Răspunsuri duhovnicești: Şi când stai de vorbă, răspunde-le cu blândeţe şi cuviinţă

Care ar trebui să fie atitudinea studenţilor la Teologie faţă de celelalte culte sau religii? Cum putem mărturisi cu adevărat superioritatea Ortodoxiei, fără a ne bate în piept ca fariseul?

Numai prin atitudini de credinţă superioare, numai printr-un accent moral; prin altceva n-ai cum să-i convingi. Ei mereu ne acuză pe noi de diferite patimi, de diferite păcate, care sunt realităţi şi care la ei, în general, pentru că sunt comunităţi mici, nu ajung, nu le au sau nu le ştim noi. Şi atunci, noi trebuie să ieşim de sub învinuirea lor, ducând o viaţă ireproşabilă. Mi-a spus odată un prieten de-al meu, de prin părţile noastre: „Le-am spus alor mei că pe mine niciodată n-o să mă poată prinde cineva că-mi înşel soţia.“ Iar ceilalţi ziceau: „Cum, mă, cum nu te poate prinde?“ Răspunsul a fost acesta: „Eu nu-mi înşel soţia.“ Uite aşa e şi cu asta: orice lucru de care suntem învinuiţi trebuie să nu fie adevărat, şi atunci putem fi superiori. Cât priveşte relaţiile, în general, nu trebuie să fim exclusivişti - în sensul că nu stăm de vorbă cu ei etc. Şi dacă stai de vorbă, răspunsurile tale să-ţi fie, cum spune Sfântul Apostol Pavel, cu blândeţe şi cuviinţă. Să-i spui: „Măi, frate, uite ce diferenţă este între idol şi icoană“, dacă el pune problema. A zis unul către mine - un sectar - la noi la mănăstire, în biserica mică, unde avem nişte icoane pe lemn: „Părinte, ce rost are să pupi scândurile astea?“ Şi i-am răspuns: „Mă, dacă tu pupi scânduri, apăi să nu le pupi; eu să ştii că nu pup scânduri, eu pup icoane.“ (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)