Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Răspunsuri duhovniceşti: Nu după starea socială se aleg naşii, ci după evlavia şi statornicia lor în credinţă
Cum se cuvine să se aleagă naşii la Botez şi ce datorii au naşii faţă de finii lor?
Naşii trebuie să se aleagă dintre cei mai buni şi mai evlavioşi creştini, indiferent de starea lor socială, pentru că naşii sunt povăţuitori duhovniceşti ai finilor lor şi au mai multe îndatoriri decât părinţii cei trupeşti. Naşii trebuie să fie oameni cumpătaţi, morali, blânzi, modele în societate. Să cunoască bine credinţa ortodoxă, Crezul, Sfânta Scriptură, Catehismul ortodox şi să meargă regulat la biserică.
De aceea, nu pot fi naşi la Botez şi la Cununie creştinii de altă religie, cei ce trăiesc în concubinaj (necununaţi) şi în desfrânare, cei ce nu vor să aibă şi să crească copii, cei beţivi, divorţaţi şi cu nume rău în societate. Naşii trebuie să fie aleşi cu multă grijă şi numai cu voia preotului paroh, în faţa căruia să se oblige că vor purta grijă să-i înveţe pe finii lor frica de Dumnezeu, să-i supravegheze, să-i cheme la biserică, la Spovedanie, la săvârşirea faptelor bune, să-i cerceteze regulat la casele lor, să-i mustre, la nevoie, să le dea cărţi creştineşti de citit, pentru că naşii au mare răspundere, fiind garanţii finilor lor înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Naşul se leagă cu finul şi cu părinţii lui „printr-o rudenie spirituală, care este mai mare decât cea după trup, deoarece el se numeşte părinte duhovnicesc, după Canonul 53 al Sinodului al VI-lea Ecumenic. „Părinţii trupeşti, spune Dionisie Areopagitul, încredinţează copilul unui creştin botezat, care este un bun educator în cele dumnezeieşti, încât copilul va rămâne pentru toată viaţa sub povăţuirea lui, ca la un tată duhovnicesc şi garant al vieţii lui după Dumnezeu…“. Naşul trebuie să locuiască cât mai aproape de finul său, pentru a-l supraveghea şi ajuta la învăţarea poruncilor lui Dumnezeu.
Iată, pe scurt, cum se aleg naşii de la Botez, de la Cununie şi de la călugărie. Ei trebuie să fie cei mai buni, ca cei ce trebuie să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru fiii lor sufleteşti. Putem spune că mulţi naşi credincioşi îşi mântuiesc sufletele prin finii lor, dacă îi cresc în frica Domnului; dar mai mulţi se osândesc pentru lenevirea şi nepăsarea faţă de fiii lor sufleteşti. La rândul lor, şi finii au datoria să-i asculte pe naşii şi garanţii lor sufleteşti, să-i consulte în toate, să primească sfaturile lor cele bune, să se roage zilnic pentru ei, precum şi pentru preoţii care i-au botezat, cununat sau călugărit şi să le urmeze modelul duhovnicesc în toată viaţa („Pravila lui Matei Basarab“, capitolul 135)“.
Cum trebuie să se pregătească femeile gravide pentru naştere?
Mai întâi să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru o naştere uşoară şi dăruirea de copii sănătoşi. Apoi, viitoarea mamă este datoare să înceteze definitiv trăirea conjugală cu soţul, iar la începutul lunii a noua, să se spovedească la preot, să facă un mic canon de pregătire şi să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, chiar dacă a făcut păcate mari în trecut şi este sub canon.
Sfintele Canoane dezleagă pentru Împărtăşanie, în mod excepţional, la naştere, pe toate femeile ortodoxe gravide, ştiind că orice naştere de copii este o jertfă pentru Dumnezeu şi pentru viaţă, cu riscuri mari şi pericol de moarte, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. De aceea, Biserica pregăteşte pe toate mamele gravide ca pentru moarte, împăcându-le cu Dumnezeu, prin Spovedanie şi Împărtăşanie. După ce trece cu bine naşterea, mamele îşi continuă canonul vechi, dat de duhovnic. În toate cazurile, însă, să urmeze sfatul preotului.
Mamele gravide, care merg să nască nespovedite, neîmpăcate şi neîmpărtăşite, săvârşesc un mare păcat, căci se lipsesc de Trupul şi Sângele lui Hristos tocmai acum când sunt între viaţă şi moarte şi când pot primi Sfintele Taine cel mai uşor. Preoţii sunt primii datori, împreună cu naşele, mamele şi soacrele, să sfătuiască pe soţiile tinere cum să se pregătească pentru naştere, după rânduiala Bisericii Ortodoxe. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 5; arhim. Ioanichie BĂLAN, Călăuză ortodoxă în familie şi societate)