Hrisoave de la prieteni pentru un iubitor al Luminii

Într-o zi aniversară, indiferent de vârsta împlinită de vreun apropiat sau cunoscut, se cuvine ca aurora trandafirie ce vestește începutul zilei să fie întâmpinată cu rugăciune. Rugăciunea săvârșită cu recunoș­tință străbate cerul, revărsând har și binecuvântare peste cei care, cu smerenie și evlavie, își îndreaptă gândul și inima către Dumnezeu.

Adeseori, când Domnul îi ajuta pe cei aflați în neputințe și săvârșea minuni în vremea lucrării Sale mântuitoare, le poruncea să nu spună nimănui nimic despre ce se întâmplase cu ei. Odată însă, vindecând zece leproși care nu mai aveau nici o speranță de însănătoșire, i-a trimis să se arate preoților. Iar când mergeau, pe cale, s-au vindecat. Dintre cei zece vindecați, doar unul s-a întors să-I mulțumească. Atunci Domnul Și-a arătat mâhnirea prin cuvintele: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” (Luca 17, 17-18).

Suntem îndatorați deci să-I mulțumim lui Dumnezeu, fiecare după măsura, trăi­rea și conștiința proprie. Când mulțumim, binecuvântarea lui Dumnezeu rămâne peste noi, și nădăjduim că o vom resimți, mai ales în clipele de bucurie ale vieții. Așadar, începem aniversarea celor opt decenii de viață și a intrării în cel de-al nouălea al scriitorului Grigore Ilisei prin rugăciune închinată Preamilostivului Dumnezeu, de la Care și prin Care sunt toate, Proniatorul, Dăruitorul bogatelor virtuți și al numeroșilor talanți încredințați scriitorului ieșean.

Pentru a adnota acest moment deosebit, asemenea multor altora pe care am avut bucuria de a le trăi alături de domnia sa, fac eforturi temeinice de a cerca universul tainic ce caracterizează personalitatea sa. Am putea vorbi ori scrie despre opera lui bogată și prețioasă, despre începutul demersului său scriitoricesc, despre lucrările de maturitate, despre romane și eseuri, despre pagini de cronică, dar, mai ales, despre textele izvorâte din suflet, care îl așază printre marii scriitori contemporani și nu numai.

Unii scriitori te încântă de la prima întâlnire cu textele, zicerile și prezența lor. Așa se întâmplă și cu frazele atent ticluite și înălțătoare cu care ne încântă domnia sa. Cei care întâlnesc literați de talia lui Grigore Ilisei vor păstra mereu în inimă lumina scrierilor, se vor cumineca adesea cu slova și tâlcul lor, asemenea unui cântec al amintirilor despre frumuseți ce nu pier, despre oameni și locuri, despre Dumnezeu Care este în toate, prezent în oamenii pe care scriitorul îi oferă model.

Fără să am pretenția de a fi parcurs toate paginile pe care Grigore Ilisei le-a scris, multe la număr, mă voi opri la câteva dintre ele.

După ce, în anii ‘80, am participat la lansarea unui roman, într-o veche librărie din Fălticenii natali ai domniei sale, în cei peste 40 de ani care au trecut de atunci pot spune că am urmărit cu interes ce a publicat. Altădată, am afirmat entuziast că, dacă octogenarul om de litere ar fi urmat Seminarul sau Facultatea de Teologie, lucrurile ar fi luat o turnură specială. Acum încep să înțeleg că în acești ani, mai ales în ultimii 20-30, Grigore Ilisei a parcurs altfel studiile teologice, citind din cuvintele Sfintei Scripturi și omiliile marilor Părinți ai Bisericii, mai vechi sau contemporani, pe unii dintre ei chiar întâlnindu-i, ascultând Liturghia și înțelegând tainele pe care fiii Bisericii trebuie să le aibă la inimă.

În mod special însă, înțelegerea și trăirile domniei sale au căpătat alte contururi și au fost dăruite oamenilor în ultimii 15 ani, poate chiar și mai bine, după ce multe dintre scrierile lui apărute în diferite publicații, cu precădere în „Ziarul Lumina”, oferă atât cititorilor grăbiți, cât și celor ancorați în viața Duhului pilde îndelung-frământate și bine păzite de cuvinte alese. De­sigur, zona în care Grigore Ilisei se simte confortabil este a scriitorilor, pictorilor, iubitorilor de cultură și artă. Dar o schimbare produsă în ultima perioadă mă face să cred că un loc esențial în scrierile lui este ocupat tocmai de textele privind credința, Biserica, slujitorii ei, trăirile și taina... Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele ce le întâlnesc în calea mea..

Aș fi putut realiza un material numai cu expresii extrase din aceste texte, unele dintre ele, dacă nu chiar cele mai multe, atinse de suflarea Duhului. Nu greșesc cu nimic dacă mă raportez la ele ca la niște texte geniale! Frumusețea lor este covâr­și­toare. Nu știu dacă vine dintr-o inspirație scriitoricească, ori din bunătatea inimii, ori din afecțiunea arătată subiectului propus, fie că sunt oameni, locuri, evenimente și întâmplări. De cele mai multe ori, cu ajutorul tehnologiei care ne secondează viața într-o mai mare sau mică măsură, am trimis unui număr important de cititori cu trăiri profunde parte din textele pe care Grigore Ilisei le-a publicat în ultimii ani. Mai mult decât atât, în discuții și întâlniri, am insistat pentru tipărirea acestor texte, ceea ce în parte s-a și realizat.

Cărțile de eseuri referitoare la viața Bisericii oglindesc, după părerea mea, realismul, frumusețea și zona profundă a operei scriitorului Ilisei. Unele critici literare ar putea spune că este o părere pripită, personală, dar cred că este sprijinită pe argumente solide, care trimit către exprimarea în scris a iubirii față de Dumnezeu, reverberate în trăirea credinței și manifestarea acesteia.

Evoc la împlinirea vârstei patriarhale bucuria unui preot care ar lectura scrierile fiului său. Preotul Ilie Ilisei, tatăl domnului Grigore, a plecat din această lume în anul 1985, când scriitorul avea puțin peste 40 de ani. Nu a avut bucuria de a vedea astfel de abordări duhovnicești ale celui care îi duce mai departe neamul, deși l-am zărit bucurându-se la unele lansări, unde preotul din ținutul Fălticenilor a participat, îmbrăcat întotdeauna în uniforma clericală, care era atunci oarecum interzisă. Ce bucurie ar avea acum să vadă cărțile în care Grigore Ilisei s-a aplecat asupra tainelor luminii! Am întâlnit în ultimii ani mulți fii de preoți speciali prin preocupările lor și prin rezo­nanța căpătată în domeniul lor de activitate, unii dintre ei academicieni, muzicieni, profesori universitari, preoți etc. Unii m-au impresionat. Am întâlnit - e drept, nu prea mulți - și copii de preoți deosebit de apropiați de viața liturgică a Bisericii, rugători, oameni buni și milostivi. Unii m-au surprins plăcut prin sensibilitatea și atitudinea lor pozitivă, alții m-au făcut să înțeleg că există oameni care nu reușesc să treacă de o măsură anume, făcându-i a coborî înaintea lui Dumnezeu. În rândul celor dintâi se află Grigore Ilisei, pe care îl consider, din varii motivații solide, un reper între fiii de preoți, despre care, în diferite împrejurări, am spus că doresc să îi adun între paginile unei cărți. Cel puțin vreo 20 de persoane cunoscute ar putea face subiectul unei astfel de lucrări.

O altfel de preoție este cea pe care scriitorul Grigore Ilisei o împlinește. Deși nu a devenit sacerdot, în timp, Grigore Ilisei a învățat din slujirea preoțească mai ales darul cuvântului, pe care l-a ascultat de mic copil atât la tatăl său, cât și la alți clerici pe care i-a întâlnit. Fără a minimaliza lucrarea preoțească, deosebit de importantă, remarcăm că Mântuitorul i-a trimis pe ucenici, poruncindu-le să propovăduiască Evanghelia până la marginile pământului. Nu știu dacă îndrăznirea mea trece limitele, dar pot afirma că în cazul dumnealui este vorba tocmai despre o altfel de preoție!

Scrierile lui Grigore Ilisei, prezen­ța sa activă în viața Bisericii, în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor, precum și în Adunarea Na­țională Bisericească, cuvintele inspirate, rostite atât la București, Iași, Fălticeni, Suceava, cât și în alte locuri ilustrează misiunea și lucrarea unui fiu de preot care își înțelege menirea. Nu poate un fiu de preot să aibă o altfel de atitudine decât una mărturisitoare, care-l înalță pe om, spre deosebire de alți fii, care se consideră înțelepți și atoateștiutori, dar nu știu decât să dărâme, nu să înalțe case, punți, prietenii.

Cred că momentul sărbătoririi nașterii scriitorului Ilisei este un eveniment care va fi serbat și continuat în anii care urmează. Nădăjduiesc acest lucru și mă rog ca Dumnezeu să-i dea domnului Grigore Ilisei ani mulți și buni, cu înțelepciune și putere, pentru a înțelege și a urma mereu lumina și frumusețea lucrurilor, lăsând în urmă firimituri din lumina primită.

Întâlnindu-l de multe ori pe un cunoscut slujitor și scriitor al Bisericii, ajuns la vârsta senectuții membru al Academiei Române, am rămas uimit, găsindu-l, de câte ori l-am vizitat, la masa de scris. Atunci a realizat opera consistentă a vieții lui, deși obținuse încă din tinerețe titluri academice și performanțe în domeniu. Cu toate acestea, opera importantă a scris-o când a atins maturitatea deplină. Aceeași minunată lucrare o regăsim și în cariera scriitoricească a maestrului Ilisei.

Doresc să-l întâlnesc mereu și să-l știu pe Grigore Ilisei la masa de scris, să dedice cât mai mult din timpul său creației literare, aceasta fiind, după umila mea părere, unul dintre sensurile existenței sale prin care se împlinește pe sine și devine bucurie pentru semeni și pentru Biserica al cărui fiu destoinic este.