Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Răspunsuri duhovniceşti: „Să fii atent la ceea ce spui înaintea lui Dumnezeu“
Rugăciunea poate suplini Împărtăşania?
Nu, Împărtăşania are rolul ei şi rugăciunea - rostul de chemare a acestei mari Taine, Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Iisus. Sfânta Maria Egipteanca, prin rugăciune, fără Împărtăşanie, după 47 de ani de sihăstrie, în pustiul Iordanului, ajunsese ca în rugăciune să se înalţe de la pământ şi totuşi a avut nevoie de Împărtăşanie. Sfântul Zosima, care a găsit-o în pustie şi i-a adus Sfintele Taine, a pus pecetea pe înalta ei treaptă de rugăciune. Dorinţa ei cea mare a fost să-i aducă Sfântă Împărtăşanie, ca plinire şi desăvârşire a rugăciunii.
Ce trebuie să facem atunci când, în timpul rugăciunilor de seară şi de dimineaţă, suntem obosiţi sau nu avem disponibilitate sufletească?
Dacă putem face efortul de a continua rugăciunea, atunci când suntem obosiţi, să o continuăm. Dar dacă nu, Dumnezeu ştie starea reală şi sinceră a vieţii noastre. De suntem obosiţi cu adevărat şi mintea ne e rispită, să spunem măcar o rugăciune, două, făcând şi câteva metanii şi ne putem odihni. Dacă reuşim să ne trezim în timpul nopţii, să continuăm această rugăciune. Rânduiala pentru rugăciune este să se facă în mod conştient, să fii atent la ceea ce spui înaintea lui Dumnezeu, Care este prezenţă continuă, ne ştie şi ne vede în orice clipă. La fel să fim şi noi, prezenţi şi atenţi când vorbim cu El.
(Ne vorbeşte părintele Sofian)