Răspunsuri duhovnicești: Iubirea de sine este maică a tot păcatul

De ce se numeşte iubirea de argint, adică de bani, de plăceri şi de averi, închinare la idoli?

Se numeşte închinare la idoli, pentru că cei ce iubesc banii, plăcerile trupului şi averile, se închină acestor patimi ca unor dumnezei şi le pun pe acestea mai presus decât pe Ziditor. Adică, cel ce se iubeşte pe sine mai mult decât pe Dumnezeu este un închinător la idoli. La fel este şi cel ce se îngrijeşte de mâncare, de bani, de haine, de avere, mai mult decât de suflet, de biserică, de rugăciune, de spovedanie, de milostenie. Iubirea de sine are măsură iubirea de aproapele (Matei 19, 9). Iubirea de Dumnezeu nu are limită, adică este nelimitată, după porunca: Să iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta (Deuteronom 6, 44-5).

Cel iubitor de bani se închină banilor, în loc lui Dumnezeu. Cel lacom de mâncare îşi face pântecele său un Dumnezeu, adică idol, după mărturia Sfântului Apostol Pavel (Coloseni 33, 5). Iar cel ce face păcatul este rob al păcatului (Ioan 8, 34; Romani 3, 9, 16; Efeseni 2, 3; I Tesaloniceni 4, 5; Tit 3, 3; II Petru 2, 19). Deci, cine este rob al păcatului nu mai poate fi rob şi fiu al lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea, Mântuitorul a pus prima condiţie celui ce vrea să-i urmeze Lui (Matei 16, 24). Şi aceasta, pentru că, după cum spune Sfântul Efrem Sirul, cel ce are patima iubirii de sine are, împreună cu ea, şi toate patimile şi păcatele, deoarece „iubirea de sine este maică, rădăcină şi izvor a tot păcatul“. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 5)