Samos, insula marilor frumuseți și a monahilor râvnitori ai Patriarhiei Ierusalimului

Aflată în Marea Egee, în apropierea in­sulei Hios, patria spirituală a monahului Anastasie, devenit mai târziu Sfântul Nectarie, a Patmosului și a insulelor Arhipelagului Dodecanez, lângă Asia Mică de altădată (Turcia de acum), de care o separă doar o milă, insula Samos este un loc al marilor fru­mu­seți, al istoriei de câteva mii de ani și al celor peste 33.000 de locuitori, aflându-se în atenția UNESCO pentru felurite situri care includ, în special, apeductele eupaliniene.

Samos este locul în care marii filosofi greci se simțeau acasă, iar Pitagoras și alți înțelepți, cum ar fi Melusus din Samos, Epicur și Aristarhos, au văzut lumina zilei.

Filosofia oferă, după afirmațiile unora, răspunsuri la provocările vieții, unii dintre înțelepți descoperind mari adevăruri în acest ținut.

Fără a intra în detaliile acestui loc special al lumii grecești și al Patrimoniului internațional deopotrivă, insula Samos rămâne cu adevărat un tărâm al frumuseților și marilor revelații.

În locurile de unde poate fi admirată marea, insula ni se prezintă, pe de o parte, ca un lăcaș al liniștii și al privirii către Împărăția lui Dumnezeu, care este înlăuntrul nostru, după cum spune Mântuitorul, iar pe de altă parte, ca ținut al veritabilelor frumuseți făgăduite celor care împlinesc cuvintele lui Dumnezeu.

Aflat în preajma Eritreei, înfrățit cu magnifica insulă Chios (Hios), în Arhipelagul Dodecanez, din care face parte cunoscuta insulă a Apocalipsei, Patmos, Samosul i-a găzduit odinioară pe iubitorii de filosofie, dar în aceeași măsură și pe propovăduitorii Evangheliei.

Pe aici vor fi trecut Apostolii în drumul lor către propovăduirea Evangheliei Mântuitorului, deși nu se amintește în mod clar în scrierile nou-testamentare despre vreun popas al marelui Pavel. Cu siguranță însă, Evanghelistul Ioan a poposit aici, întrucât s-a aflat aproape, în insula Patmos, locul propovăduirii Evangheliei iubirii.

Insula Hios din apropiere a fost drum și pregătire către înălțimile Taborului pentru Sfântul Ierarh Nectarie al Pentapolei, stabilit în cele din urmă la Eghina, lângă Atena, care a devenit în tinerețe monah, cu numele Anastasie, schimbat la hirotonie în Nectarie.

Insula posedă păduri și podgorii roditoare, iar munții au două vârfuri, care se văd până departe, Kerki (1443 m) și Ambelos (1160 m), cel de-al doilea cu numeroase vii în preajmă.

În insulă sunt condiții speciale pentru creșterea măslinilor, iar vinul de Samos a fost renumit încă din Antichitate. Întrucât în cea mai mare parte a anului norii nu se arată pe cer, viile insulei au un renume special, fiind căutate și râvnite mai ales de către cei de demult.

Vinul bisericesc ocupă un rol important în preocupările locuitorilor insulei. El se prepară numai în anumite zone, iar viile se culeg târziu, în luna noiembrie. De aceea, vinul samiot pentru slujbă este deosebit de dulce și întru totul produs natural.

Mulți vizitatori din lumea cea mare vin în insula Samos pentru a vedea răsăritul și apusul soarelui, care devine un adevărat spectacol în timpul verii, dar și în celelalte anotimpuri, moment în care cei de pe insulă se adună să celebreze o adevărată sărbătoare a luminii. Priveliștile din zonă sunt spectaculoase.

Dincolo de frumusețile și istoriile grecilor antici sau ale creștinilor, insula Samos are și câteva mănăstiri cu o vechime considerabilă și istorie plină de tâlc.

Între acestea se află Mănăstirea Timiu Stavru (a Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci), care a avut legături strânse cu Patriarhia Ierusalimului. Alte mănăstiri sunt închinate Maicii Domnului, iar în localitățile mai mari sau mai mici ale insulei se regăsesc numeroase biserici de mir.

În mod special se cuvine să amintim că din această insulă își au obârșia cinci patriarhi ai Ierusalimului: Irineu (2001-2005), trecut la cele veșnice în anul 2023 și îngropat nu departe de locul unde s-a născut; Timotei (1935-1955); Damian (1897-1931); Ierotei (1875-1882) și Chiril (1845-1872). În apropiere, în insula Chios, s-a năs­cut un alt Patriarh al Ierusalimului, Diodoros I (1981-2000), prieten și binefăcător al românilor.

Dintre ei, Patriarhul Irineu a avut, încă din fragedă copilărie, o istorie aparte. Ucenic la Mănăstirea Timiu Stavru din insulă, a plecat la Ierusalim când avea 14 ani. A parcurs toate ascultările monahale, urmând Școala Patriarhală din Ierusalim și apoi studii universitare la Atena. A fost reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului pe lângă Arhiepiscopia Atenei, cu titulatura de Irineu al Ierapolei, ca Arhiepiscop și Mitropolit, apoi a condus Biserica Ierusalimului vreme de cinci ani. Ultimul timp al vieții, încărcat de suferință, l-a petrecut la Atena, unde a fost îngrijit cu bunăvoință prin grija prietenului și colegului său Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al întregii Elade.

La sfârșitul zilelor, după ce a fost prohodit în Catedrala Arhiepiscopală din Atena, a fost îngropat în insula Samos, locul lui de obârșie, mormântul aflându-se în apropiere de Altarul bisericii mari a Mănăstirii Timiu Stavru.

Afectată de cutremurele care deteriorează numeroase clădiri din insulă, biserica mare a Mănăstirii Timiu Stavru se află în lucrări de consolidare, slujbele fiind săvârșite într-un paraclis al mănăstirii, ocrotit de Sfântul Ierarh Spiridon.

În vremurile grele prin care a trecut Patriarhia Ierusalimului, numeroși duhovnici și ierarhi din Grecia îi sfătuiau pe tinerii evlavioși să aleagă drumul Ierusalimului pentru a fi de folos Bisericii Ortodoxe de acolo. Sunt numeroase cazurile ucenicilor care de la vârste fragede au ajuns la Locurile Sfinte, studiind la Școala Patriarhiei Ieru­salimului și devenind apoi monahi și slujitori ai Sfântului Altar.

Unii dintre ei, la recomandarea patriarhului, erau trimiși să studieze la Atena sau în alte centre universitare ale lumii. Peste ani, întorcându-se la Ierusalim, erau de folos în misiunea Bisericii.

La fel s-a întâmplat cu insula Samos, unde în veacurile trecute erau mulți tineri râvnitori, unii dintre ei întronizați peste ani patriarhi ai Ierusalimului. Chiril și Ierotei, doi samioți, au devenit patriarhi ai Ierusalimului în veacul al XIX-lea, alți doi, Damian și Timotei, în veacul al XX-lea, iar Irineu, în veacul al XXI-lea.

Una dintre mănăstirile care i-au format dintru început și unde se aflau duhovnici renumiți este Timiu Stavru (al Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci), păstrătoare a unui fragment din Sfânta Cruce, adus de la Ierusalim. Această chinovie servea drept loc de ascultare și noviciat înainte ca tinerii zonei să se îndrepte spre Ierusalim, pentru a sluji în condiții deloc ușoare Biserica Apostolică din locurile unde Domnul a propovăduit Evanghelia.

Am poposit și eu în Mănăstirea Timiu Stavru, într-un cadru natural propice eremiților, în vremea când măslinii, portocalii și mandarinii aveau rod bogat.

La mormântul Patriarhului Irineu al Ierusalimului († 2023) am săvârșit o rugăciune de pomenire și am privit, peste zări, către Cetatea Ieru­salimului, nădăjduind că a fost primit în Ieru­salimul ceresc, după o viață plină de încercări și neliniști.