Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Satul și orașul

Satul și orașul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 31 Ianuarie 2020

În preajma Anului Nou, o vedetă a presei autohtone murea singură în casă, vegheată de câțiva câini. Se întâmpla asta în cel mai mare oraș al țării, București.

În același timp, murea, tot singur în casă, un bătrân. Într-un sat din Teleorman.

Răposata din București avea mii de prieteni pe Facebook. Dar și în viața reală destui. În mod ciudat, ca să nu spun revoltător, nu s-a îngrijorat nici unul dintre ei când vedeta, pe care o sunaseră să-i ureze Sărbători fericite!, n-a răspuns la telefon! Sau n-a sunat-o nimeni?! Doar era perioada în care oamenii se sună cel mai mult între ei. Mai ales atunci când sunt sau pretind că sunt prieteni!

Pe bătrânul din Teleorman n-a avut cine să-l sune. Nu avea, ca și vedeta din București, copii. Dar și dacă ar fi vrut să-l sune cineva, n-ar fi avut unde. Omul nu avea telefon.

Și nici Facebook. Adică nici prieteni virtuali. Nici măcar reali. Cei câțiva prieteni ai săi din copilărie și tinerețe i-o luaseră înainte spre lumea cealaltă, lăsându-l singur în mijlocul unei curți pustii, căci îl părăsise, plecând în aceeași direcție, și nevasta. 

Aproape la fel de pustiu rămăsese și satul.

Nu, însă, într-atât de pustiu încât, în dimineața când bătrânul n-a mai fost văzut ieșind la poartă, să nu se găsească un om care să întrebe ce-o fi cu el. A întrebat un alt om. Care a întrebat și el la rândul său.

Toți îi erau vecini. Cu vreo doi chiar se mai ciondănise din când în când. 

Pe la prânz, vecinii aceștia au zis să meargă să vadă dacă nu s-a întâmplat ceva rău. L-au găsit pe bătrân mort în casă. În afară de ei, nu avea pe nimeni. S-au strâns, până seara, și alții, care l-au spălat și l-au îmbrăcat frumos, cu haine de la ei, pentru înmormântare. Tot ei i-au făcut, punând mână de la mână, și pomana.

Nu s-a vorbit nimic despre asta la televizor. Dar mortului nu i-a trebuit. Și nu le-a trebuit nici viilor ce l-au condus pe ultimul drum.

Satul s-a mai împuținat cu un om, dar sufletul i-a rămas întreg.

Și așa o să fie până o să se golească de tot, spre deosebire de marele oraș, care este complet lipsit de suflet, deși trăiesc milioane de oameni în el!