Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Revenirea la umbră

Revenirea la umbră

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Stelian Dumistrăcel - 18 August 2010

Când vrem să ne protejăm de ploaie ni se pare normal să folosim obiectul pe care îl numim umbrelă, dar, pronunţând acest cuvânt, nu mai facem legătura cu termenul umbră, punctul de plecare, în parte şi pentru limba română, al unui proces denominativ primordial.

Totul porneşte de la latinescul umbra, care însemna atât "zonă întunecoasă, provocată de lipsa luminii", cât şi "loc umbrit, adăpost faţă de razele soarelui". De la acest cuvânt, în italiană a rezultat ombra, iar ombrello a fost numit obiectul folosit, la început, mai ales de doamnele din înalta societate, pentru a se proteja de razele puternice ale soarelui. Moda a făcut ca acest accesoriu vestimentar al cochetelor să pătrundă în diferite ţări ale Europei; printre acestea, şi Franţa, unde obiectul în discuţie s-a numit ombrelle, cuvânt împrumutat la sfârşitul secolului al XVIII-lea în limba română şi modelat fonetic în umbrelă, sub influenţa substantivului umbră (moştenit şi în română din latină).

Dar, pragmatici, francezii nu s-au mulţumit doar cu împrumutul italian şi au folosit, paralel, termenul, transparent semantic, parasol, adică "apărător de soare" care, practic, l-a scos din circulaţie pe ombrelle şi, în plus, a devenit un model pentru a crea, mai apoi, un nume şi pentru "apărătorul de ploaie" – parapluie. Ne preocupă aceste cuvinte deoarece ele au fost împrumutate în limba română; tot începând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în texte de diferite categorii, apar termenii parasol şi parazol (preluaţi direct din franceză, dar, în Transilvania, şi prin filieră germană), ca şi, incidental, parapleu, care, în afară de influenţa directă franceză, tot în Transilvania a pătruns şi prin filieră maghiară (paraplé).

A avut şi româna creaţii proprii pentru a numi obiectul, de acum cu o funcţie specializată ca apărător de ploaie: pe la mijlocul secolului al XX-lea, acestuia i se spunea ploier (!), sau cortel (fiind asemănat cu un cort mai mic!); pentru a vă convinge, dacă nu credeţi numaidecât în dicţionare, întrebaţi-i pe cei în vârstă de cam 80 de ani…

Şi, atunci, de ce folosim termenul de umbrelă, evocator al umbritului pe vreme de caniculă, când, de fapt, obiectul respectiv ne apără de ploaie? Întrebarea şi-a pus-o în 1941 şi Sadoveanu, preocupat de nepotrivirea cuvintelor: "Putem să urmăm a spune "umbrelă" când obiectul îl folosim pentru ploaie? Moldovenii au "cortel" şi ardelenii "ploier" (nu mai vorbim de parapleu, care nu poate fi acceptat)". Credem că explicaţia aparentei îndărătnicii în discuţie este de ordin socio-cultural.

Iată ce observa cândva Duiliu Zamfirescu, descriind un timp ploios: "Bogaţii se ascund în cupele şâ cupeuriţ, negustorii sub umbrele, meseriile libere sub pălării". Considerăm că deturnarea în ceea ce priveşte folosirea termenului umbrelă dinspre soare spre ploaie reflectă o democratizare a practicilor sociale, în legătură cu moda. La început au fost, prin alte părţi, dar şi la noi, umbrelele propriu-zise (ombrello, ombrelle), cele folosite de dame, dar şi de persoane de rang înalt, destinate, în zilele cu soare puternic, să ţină umbră beneficiarilor. A urmat, apoi, într-o epocă a interesului pentru un confort mai extins, o specializare a obiectelor, dar şi a denumirilor, cea reflectată în Franţa de parasol şi parapluie, iar la noi de parazol, ploier sau cortel, când, în româneşte, s-au utilizat şi construcţii hibride, de tipul umbrelă de ploaie şi umbrelă de soare.

Dar, important pentru generalizarea, la noi, în epoca democratizării de care vorbeam anterior, a utilizării termenului umbrelă pentru obiectul pe care îl folosim pentru a ne apăra de ploaie este faptul că acesta este uzul obişnuit al engl. umbrella, epoca la care ne-am referit fiind şi una a influenţei engleze în materie de modă masculină, un aspect asupra căruia nu putem stărui acum.

Dar actualitatea face ca, în legătură cu folosirea umbrelei, să se revină la evocarea nevoii de umbră! În primul rând, prin revenirea la diminutivare; iată o recomandare de specialitate de pe internet: "Dacă te încumeţi să ieşi din casă când soarele devine periculos, umbreluţa îţi va asigura o bună protecţie" (la rigoare, ar fi bună şi o pălăriuţă antisolară!). În al doilea rând, prin adăugarea de precizări ce ne amintesc destinaţii primordiale ale obiectului în discuţie: "Zile de caniculă în care nici crema anti-soare, nici umbrela de plajă nu te protejează: 37 de grade la umbră şi raze ultraviolete periculoase"; sau, dacă îţi permiţi, ţi se oferă o "umbrelă de terasă personalizată"!

Iar dintr-o descriere a beneficiilor curei marine, de tipul "Pe plajă stăm sub umbrelă, intrăm în apă, stăm cu salteaua pe mare…", ne mai putem aminti direct că umbrela a fost inventată pentru a ţine umbră!