Sărbătorile, lumina și cuvintele

Dacă cineva ar dori să organizeze o Expoziție de artă cu tematica generală a chipurilor luminoase ale Ortodoxiei contemporane, îi va fi dificil să adune acolo toate portretele, imaginile, picturile, gravurile și înfăptuirile mărețe ale celor mai mari artiști, întrucât plăsmuirile strălucitoare pot eluda (nu din rea voință) oameni care aduc lumină peste întunericul tristeții, al deznădejdii și suferinței.

Dacă s‑ar scrie o carte despre lumina din viața oamenilor, nu va fi cu putință să se reflecte în cuvinte razele faptelor senine, căci uneori slovele sunt incomplete și insuficiente, lumina doar simțindu‑se tainic… Evlavia sinceră, zâmbetul binevoitor, gestul cordial și amintirile înveșmântate în har divin sunt uneori inefabile, iar simpla lor trăire se înveșnicește de‑odată cu manifestarea lor…

Atunci când soarele învăluie creația, se descoperă minunăția zidirii Domnului, iar frumusețea este pusă în lumină. Așa se întâmplă când Soarele dreptății (Maleahi 3, 20), Hristos, răsare din interiorul ființei, vădindu‑se pe chip, răspândind bucurie în juru‑i.

Referindu‑mă în mod particular la sacerdoții lui Hristos din Grădina Maicii Domnului, de la pustnicii monahi până la întâiul părinte al Bisericii românești, lumina se răspândește nemijlocit și în împrejurări diverse, nu contextual sau părtinitor, ci reprezintă apanajul viu al sufletului, fiind sclipirea care se propagă exponențial, transmițându‑se din inimă în inimă, din bunătate în bunătate, din om în om.

Căci un monah, fie el călugăr, ierodiacon, iereu sau arhiereu, este o sclipire de lumină!

Monahul, când pășește pe drumul călugăriei, are nevoie de îndrumător. Povățuitorul se poate asemăna cu lumina care îți călăuzește calea, fiind asemenea unui far pe marea învolburată a vieții. Păstrând proporțiile, o imagine descriptivă poate fi aceea a unei încăperi obscure, în care, atunci când este luminată, se descoperă adevărata ei frumusețe …

Și ce început luminos este al pătrunderii în misterul tăinuitor al monahismului ca ucenic al cuvioșilor părinți care au strălucit pe bolta Ortodoxiei românești! Părinți precum Paisie Olaru, Ilie Cleopa, Petroniu Tănase, Dionisie Ignat, Gherasim Bulearcă și alții sunt luminătorii discreți ai celor care le‑au cunoscut credința, evlavia și nevoința.

Lumina cuvintelor alege partea cea bună. Ea observă chiar și puținul bine care se află într‑un om, lucru sau situație, așezând mai presus aspectele pozitive decât cele negative. Lumina face din floare o grădină, dintr‑o simplă zi o sărbătoare, dintr‑un copac un desiș, dintr‑o lacrimă… un ocean de iubire.

Vorba bună, binevoitoare, cuvântul rostit sau scris este alegerea de a te situa ucenic al Domnului și fiu al Luminii. Hristos sădește lumina Sa în fiecare dintre noi, însă sunt oameni cărora le lipsește lumina din fapte, din cuvinte sau gesturi. Pe de altă parte, sunt cei care răspândesc bunătate, pace și bucurie prin slovele rostite.

Un propovăduitor al luminii este un complex de abordări. De la cele uzuale până la cele cu adevărat importante, omul luminos se comportă într‑o perspectivă care nu se lasă dominată de tumultul situațiilor negative, ci rămâne neclintit în credința sa, făptuind ce a primit de la oameni luminoși. Fapta luminoasă este finalitatea simțirii lui Hristos în viață, întrucât El este Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume (Ioan 1, 9).

Arhiereii sunt făcliile Duhului Sfânt. O lumânare nu arde pentru sine, ci pentru a aduce lumină în jurul ei. Se dăruiește pe sine pentru ceilalți, oferind din ceea ce are pentru aproapele. Aidoma sunt cei care au fost puși povățuitori peste acest neam, prin lucrarea Duhului în Biserică.

Pelerin în căutarea Luminii, arhiereul se află pe drumul către Hristos, Lumina lumii, mergând înaintea celor care îi urmează. Sfântul Evanghelist Matei spune: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Faptele luminoase sunt cele care aduc pe oameni către Dumnezeu. Ele pot fi săvârșite și tainic, însă uneori evidențele faptelor sunt cele care conving pe cei necredincioși pentru a‑L urma pe Domnul.

Chipul lui Hristos în societatea actuală este propovăduit prin cuvânt legat de faptă! Apostolii Mântuitorului au făcut ceea ce i‑au învățat pe contemporanii lor, iar credința lor a luminat mai cu seamă prin faptele săvârșite. Chipurile luminoase prezintă lucrarea Duhului Sfânt, iar temeiurile lor sunt faptele săvârșite cu sinceritate. Căci, acolo unde este lumină este adevăr, claritate și puritate. Adeseori observăm oameni luminoși, în a căror companie se simte cu adevărat revărsare de Har.

Biserica a avut întotdeauna propovăduitori cu darul cuvântului! Convingători și responsabili, oratori de excepție sau predicatori celebri, cuvintele vieții Împărăției Luminii s‑au răspândit în lumea cea mare prin dragoste sinceră față de Cel care este Calea, Adevărul și Viața!

Nu este puțin lucru să oferi cuvânt de învățătură! Ca să luminezi, trebuie să fii lumină, iar ca să înveți, trebuie să fii învățat!, ne învață un părinte al Bisericii. Deci, cuvântarea presupune o pregătire asiduă, o viață curată și binecuvântarea lui Dumnezeu, care se pogoară peste cei buni și curați cu inima.

Dincolo de cuvinte, în lumina faptelor sale, se poate desprinde un portret în culorile luminii al Preasfințitului Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care afirma într‑una dintre cărțile sale: Am încercat întotdeauna și uneori am reușit să găsesc lumina din viața și lucrarea semenilor. Această lumină m‑a călăuzit spre frumusețile cele nepieritoare, urmând astfel pilda înțelepților călători către netrecătoarea Împărăție.

Cuvântător al luminii din viața oamenilor, al unor monahi, ostenitori și nevoitori pierduți în negura uitării și nepăsării, cu informații inedite despre oameni și evenimente, arhiereul Timotei aduce lumină, ca manifestare proprie a bucuriei de a‑i lumina pe ceilalți, după cuvintele Mântuitorului: Nimeni, aprinzând făclia, n‑o ascunde sub un vas, sau n‑o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina (Luca 8, 16).

Momentele aniversare sunt cele în care lumina se face prezentă în viața celui care mulțumește cu recunoștință lui Dumnezeu pentru darul vieții prin rugăciune, care este luminarea sufletului, soarele care încălzește fiordurile inimii și flacăra care arde pentru Hristos.

Luminoasă și strălucitoare să fie această zi de rugăciune închinată Sfântului Ioan Gură de Aur, reunind într‑o rază faptele pilduitoare care merg către cer, precum și osteneala de a pune în lumină oameni și locuri, având fundament dragostea față de Hristos, Biserică, Liturghie și lume, în ipostaza de cuvântător al Luminii.