Sărbătoarea darurilor

Ne aflăm în plin Post al Nașterii Domnului și deși e o perioadă de post, de înfrânare și de nevoință, după puterile fiecăruia, cei ce așteaptă venirea Crăciunului trăiesc o mare bucurie și o neobișnuită senzație de împlinire. Sentimentul general care animă acest timp al postului este acela al unei negrăite veselii. De când mă știu, am asociat acest post cu copilăria, cu darurile, cu bucuria de a fi copil, de a nu duce nici un fel de griji, de a trăi într-un continuu timp al sărbătorii. În mod sigur această percepție, pe care sunt convins că o are orice om, se datorează evenimentului cu implicații cosmice al Nașterii Domnului. Acest fapt, anume că Dumnezeu primește să Se facă Om sau, mai exact, Copil, socotesc că dă o notă aparte vârstei copilăriei, în care bucuria de a trăi este experiența dominantă. Această minune uimitoare, a pogorârii lui Dumnezeu în lume și a asumării trupului fragil și delicat al copilului, face ca într-un anume fel să se transmită fiecărui copilaș, fără excepție, ceva din prezența nelumească și mai presus de înțelegere a Copilului Hristos. O lume frumoasă și ­iubitoare, cu totul diferită de lumea și de viața noastră cotidiană, transpare prin ochii copilului. Și, de aceea, simțim o inexplicabilă atracție față de fragilitatea copilului, care prin curăția și prin apropierea lui mai mare de lumea dumne­zeiască, ne schimbă și ne face mai buni și mai umani.

Poate că din această pricină le și facem copiilor daruri, așa cum nimănui altcuiva nu-i ofe­rim, cu multă generozitate. Și nu cred că există pe lumea asta un om, oricât ar fi de împietrit sufletește, care să nu se fi apropiat, măcar o dată în viață, cu afecțiune față de un copil și să nu-i fi făcut un dar, oricât de mărunt. Acest fapt mă face să cred că aplecarea aceasta de a dărui ceva copiilor ține de firea omului, iar nu de calcule meschine. Există chiar un model arhetipal al acestei dăruiri, în gestul faimoșilor magi de la Răsărit, care I s-au închinat Pruncului Hristos cu daruri de preț! Iar noi, la rândul nostru, ne raportăm, poate chiar fără să conștientizăm pe deplin, la acest arhetip. Ce păcat, însă, că unii directori de conștiință, cunos­când această înclinație înnăscută a sufletului omenesc, o specu­lea­ză fără milă, transformând fru­musețea unui calități profund umane într-o psihoză, iar sentimentul afecțiunii și al bucuriei, într-o isterie a excitației sim­țurilor. Și observăm exem­plificată această tristă realitate tocmai acum, în perioada pre­mergătoare Crăciunului. Goana după expunerea și cumpărarea de cadouri, la care asistăm acum, nu mai are nici o legătură cu uimirea în fața chipul copilului prin care transpare Dumnezeu, Cel Ce „astăzi Se naște”. Vedem cum s-a închegat o adevărată industrie, întemeiată pe datele recente ale psihologiei, care exploatează sentimentele oamenilor. Iar aceasta, ca orice manipulare, deturnează adevăratele nevoi ale copiilor și le transformă în dependențe profitabile. Majoritatea obiectelor-daruri care se perindă prin reclame și standuri, nu reprezintă nimic altceva decât ambalaje strălucitoare în spatele cărora se ascunde contrafacerea, iar uneori chiar ceva mai rău. Și în fruntea tuturor acestor obiecte tronează, desigur, tabletele, consolele de jocuri și telefoanele, interfețe magice prin care distrugem cu inconștiență calitățile cele mai sublime ale copiilor noștri. Suntem, desigur, încredințați că le facem daruri excepționale când, de fapt, contribuim din plin la problemele de învățare, la neatențiile, la dependențele și la viitoarele lor comportamente antisociale.

Ne aflăm încă în post, însă se apropie cu pași repezi Nașterea Pruncului Iisus. El este în același timp Dăruitorul și darul cel mai de preț pentru oameni, prin aceea că S-a născut să-i mântuiască pe oameni de păcat și să le dăruiască Împărăția cerească. Noi, oamenii, avem aplecarea de a-L urma pe Domnul Hristos în admirabilul gest de a face daruri, mai cu seamă copiilor. Prin urmare, bine ar fi să le facem copiilor daruri utile, frumoase, formatoare, cu valoare netrecă­toa­re, care să le păstreze inocența și să-i ajute să rămână statornici în adevărul vieții și să poată evita capcanele distructive ale falsului și ale plăcerii facile a simțurilor, întinse astăzi nu doar în toate locurile văzute, ci mai ales în spațiile virtuale. Aici, în aceste zone, în care liber­tatea se schimbă în depen­dență, s-au deportat de bună voie deja foarte mulți dintre copiii zilelor noastre. Să le facem, prin urmare, asemenea daruri prin care să-i readucem în lumea reală, în care și pentru care S-a născut Pruncul Sfânt.