Scrieri inedite ale părintelui Benedict Ghiuș (II)

Cu adevărat binecuvântat a fost de Dumnezeu arhimandritul Benedict Ghiuș, după cum i se tălmăcește și numele. Viața lui închinată slujirii Domnului a fost o făclie aidoma luminii din noapte, care se vede până departe, ca și cetatea aflată deasupra muntelui, ce nu se poate ascunde. Redăm în continuare rândurile epistolare din care reies încă o dată râvna lui călugărească și dorința lui cărturărească pentru sine și pentru cei din jur. Este o scrisoare redactată la Paris, unde părintele Benedict Ghiuș se afla la studii. Câteva pasaje sunt scrise în limba franceză. Deși era tânăr, Benedict Ghiuș avea o înțelepciune de om bătrân. Era sfătos și, între preocupările lui de atunci, numeroase, se îngrijea de prietenii și cunoscuții săi monahi. Între aceștia apare și numele arhimandritului Melchisedec Dumitriu, care-i era sfătuitor apropiat, precum și ale părinților Nicodim și Varlaam.

Iubite în Domnul Părinte Nicodim,

... Aflu într‑o carte franceză o pagină despre mănăstirea noastră. O reproduc întocmai, cred că vă face plăcere:

„Un magnifique équipage attelé de deux pur sang m’attend devant la porte. J’ai décidé d’aller déjeuner au convent de Chițcani à une douzaine de kilomètres de Tighina. Les routes, héritage de la Russie de tzars, sont souvent médiocres et il faut renoncer à y circuler en auto. Nous croisons, le long du chemin, des chariots au toit de paille voûté, qui transportent des tonneaux, de caisses, de grands paniers remplis de pommes. Un juif de la région monopolise ce commerce et en expédie, chaque jour, deux ou trois wagons en Pologne. On aperçoit d’énormes pyramides de ces fruits à travers des clôtures de bois des jardins. Il y en a tant qu’on en a jeté, par endroits, dans les trous de la route en place de pierres. Les conducteurs chevelus, avec des barbes, fidèles à la casquette russe, et qui sont tous de vieux croyants, nous saluent selon l’antique coutume. Les jeunes sont moins respectueux, mais il suffit de les regarder quelques seconds fixement pour qu’aussitôt ils se découvrent. Dans le village aux maisons de terre généralement peintes d’un bleu pâle céleste, les femmes nu‑pieds ramassent par le derrière des enfants pouilleux qui se vautrent dans la boue. Le convent, construit sur la hauteur, domine une de ses humbles bourgades, comme le château féodale des images des histoires enfantines, les huttes des serfs. La tour d’entrée passée, on pénètre dans une vaste cour plantée de parterres fleuris où, au centre des bâtiments, s’alignent trois sanctuaires: le plus vieux qui date d’un siècle; l’église d’été, la plus grande et la russe; l’église d’hiver, la plus petite et la roumaine «beaucoup plus commode à chauffer» m’explique le supérieur.

C’est un jovial compagnon au franc rire qui tout à l’heure plongera la main entière dans la soupière pour en retirer une aile de poulet”.

În semn de bucurie și frățească unire, primește acest neînsemnat dar, singurul pe care mi‑l pot permite. Îți va sosi în curând sau poate tot odată cu scrisoarea. Ţi‑am citit articolul din „Misionarul”. Foarte interesante lucruri. Aș avea numai de zis că‑mi va atribui lucruri extraordinare; și‑apoi crede‑mă, mă pui aici în situație dificilă (...).

Avea societatea „Prietenii misiunilor” nevoie de așa ceva? Fie, dar nu‑i adevărat. Miroase a temelie pe nisip. Tot așa de nedrept ești și cu Colegiul Sfântul Vasile. Crede‑mă, eu nu înțeleg ce rău mare‑ți va fi făcut colegiul acesta de tot strigi împotriva lui lucruri foarte exagerate (...).

Adevărul e că nimeni din noi nu ne‑am dat osteneala să exploatăm în folosul nostru acest colegiu: să‑l înțelegem și să‑l folosim. Știu din surse pozitive că sfinția ta l‑ai folosit și exploatat ca nimeni altul: vreau să spun c‑ai profitat de el. În locul atâtor exagerări era de ajuns să fi menționat această simplă posibilitate reală. N‑ai fi pierdut nimic: erai obiectiv. (...) Prevăd obiecțiile: chestiunea vieții spirituale care nu‑i autonomă. E just. Primesc știri că pe viitor nu va mai fi așa: un preot ortodox va avea această sarcină (...).

(mă ierți că am isprăvit hârtia) continui aici:

Il ne m’épargne la visite de rien. Il me montre la chambre de l’évêque donnant sur la chapelle et où pend du plafond, en guise de lustre, une blanche de pommier chargé de fruit verts; puis le trésor qui possède naturellement un morceau de la voie croix et après la Bibliothèque. Sur les rayons figure l’Encyclopédie. Catherine II en avait acheté tant d’exemplaires, parait‑il qu’on les envoya plus tard dans différents monastères.

Le supérieur, fouillant ou fond d’un placard, propose de m’offrir une icone. Comme je le préviens que je ne suis pas orthodoxe, il hausse les épaules:

Bah! nous sommes tous des chrétiens, riposte‑t‑il.

Dans une des églises, j’aperçois une croix de processions avec l’aigle monogramme d’Alexandre.

III. Que cet homme, depuis trente ans qu’il vit ici (e vorba de părintele stareț: frumoasă exactitate, caracteristică, nu‑i așa?) en avu des choses!

Il a chanté les psaumes (sic!) pour la prolongation de la vie d’Alexandre III et de Nicolas II. Les Bolscheviks ont bombardé son convent que défendirent les Sénégalais, retour d’Odessa, et qui lui répétaient: „Nous, si noirs, faire fuire les Rouges sitôt qu’ils nous apercevont”!

Au moment de nous séparer, le R.P. me dédicace un livre, debout dans la cour:

„A lire à Paris, s’écrie‑t‑il. Paris!...”

Iată acum și despre frăția Ta:

Un jeune moine qui nous reconduit aussi, sourit moqueusement. Il a étudié à Strasbourg la théologie; il a visité la France et l’Angleterre. Il la connait lui, la capitale fabuleuse (Paris).

IV. Evidemment, il est plus fin, plus distingué. On en ferra un jour un évêque. Mais alors, peut‑être regrettera‑t‑on l’ancienne bonhomie, la faconde familière, la gout du vin que sont réputés avoir les vieux religieux bossaraliens.

Aici se oprește istoria. O reproduc din „Portrait de la Roumanie” pr. Georges Dudard. Chez Plon. În general nu‑i prea binevoitor pentru monahi: îi tratează cu un ton mocheur.

Fii bun acuma și te mul­țumește cu atât deocamdată. De altfel nu pentru mult timp, căci ne vom revedea în curând. Dar despre acest lucru nu vorbi celor care pot da alarma. Te mai rog să nu te superi de obser­vațiile aspre de mai sus. E sincera mea convingere și nimic mai mult. Aștept de altfel să mă mustri la rându‑ți cum se cuvine: cu sinceritate și cu dor de bine.

Am primit vești și de la Varlaam. Mă bucur că‑i mulțumit la Paris. Sper să ne întâlnim cândva. Despre fratele Antim aflu și constat că lucrează: eu îs tare leneș. Informațiile din ultima dare de seamă din Misionarul îs splendide. Îs de natură să deschidă ochii celor pe care un „filocatolicism” imprudent i‑ar lega la ochi. Constat că și la catolici, cel puțin practic, nu‑s toți consecvenți cu principiile: vreau să vorbesc de această detestabilă vânătoare după ortodocși. Cum prepară ei unirea cu asemenea procedeu, nu înțeleg. Cei mai clar văzători îl detestă, dar nu pot să‑l împiedice. E locul deci să luăm atitudine. Și fratele Antim bine a făcut. Sunt dintre catolicii care se bucură când ne văd reacționând contra acestei vânători. De fratele Ioil nu am vești. Nu știu ce lucrează. Vom avea explicații în curând. Până atunci pace, curaj și înainte cu Domnul.

Eu prepar un articol despre „Mișcarea liturgică”; nu știu de‑l voi isprăvi până vin în țară, că n‑am timp: asistență la cursuri și la diferite reuniuni interesante, apoi mai lucrez și eu câte ceva la istoria liturgică pe care mi‑am ales‑o.

Vreau să fiu exact și complet pe cât cu putință.

Dar despre toate acestea vom sta de vorbă.

Harul Sfintei Învieri să ne întărească cu siguranța triumfului Ortodoxiei.

Hristos a înviat!

Al vostru Ierod. Benedict Ghiuș

P.S. Nu mă uitați la rugăciune și roagă pe părintele Melchisedec să nu se supere că‑i scriu și data aceasta puțin. Hotărârea de a veni în țară (e vorba de o necesitate de ordin familiar) mi‑a schimbat planul de a‑i scrie: sfaturile de care am nevoie i le voi cere oral.