Cuvântul alumnus (m.; pl.: -i), respectiv alumna (f.; pl.: -ae) își are originea în limba latină și însemna „elev”, în sens generic, și „cel hrănit”, în sens literal. La origini, termenul se referea
Rugăciunea și psalmodierea curată
Pentru a atinge treapta psalmodierii curate, adică a cântării înțelegătoare, nu este suficient să dispui de o voce frumoasă. Este nevoie, de asemenea, de o viață închinată lui Dumnezeu, în care rugăciunea și postirea, smerenia și discernământul, trezvia și seriozitatea să se îmbine armonios. Iar toate acestea sunt trepte care trebuie atinse pentru a ne înălța sufletește la piscul slăvirii curate a lui Dumnezeu.
O primă treaptă către dobândirea psalmodierii curate constă în păstrarea vie a atenției. De regulă, săvârșim cam neatent și rugăciunea, și cântarea noastră și, nu de puține ori, mintea noastră merge liberă către alte subiecte, în timp ce gura noastră cântă imnurile liturgice. Totodată, din cauza patimii mândriei de care toți suferim fără a ne da prea mult seama, ajungem să ne punem nădejdea în rugăciunea noastră îndelungată sau în cântarea frumoasă pe care o împlinim, uitând că acestea sunt daruri ale lui Dumnezeu și că numai puterea Lui ne ferește de tot ceea ce este rău. A-ți pune nădejdea în tine este o cădere grea - începută de Lucifer și continuată de fiecare persoană care uită că doar din mila lui Dumnezeu încă mai stă duhovnicește pe treapta unde a fost așezată de El.
Pentru cel care a dobândit smerenie și atenție la lucrul său duhovnicesc, risipirea minții devine tot mai rară și de o intensitate din ce în ce mai scăzută. Este adevărat că fiecare dintre noi ne confruntăm atât cu o risipire exterioară, cât și, mai ales, cu una interioară. Faptul că rezolvăm problema noastră în ceea ce privește atenția interioară nu înseamnă că, automat, din exterior, nu ne vom mai confrunta cu potențiale momente sau zile întregi de risipire. Dar, când interiorul este bine așezat, exteriorul poate fi ținut mai ușor sub control, iar efectele sale negative pot fi contracarate cu mai mare ușurință. Atenția interioară și, odată cu ea, și cea exterioară depind nu doar de râvna noastră personală, ci de gradul de împlinire a poruncilor dumnezeiești. Cel ce slujește lui Dumnezeu cu inimă curată are și multă trezvie și nu se risipește ușor, dar cel care păcătuiește des ajunge, inevitabil, robul risipirii sufletești.
Cântarea ne ajută să respingem ispitele care ne vin de la duhurile necurate, potolind totodată și încercările cu care ne confruntăm din partea trupului nostru, veșnic înclinat spre poftă sau mânie. De asemenea, cântarea duhovnicească îi îndeamnă la săvârșirea faptelor bune atât pe mireni, clerici, cât și pe monahi, unindu-i într-o singură ceată pe toți cei care se străduiesc să slujească lui Dumnezeu.