Recunoştinţă

-  Ziua de naştere a Preafericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, nu este o simplă aniversare, pentru că Patriarhul reprezintă Biserica lui Hristos dintr-o anumită parte a lumii -

O aniversare este întotdeauna o bucurie. Într-un astfel de moment îi mulţumim lui Dumnezeu pentru multele binefaceri pe care le-a revărsat cu îmbelşugare asupra noastră. Ziua de naştere a Preafericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, nu este o simplă aniversare, pentru că Patriarhul reprezintă Biserica lui Hristos dintr-o anumită parte a lumii. Acolo unde este Episcopul, acolo este Biserica. Cinstindu-l pe Episcop, îl cinstim pe Cel care i-a rânduit această vrednicie, această ascultare înaltă şi grea în acelaşi timp.

La ziua Preafericirii Sale am ţinut să scriu câteva rânduri pentru a aminti, iară şi iară, de iubirea pe care o are pentru Moldova. Permanent, în predici sau interviuri la radio ori televiziune, în discuţii şi aduceri-aminte, în momente solemne ca şi-n cele conviviale, Preafericirea Sa face referire la Moldova, locul obârşiei sale, dar şi al formării ca monah, la câteva mănăstiri cu tradiţie şi istorie de veacuri cum ar fi Vorona, Neamţul ori Bistriţa.

Ceea ce trebuie subliniat este grija pe care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române o are faţă de monahii de acum şi faţă de cei din „trecute vremi”.

Fiindu-i uneori în preajmă, în urmă cu 20 de ani sau acum doi ani, în anul 2005, la Vorona şi în Tocileniul natal am văzut, cu veritabilă bucurie, recunoştinţa pe care le-o poartă celor care l-au ajutat în formarea sa. La Mănăstirea Sihăstria, în vara anului 1991, urca drumeagul către cimitirul mănăstirii pentru a face o rugăciune la mormântul marelui şi iubitului duhovnic ieroschimonahul Paisie Olaru. S-a oprit la mormântul părintelui Paisie, dar şi la cel al arhimandritului Partenie Buşcu, fost exarh al Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii Neamţ, care i-a fost binefăcător în anii studiilor teologice. O rugăciune, o evocare, o lacrimă.

La Mănăstirea Neamţ, în anii dinainte şi de după 1990, l-am întâlnit personal zile şi ceasuri la rând în această obşte care l-a primit cu braţele deschise pe când era tânăr novice, în urmă cu mai mult de 75 de ani. Trăia atunci la Neamţ părintele Gamaliil Păvăloiu, bătrân, suferind, sărac. Patriarhul i-a strecurat, fără să facă zgomot, în câteva rânduri bani în buzunar. Monahul îi mulţumea în puţine cuvinte. Folosea banii pentru milostenie ori pentru cumpărarea lemnelor necesare în perioada rece a anului. Pe părinţii Claudie Derevleanu, Nifon Corduneanu şi Petroniu Bulbucanu îi chema la cină şi vorbeau despre viaţa de altădată a mănăstirii. Erau pomeniţi, la rând, aproape toţi călugării din vremea uceniciei, cu vorbe înţelepte şi fapte neuitate.

La proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Onufrie de la Vorona, în septembrie 2005, la slujba săvârşită la Sihăstria Voronei, schitul unde a intrat ca frate nevoitor în anul 1928 (deci în urmă cu 79 de ani), Preafericitul căuta cu atenţie prin cimitirul mănăstirii mormântul stareţului său Ghedeon Verenciuc, asprul şi râvnitorul rugător, care i-a îndrumat paşii pentru întâia dată în lupta duhovnicească. Din păcate mormântul lui nu se mai cunoaşte, dar Preafericitul îl pomeneşte permanent. Alături de protosinghelul Ghedeon, Preafericitul i-a amintit pe toţi cei care se osteneau în singuraticul schit din Codrii Voronei. La 92 de ani, Preafericirea Sa povesteşte, cu o rară prospeţime, de oameni şi fapte petrecute în urmă cu 80, 50 ori 40 de ani. Toate acestea ca şi cum s-ar fi întâmplat acum un an sau câteva săptămâni ori zile în urmă.

Dacă timpul i-ar îngădui, Preafericitul ar putea scrie câteva volume bogate cu portrete de monahi din numeroasele mănăstiri pe care le-a cunoscut în tinereţe ori peste ani, ca ierarh, în aproape toate regiunile ţării.

De la fiecare dintre aceşti călugări, Preafericirea Sa a învăţat câte ceva. Virtuţi, experienţă, smerenie, iubire, iertare. Mai ales iertare. A găsit pentru toţi puterea de a-i ierta, chiar dacă unii nu meritau acest dar din partea Patriarhului. Iertarea şi smerenia venerabilei sale persoane sunt virtuţi desprinse parcă din paginile Patericului.

De aceea, la ziua aniversării sale de naştere, pe lângă nenumăratele semne de preţuire venite din toate părţile, se adaugă unul din partea vieţuitorilor sfintelor mănăstiri, o rugăciune smerită înălţată pentru Preafericirea Sa. La această rugăciune se adaugă recunoştinţa pentru grija purtată faţă de mănăstirile din această parte de ţară, faţă de monahii de atunci şi de acum. Preafericirea Sa ne-a învăţat să avem puterea de a-i ierta şi chiar de a-i iubi pe cei pe care nu ne iubesc. Este împlinirea cuvintelor Mântuitorului care spune „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Doar şi vameşii şi păcătoşii acelaşi lucru fac... Eu însă vă spun: iubiţi pe cei ce vă urăsc, faceţi bine celor ce vă fac rău şi rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi vă prigonesc ca să fiţi fiii Tatălui vostru celui din ceruri”...

Aceasta este lecţia care ne-o oferă Patriarhul nostru, la aniversarea zilei sale de naştere.

*Arhim.  Timotei  Aioanei este  exarhcultural  al Arhiepiscopiei  Iaşilor