Să ne punem nădejdea în Dumnezeu

„Şi nu s-a scris numai pentru el, că i s-a socotit ca dreptate, ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Iisus Hristos, Domnul nostru, Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră“ (Romani 4, 23-25).

După ce mai înainte a vorbit de lucrurile măreţe săvârşite de Avraam, după ce a arătat credinţa lui, dreptatea şi cinstea primită de la Dumnezeu, apoi ca să nu zică ascultătorii: „Dar ce are de-a face cu noi, că doar el singur a fost îndreptat“, Apostolul ne-a aşezat lângă Avraam, fiindcă aşa se arată puterea cuvintelor duhovniceşti. Pe cel intrat atunci în creştinism, care nu a făcut încă nimic, pe acesta, zic, nu l-a micşorat în vreun fel, sau mai bine zis nu l-a arătat cu nimic inferior iudeului credincios, şi nici chiar patriarhului, ba încă - ceea ce este şi mai minunat - îl arată ca având ceva mai mult. Atât de mare nobleţe ni s-a dat nouă creştinilor, încât credinţa acestuia este însuşi tipul credinţei noastre.

Şi n-a zis: „că dacă i s-a socotit lui ca dreptate, de la sine urmează că şi nouă ni s-a socotit la fel“, ca să nu creeze un silogism, ci grăieşte cu puterea cuvintelor din legea divină, şi cu autoritatea întregii Scripturi. „Pentru ce - zice - s-a scris? Nu oare ca să cunoşti că şi noi ne îndreptăm aşa? Deci şi noi am crezut în acelaşi Dumnezeu şi pentru aceleaşi lucruri, deşi nu pentru aceleaşi persoane“. După ce, deci, spune de credinţa noastră, apoi vorbeşte şi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea negrăită, pe care veşnic o pune în faţă, şi pune la mijloc crucea, ceea ce şi aici a arătat zicând: „Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră“.

Ia aminte cum el, punând cauza morţii, aceeaşi dovadă o arată şi pentru învierea Lui din morţi. „De ce S-a răstignit?“ zice; „desigur că nu din cauza păcatelor Lui, şi dovada se desprinde din Învierea Lui. Pentru că dacă ar fi fost păcătos, cum ar fi putut să învieze?! Dar dacă a înviat, e vizibil că nu a avut păcat; şi dacă n-a fost păcătos, pentru ce a fost răstignit? Pentru alţii; şi dacă a fost răstignit pentru alţii, desigur că a înviat“. Ca să nu zici: „Dar dacă suntem răspunzători pentru atâtea păcate, cum putem a ne îndrepta?“ - iată că ni L-a pus în faţă pe Cel ce a şters păcatele, ca astfel şi din credinţa lui Avraam, prin care s-a îndreptat, şi din patima Mântuitorului, prin care ne-a izbăvit de păcate, să se adeverească deplin cuvântul lui. Spunând de moartea Domnului, spune în acelaşi timp şi de înviere, ca şi cum ar fi zis: „Doar nu a murit El ca să aibă la dispoziţia Sa pe cei vrednici de osândă, ci ca să facă bine, căci pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să ne facă drepţi“.

„Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos“ (5, 1).

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani)