Români, ocupaţi Polonia!

Instalatorul polonez a urmat îndemnul „go West“, însoţit de celebra asistentă medicală. În urma lor, au rămas vreo două milioane de locuri de muncă libere. Iată-ne şi noi în UE, de aproape un an! Unsprezece din ţările membre au impus anumite restricţii temporare şi sectoriale privind migraţia forţei de muncă din România şi Bulgaria, celelalte însă au lăsat chestiunea spre rezolvarea pieţei forţei de muncă, neimpunând restricţii explicite. Între cele din urmă, Polonia este într-o situaţie specială, înregistrând un deficit uriaş de forţă de muncă, după migrarea „instalatorului“ şi a colegei sale, „asistenta medicală“, ale căror portrete zâmbitoare au invadat spaţiul public acum trei ani, în momentul aderării şi al afluxului de polonezi în spaţiul comunitar. În unele domenii, cum ar fi construcţiile şi instalaţiile, şantierele navale, industriile care se redresează sau inventează, cu sprijinul capitalului atras şi al fondurilor europene, penuria de forţă de muncă e atât de mare încât pune sub semnul întrebării programele de dezvoltare, absorbţia fondurilor comunitare şi performanţele economice ale acestui „tigru sărac al Europei“. După estimarea directorului Colegiului din Gdansk, care poate pregăti 700 de specialişti în construcţii anual, deficitul de muncitori calificaţi în construcţii era, la sfârşitul anului trecut, de peste 170.000, anul acesta aproape dublându-se. Guvernul polonez, deşi în prag de alegeri, aflându-se în tratative avansate cu cele din România, Bulgaria şi alte ţări, în tentativa disperată de depăşire a crizei de forţă de muncă. Criza se resimte în cam toate domeniile industriale, dar şi în spitale, mai ales la nivelul personalului mediu, în servicii şi, fapt neaşteptat, chiar în agricultură.

De aproape un an, miniştrii explică la televiziuni că problema Poloniei nu este aceea de a impune vreo restricţie muncitorilor români - şi bulgari -, ci cum să-i atragă, dat fiind că aceştia, românii, preferă deja alte destinaţii, îndeosebi ţările latine membre UE. De altfel, dată fiind nevoia disperată de muncitori calificaţi, condiţiile oferite sunt tentante. Am în faţă, deja în traducere românească, oferta şi propunerea de contract pe care şantierele navale din Gdynia o adresează sudorilor, montorilor de corpuri navale şi de conducte navale din România. În schimbul calificării pretinse şi a unei condiţii fizice bune, angajatorul oferă salarii între 750-1.000 de euro, posibilităţi de calificare şi acoperirea integrală a cheltuielilor de cazare în primul an de angajare, la un contract de minimum doi ani. Când mă gândesc la salariile româneşti şi la costul vieţii, cred că nu le va fi greu navaliştilor din Gdynia să-şi acopere, cu români, deficitul de forţă de muncă.

Dacă se vor gândi bine, politicienii şi patronii români îşi vor da seama că problema de acum a Poloniei va fi problema noastră de peste doi-trei ani. Şi vom umbla disperaţi după forţa de muncă necesară relansării economice! De altfel, înainte de a pleca din Iaşi spre Cracovia, tocmai aflasem că un investitor turc din Iaşi adusese câteva sute de muncitori constructori specializaţi din Turcia, gândindu-se dacă nu va fi nevoie să caute şi mai departe, în India ori Pakistan. Parcă toată lumea doreşte să se mute mai spre vest!