Salamul, berbecuţul umplut şi Postul Mare

Pe 6 martie, cu patru zile înainte de începerea Postului Mare, patronatele şi sindicatele din industria alimentară au organizat o conferinţă de presă, preluată de toate televiziunile şi ziarele din ţară, în cadrul căreia au denunţat practicile reţelelor de retaileri din România (super şi hypermarketuri) care impun producătorilor preţuri unice de vânzare a produselor, în vreme ce li se cer, în plus, diferite taxe, bonusuri şi discounturi care conduc, în cele din urmă, la dublarea preţurilor pe traseul producător-distribuitor. Unele din aceste taxe, au declarat reprezentanţii patronatelor, apar în preţul final al produsului, dar sunt şi taxe cu efecte devastatoare numai asupra producătorilor, creând o presiune continuă asupra costurilor, presiune căreia nu-i pot face faţă, riscând falimentul sau scăderea calităţii produselor.

Producătorii din industria alimentară au mai declarat, pe 6 martie, că „taxele de raft“ percepute de supermarketuri şi hypermarketuri sunt cele mai împovărătoare. Acestea ar fi: taxa de listare (plătită pentru a pătrunde în magazin), taxe pentru deschidere de magazin (în cazul reţelelor care se extind), taxe de poziţionare preferenţială (se plătesc pentru o anumită poziţie specială la raft, considerată favorizantă în comparaţie cu ceilalţi competitori), taxe de poziţionare suplimentară (se plătesc pentru o prezenţă la raft mai mare decât ar justifica vânzarea produsului respectiv), taxe de poziţionare secundară (pentru plasarea unui produs care deja e la raft şi într-un alt loc) sau taxe de poziţionare exclusivă (plătite de producătorul care doreşte să fie singurul prezent la raft cu o anumită gamă de produse). În final, după expunerea acestor grozave ticăloşii ale reţelelor de retaileri din ţară, reprezentanţii patronatului din industria alimentară au cerut Consiliului Concurenţei şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului să investigheze aceste practici considerate „abuzive“.

Presupunem că patronii de carmangerii şi fabrici de lapte au dreptate, că într-adevăr retalierii din România au un comportament monopolist pe piaţă. A stârni însă o gălăgie intens mediatizată într-o ţară majoritar ortodoxă (86,8% din populaţia ţării, potrivit ultimului recensământ), cu câteva zile înaintea începerii Postului Paştelui, caracterizat printr-o perioadă de şapte săptămâni de reculegere şi de renunţare, printre altele, la unele alimente (carnea şi produsele din lapte, peşte, ouă) este o dovadă de lipsă de respect faţă de tradiţiile unui popor credincios.

Este clar că demersul patronilor din industria cărnii şi a lactatelor nu a avut nici un ecou în sânul populaţiei, deşi expunerea mediatică a fost maximă. Nici nu este clar cine are dreptate în această dispută. Deocamdată, doar reţelele de supermarketuri par a fi vinovate de preţurile practicate la produsele alimentare, deşi patronatul de care tot vorbim nu a putut prezenta nici un exemplu de vreun distribuitor independent care să practice tarife mai mici decât ale marilor retaileri.

Era altceva dacă patronii din industria alimentară ar fi ieşit la rampă şi ar fi anunţat că vor investi într-o reţea de desfacere a producătorilor români, unde preţurile vor fi cu puţin mai mari decât cele de producător, nu aproape dublu, cum se întâmplă acum în supermarketuri. Ar fi fost destul să demonstreze că există mici producători care îşi vând în aşa-zisele „magazine proprii de prezentare“ produsele foarte aproape de costurile de producţie. Nu a fost să fie aşa, ceea ce ne face să credem că patronatul respectiv a încercat să forţeze mâna retailerilor pentru a obine condiţii mai bune la renegocierea contractelor. Una e să investeşti în reţele sindicalizate de desfacere a produselor proprii la preţuri mici şi alta e să aştepţi să vină supermarketul să preia produsul şi riscurile aferente nevânzării acestuia. Iar dacă asta se poate face cu o negociere în avantajul producătorului, totul e în regulă.

Dacă tot am vorbit de supraexpunere mediatică, atunci nu putem evita să amintim despre un personaj extrem de simpatic, cu simţul umorului şi care face rating bun când este invitat la o emisiune televizată: Silviu Prigoană. Familia Prigoană s-a bucurat, pe 17 octombrie 2007, de naşterea unui băiat numit Maximus, pe care l-a botezat sâmbătă, 15 martie, când acesta împlinise cinci luni. Desigur, un prunc poate fi botezat oricând, important este ca să fie încreştinat şi familia să se bucure de el. Firesc ar fi fost ca, după botez, să aibă loc o petrecere decentă, în familie, cu rudele apropiate şi prietenii, fără mare fast. A transforma botezul unui prunc într-un pretext de petrecere mondenă în Postul Paştelui poate fi o greşeală de „strategie“ din partea lui Silviu Prigoană, mai ales dacă dumnealui intenţionează să candideze ca independent la alegerile locale pentru vreo primărie de sector (sau primăria generală, nu e deloc exclus!).

E o greşeală de strategie, mai ales dacă vrei să obţii voturi din partea unor alegători care, chiar dacă nu „ţin“ de reguli, doresc să fie respectate de cei pe care-i votează. Iată cum a relatat o publicaţie bucureşteană evenimentul din 15 martie: „...Deşi s-a străduit să nu-şi trădeze starea de nervozitate prin care trecea, în cele din urmă, Prigoană a răbufnit: «Dacă era după mine, eu nu-l botezam acum. Aşteptam până împlinea 20 de ani, ca să-şi aleagă singur religia. De unde să ştiu eu că fi-miu vrea să fie ortodox?». La un moment dat, Prigoană a strigat cu înverşunare că nu o să intre în biserică.... La intrarea în sala de mese, petrecăreţii au fost aşteptaţi cu pâine de casă, brânză de burduf, slănină şi costiţă, jumări, ceapă roşie şi băuturi variate de la palinca maramureşeană, Campari, vodcă până la sucuri naturale. ... În continuare, ospătarii au umplut mesele cu platouri cu ficăţei de raţă în jeleu de fructe, gelatină de pasăre cu mac, salată de ţelină cu sos alb. Mesenii au cântat şi au dansat. Ospătarii au venit cu încă un rând de preparate şi bunătăţi: berbecuţ umplut, somon, icre de Manciuria, somon cu broccoli şi lămâie. Din meniu nu au lipsit tradiţionalele sărmăluţe de porc cu orez şi cu stafide. Pe la miezul nopţii, festinul a fost completat cu un nou rând de bunătăţi: fripturi argentiniene, cartofi englezeşti, frigărui orientale, alături de platouri cu salate asortate, stropite cu oţet de zmeură“. Cronicarul monden a mai menţionat că la acest festin se putea găsi şi mâncare de post, oferită la insistenţa preoţilor care au săvârşit taina botezului. Nu vom afla niciodată câţi dintre cei 300 de invitaţi au mâncat pâine cu măsline şi halva la desert şi câţi au preferat berbecuţ umplut, frigărui orientale sau fripturi argentiniene.

De asta e bine ca patronii de mezelării, dar şi politicienii să îşi programeze acţiunile în funcţie de calendarul populaţiei. În cazul de mai sus, este vorba de Postul Mare, perioadă în care unele lucruri nu se fac, pentru că nu sunt bine primite de 86,8% din populaţie.