„Schitul Vovidenia - altarul din poiana liniștii”

Frumusețea plaiurilor românești i‑a atras, i‑a fascinat deopotrivă pe scriitori, călători, pictori, dar și pe iubitorii de tăcere rugătoare și căutători de liniște și meditație - pe călugări. Aceștia, la poalele munților, în desișuri de codri cu oaze de lumină captată de poieni înflorite, au ridicat schituri unde, cu rugăciunile lor smerite, slăvesc pe Dumnezeu, spre binele lumii.

Un asemenea locaș este Schitul Vovidenia care, ca un plăieș falnic, veghează peste apa Nemțișorului și Cetatea Neamțului, întâmpinându‑i pe cei ce vin să se închine în Mănăstirea Neamț, monumentala ctitorie ștefaniană.

Demersul Preasfințitului Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, de a aduce în prim‑plan într‑o carte monografică Schitul Vovidenia (apărută cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2015, la Editura BASILICA) relevă dragostea autorului pentru aceste locuri binecuvântate. Sunt locuri care i‑au oferit bucurii în anii petrecuți la Seminarul de la Mănăstirea Neamț și care, mai apoi, i‑au întărit conștiința valorii monastice a acestui schit, unde s‑au nevoit călugări căutători de schivnicie din Lavra Neamțului și s‑au închinat ierarhi precum: Patriarhul Teoctist Arăpașu, Mitropoliții Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu, Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Pimen Zainea. Tot aici au petrecut momente de liniște și creație scriitorii Ion Creangă, Gala Galaction, Tudor Vianu, George Călinescu, Nichita Stănescu, Ionel Teodoreanu, artistul plastic Ion Irimescu. Casa în care au locuit o vreme, la streașina bisericii schitului, Mitropolitul Visarion Puiu și scriitorul Mihail Sadoveanu este muzeu și amintește de șederea celor doi aici. Forma grafică a lucrării și modul suitor al planului de prezentare a Schitului Vovidenia, cuvintele potrivit alese, desprinse parcă din file de Pateric învăluiesc pe cititor într‑o caldă lumină de rugăciune.

Ea este prezentarea unui ritm de viață în continuitate atemporală, marcată de sacralitatea slujbelor prin care viețuitorii schitului au înțeles și au transmis din generație în generație ideea că timpul real, adevărat, este atunci când se preface în veșnicie.

Bucuria pe care ți‑o prile­juiește cărarea urcătoare, străjuită azi de brazi falnici, după cum mărturisește însuși autorul în Cuvântul înainte, și întâlnirea cu biserica zveltă, înveș­mântată în albul pur, coborât din imaculatul cerului pătruns de razele soarelui, am retrăit‑o plenar, întâlnindu‑mă cu Schitul Vovidenia din monografia proscomidită de Preasfințitul Timotei. Citind această carte, mi‑am adus aminte de momentele petrecute la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, de drumurile către lavră, de cărarea care duce către schit și Casa memorială Visarion Puiu (azi), pe atunci doar Muzeul Mihail Sadoveanu, de momentul când am deschis pentru prima dată ușa frumoasei biserici pentru a mă închina, cu alți colegi de clasă, impresionați de pictura care înveșmânta pereții. Aveam să mă găsesc, alături de câțiva colegi, în strana bisericii, dând răspunsurile la strană, la slujba de hram: Intrarea Maicii Domnului în biserică. Pe atunci erau doar doi viețuitori în schit, trecând prin momente grele, și cu toate acestea, după cum reiese din cuprinsul monografiei, candela vieții monahale nu s‑a stins niciodată în acest altar din poiana liniștii.

Astăzi, viața monahală cunoaște un reviriment autentic, amintind de timpurile când schitul reprezenta o casă a rugăciunii pentru călugării din lavră doritori de isihie.

După modelul cum a fost gândită și alcătuită, monografia Schitului Vovidenia se arată a fi o carte inițiatică pentru căutătorii de liniște și rugăciune. Cercetând biografia autorului, se poate observa cum drumul către Schitul Vovidenia face parte din propria inițiere, care a început din casa părintească din Rădășeni, a continuat cu anii de studiu la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, împlinindu‑se prin intrarea în monahism, tot la Mănăstirea Neamț. Și dacă schitul a rămas uneori în urma pașilor - care s‑au îndreptat și către alte locuri, la chemarea Celui de Sus -, el și‑a continuat prezența neîntreruptă în sufletul Prea­sfin­țitului Timotei, sporind dragostea Preasfinției Sale pentru Dumnezeu, pentru oameni și pentru locurile sfinte.

Monografia Schitului Vovidenia a fost elaborată, inițial, ca lucrare de licență, fiind darul de suflet al Preasfințitului pentru anii în care și‑a început studiile teologice. Ea a fost publicată prima dată în 1995, la Editura TRINITAS, sub titlul „Schitul Vovidenia, tradiție și actualitate”, cu o Predoslovie a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, care sublinia: „Rar mi‑a fost dat să fiu atras mai stăruitor ca de imaginea cuprinsă de privire de la Schitul Vovidenia. Când verdele codrului este străluminat de razele soarelui, această priveliște dobân­dește dimensiunea veșniciei, de o uimitoare profunzime și apropiere, de o grăitoare intimitate, un spațiu hărăzit întâlnirii omului cu Dumnezeu”.

Această primă lucrare, apărută acum în ediție revăzută, în condiții grafice excepționale, împodobită cu imagini care ne familiarizează cu frumusețile locului, își găsește frumoasă întruchipare în cuvintele‑axiomă ale Preafericitului Daniel: „Treap­tă de urcuș între Neamț și Pocrov, Schitul Vovidenia simbolizează retragerea fără îndepărtare și discreția fără izolare”.

Sinaxarul inimii Preasfin­ți­tului Timotei, în care sunt înscrise chipuri minunate de monahi, preoți, ierarhi, credincioși de ieri și de astăzi, păstrate în suflet cu sfințenie, constituie izvorul pentru scrierile actuale și viitoare.

Bogăția unui om este dată de ceea ce a adunat în sufletul său, și nu de averile materiale. O asemenea bogăție este cartea „Schitul Vovidenia - altarul din poiana liniștii”, care exprimă dragostea Preasfințitului Timotei pentru ceea ce este sfânt și sfințitor, frumos și înălțător.