Răspunsuri duhovniceşti: „Gura nedreaptă prin rugăciune se astupă“

Ce ne puteţi spune despre imaginaţie, care bântuie în timpul rugăciunii?

Fericită mintea care se roagă, se închină fără imaginaţie, că Hristos n-a avut imaginaţie, fiind Dumnezeu. Adam a căzut din rai după ce a căzut în imaginaţie, că îşi imagina, după sfatul lui Lucifer, că de va mânca din pomul oprit nu va muri în veac. Spun Sfinţii Părinţi că cea mai mare boală şi ispită în vremea rugăciunii este imaginaţia minţii, numită de ei şi „caracatiţa sufletului cu opt braţe“ sau „octogon“. Imaginaţia mai este numită şi „pod al dracilor“. În timpul rugăciunii din inimă, cel mai greu lucru este a păzi imaginaţia; mai greu chiar decât a păzi mintea de gânduri. Să nu uităm că tot ce este circumscris, imaginat, nu este Dumnezeu. Or, dacă ne oprim la imaginaţii, ne înşelăm, nu mai putem pătrunde pe poarta cea îngustă a inimii, nici nu ajungem la Dumnezeu.

Cum ne putem izbăvi de vorbirea de rău a altora?

De această patimă cumplită ne putem izbăvi mai ales prin sfânta rugăciune. Că auzi ce zice dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul: „Cu cât te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaimă, cu atât Dumnezeu le arată adevărul celor ce se smintesc“. La fel zice şi Sfântul Isaac Sirul: „Gura nedreaptă prin rugăciune se astupă“. Să ne rugăm mai mult ca să ne izbăvim de clevetire, de osândire şi de mânia lui Dumnezeu.

Care este cel mai puternic cuvânt care poate să folosească şi să zidească pe alţii?

Cel mai puternic cuvânt care poate să folosească şi să zidească pe alţii este cuvântul cel din lucrare, adică exemplul vieţii noastre. Acest lucru ni-l arată acelaşi sfânt părinte, Isaac Sirul, care zice: „Altul este cuvântul cel din lucrare şi altul cuvântul cel frumos şi fără iscusinţa lucrării“. Iar în alt loc zice: „Ştie înţelepciunea a-şi împodobi cuvintele sale şi a grăi adevărul, necunoscându-l pe dânsul, şi a arăta pentru fapta bună, fără să aibă iscusinţa lucrării... Cuvântul cel din lucrare este cămară a nădejdii, iar înţelepciunea cea nelucrătoare este amanet al ruşinii“. Adică ruşinează conştiinţa celui ce vorbeşte fără să împlinească cu fapta. Apoi adaugă: „Precum este meşterul care zugrăveşte apa pe pereţi, fără să poată cu aceea a-şi răcori setea lui, şi precum este cel ce vede visuri frumoase, aşa este cuvântul fără de faptă“. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 5, 6)