sunt nişte lucruri de raportare la ceea ce ştim că vrea Dumnezeu cu noi, şi astea ne lămuresc chestiunea voii lui Dumnezeu în noi. După aceea, sunt şi situaţii de direcţionare în viaţă. Sunt unii oameni care nu ştiu ce vrea Dumnezeu cu ei. De exemplu, vrea cineva să se căsătorească sau vrea să nu se căsătorească şi asta nu ştie decât atunci când ajunge el la un gând statornic în chestiunea pe care o alege, aşa că nu întotdeauna lucrurile sunt lămurite din punctul acesta de vedere. În orice caz, când te hotărăşti pentru o cale, mergi pe ea fără să te mai gândeşti şi la altă cale şi atunci înseamnă că ai cunoscut voia lui Dumnezeu.

Cu toate că nimeni nu ne mai opreşte astăzi să mergem spre Dumnezeu, totuşi, rezultatele noastre se văd prea puţin. De ce suntem aşa de slabi?

Pentru că nu suntem convertiţi! Există oameni, chiar printre cei care sunt practicanţi din punct de vedere religios, care totuşi nu sunt convertiţi; nu sunt ai lui Dumnezeu, nu ţin seamă de Dumnezeu, nu-L au pe Dumnezeu în primul plan al vieţii lor, al conştiinţei lor. Am găsit undeva... un bilet pe care scria: „Dacă Dumnezeu nu e pe primul loc în inima ta, nu e pe nici un loc“. Nu ştiu dacă-i chiar aşa, adică s-ar putea zice, poate mai sigur, dacă Dumnezeu nu e pe primul plan în viaţa ta, în inima ta, înseamnă că nu e pe locul care I Se cuvine, pentru că există, totuşi, şi nişte situaţii care nu sunt destul de precise în viaţa spirituală. În orice caz, Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viaţa noastră şi să ţinem seama de Dumnezeu. Sunt oameni care nu ţin seama de Dumnezeu, ţin seama de o grămadă de lucruri când fac un bine sau când se hotărăsc pentru un bine, dar nu se gândesc la Dumnezeu, se gândesc la alte lucruri. Şi atunci, înseamnă că Dumnezeu ori e absent total, ori e absent parţial din viaţa omului, din viaţa creştinului.

Cât timp avem nevoie de pocăinţă? Odată ce ne-am întors către Dumnezeu, mai e necesară pocăinţa?

Dragă, pocăinţa nu mai e necesară în înţelesul de tânguire, de părere de rău. Sfântul Ioan Gură de Aur spune, în cuvântul de la Paşti, care e o capodoperă, ceva extraordinar: „Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din mormânt a rasărit“. Păi nici nu mai pune accent pe treaba asta. A ieşit iertarea din mormânt, de ce să îmi mai fac eu probleme, oare mă iartă sau nu mă iartă?

(Dialog cu părintele Teofil Părăian)