Una dintre cărțile care aduc în atenție personalitatea Sfântului Andrei Șaguna este și prima biografie despre el, scrisă de secretarul său, Nicolae Popea, Episcopul de mai târziu al Caransebeșului și membru
Răspunsuri duhovniceşti: Nu oricine poate povăţui pe alţii
În ce constă responsabilitatea duhovnicului?
Pentru aceasta Marele Vasile hotărăşte în ce chip este duhovnicul şi zice: Duhovnic se numeşte cel ce nu mai vieţuieşte după trup, ci de Duhul lui Dumnezeu se poartă şi fiu al lui Dumnezeu este şi s-a făcut asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu.
Nu este lucrul tuturor a povăţui pe alţii, ci cărora li s-a dat dumnezeiasca alegere, după cum zice şi Apostolul: „Alegerea duhurilor care despart pe cel rău de cel bun cu sabia cuvântului.“
Deci, toată puterea jertfei Mântuitorului pe Cruce de a ierta păcatele oamenilor a dat-o duhovnicului şi a întărit-o, pecetluind această putere, zicând Apostolilor: „Iată, vă dau vouă putere: ce dezlegaţi voi, dezleg şi Eu şi ce legaţi voi, leg şi Eu.“
Răspunderea de duhovnic este neînchipuit de mare, gândind că mântuirea creştinului este condiţionată de a fi dezlegat de păcate.
Ce imensă obligaţie ai, să nu piară vreun suflet, căci şi tu eşti chemat să-i rânduieşti zilele! Duhovnicul răspunde nu numai de cei care sunt bolnavi, bătrâni şi care poate aşteaptă sfârşitul; el trebuie să se gândească asupra tuturor vârstelor, că toţi au nevoie de harurile divine pentru puterea de a cunoaşte, de a lupta cu răul din ei şi din afară şi de a se forma şi a fi mereu în binecuvântare. (arhim. Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovniceşti)





.jpg)