Recenzie: „Sfântul Ierarh Nicolae - mirul iubirii lui Hristos“

Cartea parintelez dr. Ioan Valentin Istrati, Sfântul Ierarh Nicolae - mirul iubirii lui Hristos, apărută în anul 2007 la Editura Pars Pro Toto din Iaşi, este o invitaţie de a redescoperi una dintre cele mai fermecătoare personalităţi ale lumii creştine: Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul cetăţii Mira Lichiei din Asia Mică. Personalitate sa radiantă a inspirat secole la rând teologi, asceţi, scriitori ori artişti, încât astăzi se poate spune că Sfântul Nicolae face parte din categoria extrem de redusă a personalităţilor despre care ştim multe lucruri. Poate chiar prea multe. Astăzi, datorită televiziunii ori internetului, Sfântul Nicolae nu mai este doar un personaj istoric ce aparţine creştinătăţii nedivizate a primului mileniu, ci a devenit o imagine, o emblemă a industriei de divertisment. Personajul istoric a fost dezbrăcat de calităţile sale morale, reale, pentru a deveni din model de urmat simbol desacralizat al ideii de dărnicie. Se ştie, spre exemplu, faptul că celebrul personaj al sărbătorilor de iarnă, Moş Crăciun, îl are la bază pe Sfântul Nicolae. Or, prin această conversie, explicabilă la nivel antropologic, ideea de dărnicie nu mai are un chip uman concret, ci o structură hieratică, siderală. Moş Crăciun coboară totdeauna, la bordul saniei sale trase de reni, de undeva, din ceruri. În faţa acestei reinterpretări a realităţii istorice, personajul real devine secundar. Întrebări de tipul: cine a fost Sfântul Nicolae? sau care este marea sa contribuţie la istoria creştinătăţii? devin lipsite de importanţă. În acest context se situează cartea părintelui Ioan Valentin Istrati, tânăr cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Modelul dărniciei creştine dezinteresate

Sfântul Nicolae - mirul iubirii lui Hristos nu este o carte de autor, în sensul clasic al cuvântului, nu este nici măcar un tratat tipic de teologie istorică, ci o sinteză de texte de structuri diferite şi de origini diferite despre viaţa, minunile şi cultul acestui mare sfânt al creştinătăţii. Scrisă într-un stil alert, jurnalistic, autorul acestei antologii îşi propune să răspundă la una dintre cele mai provocatoare întrebări: cum se explică faptul că episcopul unei cetăţi nesemnificative în geografia faptelor determinante pentru istoria creştinismului, Mira Lichiei, nu a scris nici un rând, nu a întemeiat instituţii filantropice de genul Vasiliadei Sfântului Vasile cel Mare, nu a fost un mare orator, asemeni Sfântului Ioan Gură de Aur ori Grigorie de Nazianz, şi nici măcar un mare legislator, şi cu toate acestea, a rămas în conştiinţa lumii, chiar dincolo de limitele creştinătăţii, ca una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii umane? Milioane de oameni îi poartă numele, îi sunt închinate mii de biserici, este patronul spiritual al multor bresle de meseriaşi sau de categorii sociale. Multe oraşe sau chiar ţări îl au ca ocrotitor.

Sfântul Nicolae - mirul iubirii lui Hristos nu este o lucrare destinată mediului academic. Din ea lipsesc referinţele documentare lungi şi greu de urmărit de către cititorul neiniţiat. Ea nu este, însă, nici o simplă lucrare de popularizare. Autorul ei reuşeşte să îmbine în chip fericit stilul discursiv liniar, narativ, specific lucrărilor de popularizare, cu introducerea unor elemente de noutate, aşa cum este, spre exemplu, capitolul dedicat analizei antropometrice a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae. În primul capitol al cărţii, Viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, autorul observă că cel care avea să rămână în conştiinţa generaţiilor următoare perioadei în care a trăit el a fost un om eminamente bun, în sensul deplin al cuvântului. Deşi sunt multe tradiţiile care vorbesc despre viaţa Sfântului Nicolae, toate îl prezintă ca pe un om care, deşi provenea dintr-o familie nobilă, din oraşul Patara, fiind fiul nobilului Theophanes, acesta a deprins de la părinţii săi dreapta cumpănire. Se spune că, încă fiind la sânul maicii sale, Nicolae postea miercurea şi vinerea.

Deşi era un centru cosmopolit (Patara se găsea pe ruta care lega Roma de Siria), în care recursul la cultura antică era un lucru obişnuit, Nicolae manifestă, datorită educaţiei părinţilor lui, un extraordinar apetit pentru cultura creştină, mai ales în dimensiunea ei practică, ascetică. Rămas orfan de tânăr, Nicolae moşteneşte de la părinţii săi, pe lângă o educaţie creştină extraordinară, o avere considerabilă. Folosindu-se de aceasta, Sfântul Nicolae ajuta pe toţi cei aflaţi în nevoi materiale. De o astfel de situaţie se leagă şi cel mai cunoscut şi mai emoţionant moment al vieţii sale: oferirea zestrei pentru fecioarele sărace. Se povesteşte că un om avea trei fete deosebit de frumoase. Deşi nobil, acesta ajunsese atât de sărac, încât pentru a-şi putea mărita fetele s-a gândit să le trimită, spre a-şi câştiga existenţa, într-o casă de prostituţie. Aflând de acest gând, sfântul ierarh a venit noaptea şi, pe ascuns, a aruncat în curtea omului o pungă cu bani. Acesta văzând minunea, şi înţelegând că e de la Dumnezeu, a luat punga şi cu banii respectivi a căsătorit-o pe fiica cea mare. Acelaşi gest a fost făcut de către Sfântul Nicolae şi pentru celelalte două fete ale sărmanului om, evitând astfel alunecarea acestora spre desfrânare. Acest episod exprimă cel mai bine personalitatea Sfântului Nicolae. Dărnicia sa necondiţionată a impresionat adânc, devenind în tradiţia creştină cel mai reprezentativ model pentru ceea ce înseamnă dărnicia creştină dezinteresată.

Sfântul Nicolae, un erou al spiritului

În calitatea sa de episcop, Sfântul Nicolae a participat şi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325, unde a apărat, alături de ceilalţi episcopi ortodocşi, deofiinţimea Fiului cu Tatăl împotriva învăţăturii ariene care nega acest adevăr. De la acest eveniment, unele documente consemnează un fapt inedit legat de Sfântul Nicolae. Se spune că acesta, la un moment dat, mâniindu-se din cauza îndărătniciei cu care Arie îşi susţinea neadevărul, i-a dat acestuia din urmă o palmă. Misterul acestui gest este dezlegat în cartea părintelui Ioan Valentin Istrati, care observă multitudinea surselor istorice legate de această situaţie. Entuziasmul său în a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoi a făcut ca moartea lui, petrecută probabil prin 334, să îl transforme în ochii celor mulţi într-un fel de erou al spiritului. Aşa se explică abundenţa informaţiilor, chiar unele divergente, existente despre viaţa lui, toate prezentându-l ca pe un om de o bunătate rară.

Odată cu moartea biologică, prezenţa unui om sfânt alături de cei rămaşi în această lume nu se pierde, ci chiar se intensifică, la un alt nivel. Numeroase sunt mărturiile legate de minunile săvârşite de Sfântul Nicolae după moarte sa. Autorul acestei cărţi le consemnează, în capitolul al II-lea, pe cele mai reprezentative. Ceea ce surprinde în mod plăcut este faptul că părintele Ioan Valentin Istrati nu se limitează la a face un sinaxar, o trecere în revistă, în manieră narativă, a celor mai importante minuni, ci desluşeşte parcursul istoric al informaţiilor legate de aceste fapte extraordinare. Indicarea surselor istorice, a principalelor documente care consemzează nenumăratele minuni săvărşite de marele sfânt din Mira Lichiei are o valoare intrinsecă, întrucât credibilizează ceea ce îndeobşte este considerat ca ţinând de domeniul fabulaţiei. E un fapt hermeneutic elementar ca atunci când se încercă înţelegerea unor evenimente să se facă recurs, pe cât cu putinţă, la cele mai apropiate documente scrise sau nescrise (arheologice, epigrafice, numismatice etc.) de evenimentul studiat, deoarece, cu cât e mai apropiat documentul invocat de momentul studiat, cu atât se poate presupune că au fost mai puţine interpolări şi, deci, mai puţine greşeli de copiere, traducere etc., ceea ce înseamnă că documentul respectiv este mai puţin pasibil de a fi un fals sau de a fi în dezacord cu adevărul istoric.

Imnele liturgice, o extraordinară sursă de informaţii legată de personalitatea unui sfânt

Cartea Sfântul Ierarh Nicolae - mirul iubirii lui Hristos mai are un merit: prezintă întreaga istorie a moaştelor marelui ierarh, minunile săvârşite, locurile pe unde au ajuns în decursul istoriei şi locul unde se află astăzi. Un capitol extrem de interesant, atipic pentru o carte de un asemenea gen, este capitolul dedicat analizei antropometrice a moaştelor sfântului. Generată de disputa dintre oraşele Bari şi Veneţia, referitoare la paternitatea acestora asupra moaştelor marelui sfânt, în anul 1953 a fost realizată o analiză ştiinţifică a moaştelor. Studiul anatomic şi antropometric completează tabloul informaţiilor legate de Sfântul Nicolae. De formaţie liturgist, părintele Ioan Valentin Istrati remarcă foarte just faptul că o extraordinară sursă de informaţii legată de personalitatea unui sfânt o reprezintă, în spaţiul ortodox, imnele liturgice, de o extraordinară forţă spirituală, dar şi de o bogăţie metaforică comparabilă marilor creaţii lirice. Ele exprimă, într-o stilistică specifică poemelor religioase, comuniunea şi dialogul viu cu lumea spirituală. Lucrarea se încheie chiar cu o mărturie personală a autorului acestei cărţi, legată de felul minunat în care Sfântul Nicolae a intervenit chiar în viaţa sa. Este un fel de confirmare personală a adevărului celor scrise.