Românii la „porțile împărăției”

De curând, am primit de la academicianul Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române, cartea cu titlul sugestiv „La porțile împărăției”, publicată la Editura „Contemporanul” (București, 2016), un volum care, spre deosebire de celelalte cărți ale filosofului, incită la lectură prin maniera problemelor abordate. Autorul este cunoscut publicului din țară și din instituțiile academice din străinătate prin lucrările sale originale de filosofie, logică, teoria artei, care aduc în știința românească ideile unui mare gânditor, continuator al pleiadei filosofilor din trecut, dar cu deschidere nouă în epistemologia de astăzi.

Volumul de față are un cuprins pe cât de variat, pe atât de profund. Înmănunchează studii, eseuri, cugetări și însemnări din peregrinări în locuri memorabile, unite sub acelaşi titlu, ca un laitmotiv ce trimite subtil către o stare universală, un topos ideatic, la care se ajunge pe o cale sinuoasă, înscrisă în legea planului etern al lumii.

Ca un mag străvechi, privind înainte și înapoi, Alexandru ­Surdu sondează în înțelesurile fenomenelor ce se petrec în lume. Caută să descifreze sensuri ascunse, greu decriptabile de omul obișnuit. Teoretician și analist profund, domnia sa nu doar coase și descoase despre rosturile lumii în care trăim, ci le studiază empiric, pe baza argumentelor solide, ca urmare a observaţiei atente asupra faptelor și mecanismelor ce se produc în țară și la scară universală, în scopul dezvăluirii anumitor mistere de cunoaștere. Prin urmare, problemele tratate în carte depășesc cadrul unui expozeu obișnuit şi surprind realitatea a două planuri: transcendent și imanent, într-o reprezentare materială și spirituală.

Adept al unei viziuni cosmo-u­ma­ne, autorul nu se mărginește să judece starea vremurilor doar la dimensiunea terestră a națiunii, ci se raportează cu predilecție și la dimensiunea legăturii dintre particular și universal, atras de ideea că omenirea are o legătură ancestrală în transcendență.

De data aceasta, privirea filosofului coboară cu insistență asupra omenescului, a societății din vremea noastră și ceva mai înainte, luând în dezbatere o multitudine de aspecte. Sub ochii săi, socialul este realitate și mit, dar un mit uneori crud al realității.

Un conţinut captivant

Chiar în prefață, academicianul se confesează: „O parte dintre noi au trăit vremuri grele, pe care uneori le mai visăm, le povestim sau despre care scriem încă, fără patima cumplită care i-a cuprins pe profitorii de atunci, care și astăzi ne fac rău, și chiar mai rău decât «pe vremea aceea», cum se zice”. În context, se pomenește și despre Marele Sfârșit ce ar urma să încheie ­cândva existența universală.

În capitolul I („De la economia politică la politica economică”) autorul ne poartă cu competență prin sistemele de economie care s-au derulat în societățile moderne, amintind de Binele care ar fi trebuit să fie în armonie cu ființa și etica, citând teoriile lui Aristotel în acest sens, și cele despre statul ideal ale lui Platon, unde idealul trebuie să fie fericirea cetățenilor. În consecință, autorul face o analiză cuprinzătoare a sistemelor capitalist și socialist, arătând calitățile şi defectele, precum și felul cum acestea au dus la efecte nefaste în lume.

Ca o continuare, expunerea din capitolul II („Problema trecerilor dintre orânduirile economice”) cantonează cu amănunte pe spațiul național. Aici, autorul analizează pe larg teoria marxistă din trecut, face referire la trecerile de la capitalism la comunism și ceea ce a urmat în țară, apoi aminteşte despre trecerea de la comunism la capitalism, cu toate conse­cințele nefaste postrevoluțio­nare (în special distrugerea economiei națio­nale), pentru ca în final să concluzioneze: „Spectacolul dezastrelor pare apocaliptic”. Iar starea țării de colonie „se vede cu ochiul liber”. Deși e un vizionar, Alexandru Surdu se ferește să facă previziuni. Domnia sa doar constată: „Perspectiva este sumbră”. Şi ca să dea un răspuns prietenilor, se mărginește la a spune: „…în orice caz, trăim mult mai bine, și chiar foarte bine față de anul viitor”.

Itinerarul autorului se continuă pe un ton exegetic în capitolul III, care este dedicat teoriei lui Lucian Blaga despre Eon sau Noua Eră (New Age). Cu acest prilej, vorbeşte pe larg despre viziunea poetului referitoare la noile curente filosofice. În capitolul IV are în vedere subiectul legat de „Teoria categoriilor la Constantin Noica”, filosof pe care Alexandru Surdu l-a cunoscut și căruia a reuşit să-i urmeze în domeniul științelor teoretice.

Capitolul V este un studiu de fond pe problema „Logos, cuvinte și rostire”. Referindu-se la termenul grec logos, autorul dezbate pe larg semnificațiile utilizate de filosofii din antichitate: Heraclit, Parmenides, Platon ș.a., dar şi în Vechiul Testament și în Noul Testament, făcând o relaționare între sensul creștin (cum apare el în „Prologul Evangheliei după Ioan”) și conceptul filosofic de rostire (cum l-a formulat C. Noica în lucrarea „Rostirea filosofică românească”, 1970).

Atras irezistibil de gândirea lui Lucian Blaga, Alexandru Surdu revine și în capitolul VI cu o expunere despre poetul mânat „spre tainițele sufletului românesc”. Regăsim în mod evident „românismul” lui Blaga, definit de valorile naționale ale românilor, idee care transpare și în capitolul despre „Spațiul mioritic”, pe care filosoful Vasile Conta l-a caracterizat drept o „ondulațiune universală” a sufletului românesc.

Alexandru Surdu este un „filosof al transcendenței”, cum am mai scris cu altă ocazie, teorie pe care o susţine şi volumul de față, titrată pregnant în sens creștin: „Despre Dumnezeu și transcen­dență” (capitolul VIII).

Concluzia vine ca un îndemn firesc: „Noi, creștinii, avem însă Evangheliile, în care Divinitatea Se vorbește pe Sine și nu trebuie să-I facem prea multe comentarii, ci să ne străduim mai mult să trăim în felul nostru ceea ce ni se spune acolo” (p. 140).

Pe linia referirilor religioase, atrage atenția în mod deosebit capitolul XI („Simularea Apocalipsei”), în care ni se dezvăluie cele mai elevate teorii despre Episis­tență în viziunea Sfântului Ioan, cât și a academicianului filosof.

Întemeiat pe o documentare de ultimă oră, Alexandru Surdu se lansează în a desprinde taina mecanismelor moderne de cifrare, respectiv tot sistemul de 666, pe care îl raportează la concepția despre fiara apocaliptică. Implicarea socială a unui astfel de sistem ni se înfăţişează ca o poveste sau ca o descoperire de gândire profetică. În consecință, autorul vorbește despre „datele biometrice”, actele electronice ș.a., ca „semnele mari” despre care vorbește Sfântul Ioan în revelația sa.

Cu toate acestea, sfârșitul lumii nu pare previzibil în gândirea autorului şi îl vede ca un act de voință divină: „Numai Bunul Dumnezeu știe când este vremea” (p. 201). Până la acest eveniment, rămânem la „porțile împărăției”, concepute ca un topos divin, spre care tindem atât prin conștientizarea relației noastre cu Dumnezeu, cât și prin împlinirea rânduielilor divine în viața personală.