Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Să n-o dispreţuim pe Marta

Să n-o dispreţuim pe Marta

Data: 23 Septembrie 2014

Marta şi Maria sunt, o ştim din Scriptură, cele două surori ale lui Lazăr din Betania, prietenul Domnului Hristos. Dar tot ele reprezintă două modele de raportare, de viziune asupra existenţei şi a relaţiei cu Dumnezeu. Marta exprimă acţiunea, latura practică a vieţii care ţine mai mult de material, de cele ce se văd. Maria, în schimb, este contemplaţia, ea ţinteşte esenţa lucrurilor, urmăreşte inefabilul, pe cele care se trăiesc cu inima şi nu se observă decât cu ochii credinţei.

Excluderea din ecuaţia vieţii a uneia sau alteia ne face să trăim incomplet, nedesăvârşit. Pilda de astăzi ne vorbeşte tocmai despre acest lucru, cum să trăim plenar.

Odată, a urcat pe muntele Sinai un călugăr care venea de la un schit îndepărtat şi a fost găzduit la mănăstirea avvei Siluan. Văzându-i pe monahi că lucrează de zor, i-a spus părintelui: „Să nu lucraţi pentru hrana ce se pierde, căci «Maria partea cea bună şi-a ales» (Luca 10, 42)“.

Avva Siluan nu i-a dat răspuns. I-a poruncit ucenicului său Zaharia să-l conducă pe străin la o chilie goală şi să-i dea o carte să citească. Închis în chilia sa, monahul a citit destul, până a obosit. Astfel a început să se plictisească şi să-i fie foame. Când a ajuns pe la ceasul al nouălea, se uita cu dorinţă la uşă, nu cumva se va arăta cineva să-l invite la masă. Dar dacă a văzut că nu venea nimeni, a decis să meargă singur să vadă ce se întâmplă. L-a găsit pe părintele Siluan stând în grădină şi udând.

Avva, fraţii nu au mâncat încă?, l-a întrebat acesta, lăsând de o parte ruşinea, fiindcă îl chinuia foamea. Bineînţeles că au mâncat, a răspuns părintele. Şi cum de s-a întâmplat că pe mine aţi uitat să mă strigaţi?

„Tu, fiule, a răspuns cu simplitate stareţul, eşti om duhovnicesc şi nu ai nevoie de hrană materială. Noi, care avem trup, avem nevoie de hrană şi de aceea suntem nevoiţi să dăm trupului cele ce se cuvin lui. Tu, care ai ales «partea cea bună», ai citit toată ziua şi fără îndoială că eşti sătul“. Monahul a înţeles greşeala pe care a făcut-o şi a cerut iertare de la eremit. „Fiule, i-a mai spus înţeleptul părinte, află că şi Maria a avut nevoie de Marta şi, prin aceasta, aceea a fost lăudată.“ (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. Noul Everghetinos, pr. Ion Andrei Ţârlescu, Editura Cartea Ortodoxă, 2014)