Să știi să primești

Refuzul poate să fie uneori o reacție lipsită de discernământ. Refuzăm din rușine, din mândrie și, uneori, din egoism. Centrați prea mult asupra noastră înșine, dovedim cât suntem de ignoranți față de cei din jurul nostru. Ca aproape de fiecare dată, o atitudine negativă poate să aibă justificări dintre cele mai solide. Despre avva Ioan cel Pitic se povestește că mânca împreună cu câțiva bătrâni din Sketis. Unul dintre bătrânii de seamă din grup „s-a ridicat să dea fiecăruia ulciorul cu apă proaspătă, dar nimeni nu a îndrăznit să ia, în afară de Ioan cel Pitic. Ceilalți s-au mirat și i-au zis: «Cum, tu, cel mai mic dintre toți, ai îndrăznit să fii servit de bătrân?» El răspunde: «Eu, când mă ridic să iau ulciorul, mă bucur foarte mult când toți primesc să le torn. Mă simt răsplătit. De aceea am luat, ca să-l răsplătesc pe bătrân. Altfel s-ar fi supărat că nimeni n-a luat apă de la dânsul.» Frații s-au mirat de aceste cuvinte și au tras folos din discernământul său.”
Oamenii sunt ființe comunitare. Ne definim în primul rând prin relația cu ceilalți. Încă de la Părinții cappadocieni, știm că persoana este în primul rând relație. Împărtășirea gândurilor, a trăirilor, dar și a bunurilor noastre reprezintă una dintre bucuriile vieții. Devenim cu adevărat noi înșine abia atunci când suntem în legătură cu ceilalți și cu Dumnezeu. În sensul acesta pe treptele cele mai înalte ale rugăciunii se găsește rugăciunea pentru întreaga lume, cea care contribuie cel mai mult la refacerea unității spulberate a nea­mului omenesc. Dar, dincolo de asta, relațiile constituie sub­stan­ța vieții de zi cu zi și se cer ges­tionate cu foarte mult discernământ și atenție.

Întâmplarea de mai sus, pe care o găsim între apoftegmele despre avva Ioan cel Pitic, este surprinzătoare prin simplitatea ei. Aduce în față un adevăr evident, pe care tindem să îl trecem cu vederea. Copleșiți de respect și cu cele mai bune intenții, riscăm să-i rănim tocmai pe cei cărora vrem să le arătăm stima noastră. Orice deschidere către ceilalți așteaptă și un răspuns pe măsură. Când cineva oferă ceva cu bună credință, o face tocmai pentru a produce o bucurie. Cel care răspunde pozitiv dove­dește, prin deschiderea sa, smerenie. Recunoaște că nu este autosuficient. Se implică în rețeaua de relații care ne definesc ca persoane. Iar pentru a răspunde pozitiv, trebuie să trăim conștienți: de noi înșine și de cei din jurul nostru.

În Faptele Apostolilor este citat un cuvânt al Mântuitorului, care zice că „mai fericit este a da, decât a lua” (FA 20,35). În general, textul este interpretat în sensul fericirii veșnice. Când dăruiești, te înscrii pentru fericirea veșnică. Nu e deloc falsă această înțelegere, atât că nu este completă. Una dintre marile bucurii ale oamenilor sănătoși este să producă bucurie. Bucuria pe care o faci celor dragi se întoarce amplificată spre tine. Iar primind atunci când ni se oferă ceva, cu inima deschisă și cu recunoștință, nu facem decât să răsplătim gestul de deschidere al fratelui nostru. Aceasta este învățătura simplă și totuși puternică a avvei Ioan.