Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Rugăciunea, postul și pocăința, chemări la înnoirea omului celui vechi
Ascultarea de Dumnezeu se manifestă prin împlinirea poruncilor Lui. Postul creştin este un timp liturgic, de nevoinţă, ce ne oferă putinţa curăţirii trupeşti şi sufleteşti. Această perioadă care îmbracă straie cernite ne cheamă la săvârșirea rugăciunii, postire și stare neîntreruptă de pocăință. Niciodată în tot cursul anului liturgic bisericesc nu întâlnim mai multă apropiere duhovnicească și nădejde ca în zilele şi ceasurile rugăciunilor din această săptămână duhovnicească. Așezăm la inima cititorilor sfaturile duhovnicești ale părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș regăsite în omiliile, îndemnurile sau reflecțiile lăsate în manuscris.
În graiul omenesc nu există cuvânt atât de încăpător ca să poată spune tot ce este Ortodoxia. Unii au spus că Ortodoxia este Cerul coborât pe pământ, şi este adevărat, pentru că substanţa Ortodoxiei este Dumnezeu, care S‑a făcut om ca pe oameni să‑i facă dumnezei. Pentru adevăraţii creştini ortodocşi, credința ortodoxă exact înţeleasă nu e deloc o simplă confesiune creştină, ci este totul creştin însuşi. De asemenea, ceea ce ne interesează pe noi aici este să ştim ce este Ortodoxia aşa cum o trăim noi, cei ce o luăm în serios şi care ne socotim, cu toate neputinţele noastre, fii ascultători, credincioşi şi practicanţi. Cu alte cuvinte, ce este Ortodoxia aşa cum ni se descoperă ea la măsura experienţei şi trăirii noastre zi de zi.
O cercetare mai atentă a experienţei noastre creştine de fiecare zi ne dezvăluie cu adevărat lucruri nebănuite. De exemplu, pentru creştinii care o iau în serios, Ortodoxia se prezintă în primul rând, şi aceasta în mod netăgăduit, ca aşezământul duhovnicesc în care se dezbate drama cea mai vie şi mai adâncă a vieţii noastre de oameni, şi anume, drama întâlnirii şi vieţuirii noastre cu Dumnezeul Cel viu şi drama întâlnirii şi vieţuirii Dumnezeului Celui viu cu noi, oamenii vii şi cu toate problemele concrete ale vieţii noastre.
În esenţa ei, Ortodoxia este Mântuitorul Hristos, El Însuşi viu şi prezent în mijlocul nostru. În inima comunităților şi pe altarele locașurilor de cult e prezent de‑a pururea Mântuitorul viu şi lucrător necontenit asupra noastră, deşi e nevăzut. „Iată, Eu sunt cu voi, în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Mt.28, 20). Dar şi experienţa noastră creştină adevereşte acest cuvânt dumnezeiesc. Când ne rugăm, de atâtea ori, rugăciunea noastră o adresăm direct Lui şi El e Cel Ce ne răspunde. Când ne spovedim prin cuvântul şi mâna preotului, El este Cel Ce ne dezleagă. Când ne găsim prinşi în greutăţile vieţii şi când luptăm pentru pacea şi înfrăţirea tuturor popoarelor de pe pământ şi‑I cerem ajutor, forţa Lui şi cuvântul Lui ne îmbărbătează, iar când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, nu există creştin care să nu ştie că ne împărtăşim de fapt cu Trupul, cu Sângele Lui, cu El întreg. El lucrează necontenit prin forţele Lui, prin oamenii Lui, prin aşezămintele Lui, la mântuirea, la împuternicirea şi la sfințirea fiinţei noastre.
La datul acesta fundamental cules din experienţa noastră creştină vine şi se adaugă garanţia continuităţii patristice şi apostolice. Astfel, Ortodoxia nu‑i altceva decât prezenţa între noi a lui Hristos Însuşi, Cel viu, lucrător şi nevăzut, cu Care ne întâlnim zilnic faţă în faţă, covârşindu‑ne cu har dumnezeiesc.
Sub ce înfăţişări ne întâlnim noi creştinii în experienţa vieţii noastre de toate zilele cu lucrarea aceasta, atât de însemnată şi de mântuitoare a Ortodoxiei în mijlocul oamenilor; în ce fel descoperim noi creştinii, în viaţa noastră zi de zi, lucrarea aceasta necontenită asupra noastră a Mântuitorului, Care‑i prezent de‑a pururea în inima Ortodoxiei? În viaţa noastră de toate zilele, noi creştinii ne întâlnim cu lucrarea de mântuire, cu deosebire sub trei înfăţişări mai de seamă.
Ortodoxia o descoperim în viaţa noastră de creştini, în primul rând ca o chemare a lui Dumnezeu la pocăinţă şi totodată ca o mişcare a oamenilor, de convertire la Dumnezeu. Ne gândim la toate felurile de convertire:convertire prin credinţă în cuvântul lui Dumnezeu, convertire prin cunoaşterea neputințelor personale, convertire prin rugăciune, convertire prin moartea şi învierea de bunăvoie a înfrânării, convertire prin forţa dumnezeiască a Sfintei Împărtăşanii, convertire prin bărbăţia începutului bun cu Dumnezeu, din care te naşti un alt om. Dar câte convertiri nu sunt!
E cuprinsă aici toată drama transformării fiinţei tale de om ca să te pui de acord şi să te împaci cu Dumnezeu. Mântuitorul ne cere această transformare, spre binele nostru, aşa cum o cerea şi pe drumurile Galileii.
Încercaţi numai o dată să citiţi cărţile acestea bisericeşti: Triodul şi Octoihul, şi veţi vedea cu câtă putere de adevăr ne cheamă Mântuitorul pe fiecare din noi la transformarea cea dinlăuntru a omului vechi în om nou, prin glasul Sfântului Ioan din Damasc, prin glasul Sfântului Efrem, sau prin glasul Sfântului Andrei din Creta, prin glasul Ortodoxiei.
De multe ori, Ortodoxia pune în chemările ei atâta gingăşie, că ne imprimă de‑a gata în inimă tot ce trebuie să simţim şi să zicem ca să ne întoarcem la Dumnezeu, aşa cum au făcut şi mamele noastre când ne‑au învăţat primele cuvinte: „Uşile pocăinţei deschide‑mi mie...” Chemările acestea nu rămân totdeauna fără răspuns. Vine ceasul harului, când sufletul omului capătă urechi de auzit, şi atunci omul răspunde şi din adâncurile lui se porneşte negrăita mişcare, miracolul transformării lui cu Dumnezeu.
În fruntea celor care au auzit aceste chemări stă împăratul David, ucigaşul şi desfrânatul; stau marile desfrânate Maria din Magdala şi Maria Egipteanca, stă lepădatul de Hristos, Petru Apostolul, stă Fericitul Augustin, cărturarul desfrânat, stă mucenicul Bonifatie, beţivul, stau cei doi bandiţi: Moise Arapul şi cel de pe cruce şi atâţia alţii, milioane de milioane care sunt scrişi în cartea vieţii...
Dar care creştin n‑a bătătorit el însuşi drumul întoarcerii la Dumnezeu şi câţi dintre noi n‑am gustat de‑atâtea ori bucuria iertărilor Mântuitorului Care de‑a pururi ridică păcatele lumii? Iată, aşadar, prima înfăţişare sub care descoperim lucrarea Ortodoxiei în viaţa noastră, aceasta este: chemarea lui Dumnezeu să ne schimbăm viaţa şi mişcarea transformării noastre cu Dumnezeu. (va urma)