Să fie Paşti în fiecare zi!

Apropierea Sfintelor Paşti aduce cu sine unele schimbări în viaţa cotidiană a majorităţii românilor. Cei mai râvnitori au ţinut, desigur, post aşa cum se cuvine, s-au spovedit, au participat la slujbele care împodobesc cea mai importantă perioadă a anului liturgic. Postul Mare aduce cu sine o schimbare de ritm, constatată de cei mai râvnitori dintre credincioşii ortodocşi. Viaţa curge parcă mai tihnit, deşi cu mai multe ispite, mintea cugetă mai des la cele duhovniceşti, curăţirea trupească şi sufletească creându-ne acea plăcută stare de bine, de împlinire, pe care nici un concediu şi nici o realizare profesională n-o poate egala.

Cu cât se apropie mai mult slujba de Înviere, cu atât se înteţesc gesturile dedicate acestei perioade speciale. Deşi nu toţi au râvna de care aminteam mai sus, chiar şi printre credincioşii de „ocazie“ sărbătoarea pascală provoacă o vie emoţie. Unii hotărăsc să se lase de unele vicii, măcar temporar. Alţii să facă o faptă bună. Cele mai multe astfel de gesturi rămân în zona privată. Nu se trâmbiţează pe nicăieri şi e bine că se întâmplă aşa. Sunt, însă, unele lucruri care nu au cum să rămână ferite de ochii presei. Iar cel mai spectaculos dintre acestea (pentru a folosi un criteriu la modă, utilizat la ierarhizarea subiectelor de presă) este gestul medicilor ginecologi de a nu face avorturi în Săptămâna Mare.

Iată cum sună una dintre ştirile pe această temă, publicată în „Monitorul de Suceava“ în săptămâna de dinaintea Duminicii Floriilor: „Săptămâna viitoare, la Spitalul Judeţean de Urgenţă nu se vor efectua chiuretaje la cerere. Pentru a primi cum se cuvine cel mai important moment al trăirii creştine, Învierea, în Săptămâna Mare, medicii de la această unitate sanitară nu vor face întreruperi de sarcină. Ca în fiecare an, ginecologii au decis să nu efectueze avorturi, intervenţiile de acest gen fiind amânate, de comun acord cu pacientele, până după Paşte. Preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor, medicul ginecolog Cristian Irimie, a declarat că, săptămâna viitoare, la Spitalul Suceava nu se vor rezolva decât urgenţele, ceea ce înseamnă că întreruperile de sarcină vor fi făcute doar în cazuri extreme, respectiv gravide a căror viaţă este pusă în pericol din cauza apariţiei unor complicaţii.“

Într-adevăr, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă societatea românească este numărul crescând de avorturi. Statisticile arată că suntem, de câţiva ani buni, pe primul loc în Europa la acest capitol. Conform sondajelor, cel puţin 50% dintre românce recunosc faptul că au recurs cel puţin o dată la un avort voluntar. S-a ajuns până acolo încât la unele spitale sau cabinete sunt înregistrate şi femei cu câte 35-40 de avorturi! Sunt date cutremurătoare şi cred că amploarea fenomenului merită o atenţie cu totul specială din partea tuturor factorilor educaţionali. Biserica are, în acest sens, un rol extrem de important, pledoaria constantă pentru viaţă a slujitorilor săi fiind completată de asistenţa duhovnicească a femeilor care se spovedesc de acest grav păcat al uciderii unei vieţi încă din pântece.

Gestul medicilor de la Suceava nu este unul izolat. După cum citim în presă, în multe alte oraşe din ţară există iniţiative asemănătoare. Deşi de multe ori criticaţi, mai ales de către organizaţiile antiavort, ca având şi ei o contribuţie la faptul că România este campioană europeană la numărul de avorturi pe cap de locuitor, totuşi nu medicii sunt principalii vinovaţi. Iar faptul că ei decid, în fiecare an înainte de Paşti, să refuze a face întreruperi de sarcină se constituie şi într-un fel de penitenţă publică. Sigur, sunt voci care îi acuză de ipocrizie şi consideră că gestul acesta este menit a le amăgi conştiinţa încărcată de atâtea chiuretaje. Să nu uităm că, totuşi, femeile ce recurg la un astfel de gest, de multe ori la îndemnul partenerilor de viaţă sau al altor persoane din anturaj, sunt cele care dau de lucru acestor medici. Faptul că aceste femei constată că nu pot face întreruperi de sarcină timp de o săptămână în anumite spitale sau cabinete medicale ar trebui să fie convertit într-un prilej de reflecţie. Amânând, fie şi pentru câteva zile, ucigătorul gest, lor li se oferă prilejul de a se răzgândi.

Mai e o posibilă motivaţie a gestului medicilor ginecologici. Apropierea Sfintelor Paşti, cea mai mare sărbătoare creştină, trezeşte în noi dorinţa de a ne purifica sufletul şi trupul, de a ne înfăţişa cât mai curaţi înaintea lui Hristos. Faptul că renunţă măcar pentru o perioadă la a practica un lucru legal, dar imoral e, într-un fel, şi o mărturisire de credinţă. Opusul acestui gest ar reprezenta o gravă impietate. A ucide vieţi chiar în zilele în care celebrăm biruinţa Vieţii asupra morţii e, într-un fel, echivalentul apostaziei.

Mă întreb: dar dacă gestul medicilor ginecologi s-ar extinde de la Săptămâna Mare la întreg anul bisericesc? Dacă toţi ar decide, la unison, să nu răspundă nici unei solicitări de a face avort (aşa cum fac deja câţiva medici din ţară)? Dacă toate gesturile bineplăcute lui Dumnezeu pe care le facem în preajma Paştilor s-ar extinde şi în afara acestei perioade? În fond, nu trebuie să ne lăsăm cuplaţi la un soi de creştinism schizofrenic, să fim mieluşei câteva zile sau săptămâni pe an, iar în rest să ne lăsăm purtaţi de vicii şi patimi. E salutar faptul că se întâmplă mai multe lucruri bune în perioada pre-pascală, dar miza cea mare este să înţelegem că se poate să ne depăşim condiţia şi în restul anului, că stă în puterea noastră să luptăm cu neputinţele de zi cu zi şi că nu trebuie să ne oprim doar la această perioadă cu valoare de simbol. Să ne comportăm ca şi cum Paştile ar fi în fiecare zi, şi mâine, şi poimâine, şi peste o lună. Altminteri, ne asemănăm celui care, întâmpinat într-una din zilele obişnuite de peste an cu salutul „Hristos a înviat!“ a răspuns, cu gândul la data Paştilor: „Nu încă!“