Răspunsuri duhovniceşti: Mergerea la biserică îţi întăreşte rugăciunea din inimă

Dacă nu avem Sfânta Liturghie în fiecare zi la mănăstire, cum ne putem mântui?

Nu numai Liturghia te mântuieşte. Nu auzi ce spune Sfântul Grigorie Sinaitul?“ Cine are rugăciunea minţii, are şi Liturghia, are şi toată pravila Bisericii tot timpul“. D-apăi acei care au trăit în pustie, cum a fost Sfântul Marcu de la peşteră, la care s-a dus Sfântul Serapion, de 95 de ani nu văzuse om, acela stătea la slujbă? Era în timpul prigoanelor. Şi ai văzut, când se ruga, era stâlp de foc de la pământ până la cer. „Dar cei care au trăit în pustie ani de zile, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi se împărtăşeau la trei-patru ani, oare pentru nevrednicie se împărtăşeau aşa rar?“

Auzi ce spune Sfântul Efrem: „Biserici aveau pe limbile lor şi altare în inimile lor“. Totdeauna erau în comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. Pentru că rugăciunea care se face în biserică este rugăciune obştească. Dar nu cumva să rămânem numai la aceasta şi să nu avem o rugăciune proprie, că ne înşelăm. Că spune Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Vai de cei ce au îngheţat la rânduiala tipicului bisericesc şi n-au rugăciunea lor!“

Pentru că are mare legătură liturghia inimii cu cealaltă de la sfântul altar. Aceasta este o rugăciune obştească şi are mare putere, mai ales Sfânta Liturghie, şi o ajută pe cea din inimă. Că dacă vine o prigoană şi te-ai dus într-o pustie, sau într-un sat, sau într-un bordei, mai ai Liturghie? În măsura în care se roagă, auzi ce zice Sfântul Nicodim Aghioritul, mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea şi buna voinţa, că de bună voie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bună mireasmă, tămâia, care se ridică de pe altarul inimii, este rugăciunea; să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, de pe altarul inimii. Omul este un fel de biserică în biserică. În zadar te duci în altarul ăsta, dacă nu ai rugăciunea cea din inimă. Puţin îţi foloseşte. De aceea, mergerea la biserică îţi ajută foarte mult ca să întăreşti rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile şi momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îţi întăresc această lucrare. Mai mult, îţi învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, când auzi momentele Sfintei Liturghii, când iese cu Sfintele Daruri, căci credinţa vine prin auz. Ai văzut că a întrebat cineva pe Sfântul Nichifor: „Să merg în biserică, să ascult strana, şi Liturghia, şi celelalte, sau să zic rugăciunea inimii?“ Dacă n-ai sporit în rugăciunea minţii, ascultă cu mare atenţie Liturghia şi strana, că te ajută să te concentrezi cu mintea în inimă. Foarte mult te ajută. Iar dacă ai ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare a minţii, este ca ceasul, ai pornit inima, eu dorm şi inima mea veghează. Permanent inima se roagă. Atunci şi fără să vrei vei rămâne cu rugăciunea asta lăuntrică şi în timpul Liturghiei, şi în timpul celorlalte rugăciuni, că ajungi la o rugăciune de sine mişcătoare. Permanent se roagă inima. Neîncetat, cum zice apostolul. Eu am scris câteva predici despre treptele rugăciunii. Am vrut să scriu şi una despre rugăciunea contemplativă, care-i mai înaltă decât rugăciunea inimii, dar nu are nici un rost, oamenii de azi nu o; este pentru cei desăvârşiţi, aceea este extaz, rugăciunea cea de foc, răpire. (arhim. Cleopa ILIE, Sfaturi duhovniceşti)