Să râdem!

Sună telefonul. Răspund. Un coleg îmi spune binedispus: „Ce-am mai râs aseară la Nea Mărin miliardar! Să știi că m-am bucurat că l-am revăzut!”. Da, îmi spun în gând. Ăsta e secretul. Râsul bun e atunci când râzând te bucuri. Oare Mântuitorul o fi râs? Mai mult ca sigur. Altfel n-ar fi spus în Predica de pe munte: „Bucurați-vă și vă veseliți, căci plata voastră multă este în ceruri” (Matei 5, 12).

La fel ca majoritatea celor ajunși la o vârstă presupusă a înțelepciunii, și eu petrec mult timp pe telefon în căutarea, bineînțeles, a unor informații care mi-ar putea îmbunătăți și prelungi viața. Și aflu, de exemplu, că studii științifice recente au dovedit potențialul terapeutic al râsului și capacitatea lui de a vindeca. Sau mai aflu că persoanele care râd mai rar prezintă un risc mai mare cu 21% de a dezvolta boli vasculare. Și mai aflu că, în cazul persoanelor care nu obiș­nuiesc să râdă, riscul atacului cerebral crește cu 60%. Punând toate aceste informații cap la cap, îmi este extrem de clar că trebuie să râd. E obligatoriu! Dacă nu găsesc ceva de râs, îmi risc viața.

De altfel, toate perioadele grele prin care am trecut cu toții, cum a fost de exemplu perioada comunistă, când cu greu găseai ceva de mâncare, le-am traversat mult mai ușor ascultând glume de genul: „Un cumpărător intră într-un magazin și întreabă: - Aici nu aveți pește? - Nu. Aici nu avem carne! Peste drum nu au pește”.

Râsul face parte din gena noastră ca popor și din cultura noastră națională. Până și-n cele mai grave situații știm să facem haz de necaz și să trecem zâmbind peste toate greutățile, cum am făcut-o de exemplu în pandemie, când am fost obligați să stăm închiși în casă: „Am modificat alarma casei. Acum sună dacă iese cineva”. Da, râsul e evident benefic. Și lumea are nevoie de el.

Cel mai bogat comic american are o avere de peste un miliard de dolari. Evident, lumea a avut nevoie de el ca s-o facă să râdă. Acum, după ce i-a făcut pe toți să râdă de un miliard de dolari, poate să râdă și el liniștit până la adânci bătrâneți. Trebuie să găsesc și eu motive de râs!

Nu vreau să dezvolt boli cardiovasculare. Vremurile sunt grele. Prețurile cresc într-un ritm amețitor. Calitatea vieții scade. Trebuie să mă protejez. Vreau să râd cât mai mult și cât mai repede. Îmi doresc nebunește să râd. Această alăturare de cuvinte îmi aduce brusc aminte de rugăciunea către Sfântul Duh din rugăciunile de seară: „Iartă-mi mie nevrednicului (...) dacă nebunește am râs”. Nu înțeleg. Adică să nu râdem? Ortodoxia vrea să fim triști și să facem toți boli vasculare? Am o problemă. Și când am o problemă, caut rapid o explicație în cartea Sfântului Ioan Gură de Aur - „Problemele vieții” (traducerea Cris­tian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 46), unde găsesc următoarea explicație: „Râsetele, care de obicei provin în urma unei glume, pot duce la glume și mai înțepate. Acestea iarăși pot da naștere vorbelor porcoase, și acestea, la rândul lor, la fapte rușinoase. Iată cum ajungem la păcat!”. Nu vreau să ajung la păcat dacă râd, dar nici nu vreau să dezvolt boli cardiovasculare. Sunt într-o dilemă. Să fie oare două feluri de râs? Un râs bun, benefic pentru sănătate și care ne prelungește viața, și un râs rău, nesănătos, care ne-o scurtează, provocându-ne boli? Se pare că da, râsul e de două feluri. Ca și colesterolul. Dar cum să fac diferența între ele? Cum să-mi dau seama, atunci când toți râd, dacă să râd și eu sau nu?

Sună telefonul. Răspund. Un coleg îmi spune binedispus: „Ce-am mai râs aseară la Nea Mărin miliardar! Să știi că m-am bucurat că l-am revăzut!”. Da, îmi spun în gând. Ăsta e secretul. Râsul bun e atunci când râzând te bucuri. Oare Mântuitorul o fi râs? Mai mult ca sigur. Altfel n-ar fi spus în Predica de pe munte: „Bucurați-vă și vă veseliți, căci plata voastră multă este în ceruri” (Matei 5, 12).