Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Sărbătoare sub semnul roadelor
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Vânători-Neamț, comună aflată sub zidurile vechii Cetăți a Neamțului, a trăit în ziua sărbătorii Schimbării la Față un moment de anticipată sărbătoare, de bucurie și comuniune nu doar pentru praznicul cunoscutei sărbători ori a Sfintei Teodora de la Sihla, care își are obârșia în aceste locuri, ci și pentru cinstirea părintelui profesor Gheorghe Onofrei, parohul acestei comunităţi din anul 1985 şi profund legat de ținuturile respective încă din vremea când a început cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, în urmă cu mai bine de 50 de ani.
Părintele Gheorghe Onofrei împlinește astăzi, 8 august, 70 de ani. Deși născut lângă Suceava în 1953, a fost mai degrabă un iubitor al ținutului Neamțului întrucât de timpuriu a ajuns la Seminarul Teologic, singura școală de teologie în acea vreme din întreaga Moldovă, şi apoi a rămas în aceste locuri până în prezent, cu excepția anilor când a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din București.
Vreme de 50 de ani părintele Gheorghe Onofrei s-a legat de această comună unică din România, cu atâtea mănăstiri, cu istorii vechi și mai noi, cu frumusețea locurilor, dar și cu frumusețea oamenilor. În vremea studiilor sale de la Mănăstirea Neamț și de la București a avut colegi plini de râvnă, unii profesori de teologie, scriitori, îndrumători ai elevilor seminariști şi ai studenților teologi, iar el s-a străduit să fie în toată această perioadă un sfătuitor al tinerilor, un atent profesor și, mai apoi, un păstor de suflete care s-a legat de familia duhovnicească a parohiei pe care o păstorește de aproape 40 de ani.
După terminarea studiilor universitare, părintele Gheorghe Onofrei s-a adresat personal Patriarhului Iustin Moisescu pentru a primi binecuvântare să urmeze studiile de doctorat, atunci mult mai greu de urmat decât în alte vremuri. Patriarhul Iustin, după întâlnirea cu el, întrezărind, cu siguranță, calitățile pe care le avea, fermitatea și felul de a vorbi, l-a îndemnat se aleagă o catedră la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care îl avusese în grijă vreme de 20 de ani ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Urmând sfatul Patriarhului Iustin, de curând instalat, la acea vreme, în înalta demnitate de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, tânărul Gheorghe Onofrei a devenit profesor la Seminarul Teologic, iar din 1985 hirotonit diacon și preot pe seama Parohiei Vânători.
Foarte rar se întâmplă ca un preot, un profesor și un duhovnic să fie statornic în acelaşi loc vreme de 50 de ani. Jumătate de veac vorbește de la sine despre ţinuta și dragostea unui om şi a unui preot. Evenimentul de la biserica unde părintele Gheorghe Onofrei slujește a fost cinstit de protopopul locului, preotul Nicolae Axentioi, dimpreună cu mai mulți preoți, profesori și autorități locale, cu elevi de la școlile din Vânătorii Neamțului, cu scriitori, cărturari și mulți credincioși, care i-au adresat cuvinte frumoase și s-au bucurat de acest moment sărbătoresc, înţelegând că este doar un popas într-un drum lung care nădăjduim că va continua încă ani mulți sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu.